FeaturesCannes 2026: 5 filme în cursa pentru Palme d’Or

Cannes 2026: 5 filme în cursa pentru Palme d’Or

Din selecția Cannes 2026 concentrată pe cinema-ul de autor, Like5 a ales 5 titluri cu cu actori de Oscar în distribuție și mari șanse la premii, nu doar pe Croazetă, ci și în viitoarele gale dedicate industriei.

Deși filmele marilor studiouri lipsesc din selecția Cannes 2026, iar Thierry Frémaux, directorul Festivalului, și-a exprimat nostalgia față de Epoca de Aur când se lansau foarte multe producții, Croazeta își pregătește covorul roșu pentru vedetele de la Hollywood și nu numai. Renate Reinsve și Sebastian Stan revin în Competiția de la Cannes alături de Cristian Mungiu. “Fjord”, primul film într-o limbă străină al cineastului român și a 5-a producție consecutivă în cursa pentru Palme d’Or, marchează cel de-al 3-lea an consecutiv pe Croazetă pentru Reinsve și a 2-a prezență a lui Stan după “The Apprentice” (2024). 

Léa Seydoux (“Dune: Part 2”) și Catherine Deneuve (“Marcello Mio”) revin la Cannes pentru premiera mondială “Gentle Monster” (regia Marie Kreutzer), iar Arthur Harari (premiat cu Oscar pentru scenariul “Anatomy of a Fall”) se întoarce în calitate de regizor cu “L’Inconnue”. 

Mari șanse ca Scarlett Johansson și Adam Driver să fie prezenți și ei pe covorul roșu pentru premiera “Paper Tiger”, cel mai așteptat film al regizorului James Gray (“Ad Astra”). 

Like5 a ales 5 filme intrate în cursa pentru Palme d’Or. 

THE MAN I LOVE – REGIA IRA SACHS

Singura producție americană din Competiția Cannes 2026, “The Man I Love” al regizorului Ira Sachs are o distribuție de top: de la Rami Malek (câștigătorul Oscarului pentru “Bohemian Rapsody”) la Rebecca Hall (“Vicky Cristina Barcelona”) și Ebon Moss-Bachrach (“The Fantastic Four: First Steps”). Plasat în New York-ul de la sfârșitul anilor ’80, “The Man I Love” spune povestea lui Jimmy George, actorul nevoit să accepte ultimul rol înaintea unui final dramatic. Cu o muzică vibrantă și multă culoare, emoționant și intim, “The Man I Love” subliniază creativitatea ca formă de supraviețuiere a unui grup de artiști și prieteni. 

FATHERLAND – REGIA PAWEL PAWLIKOWSKI

Câștigătorul premiului de regie pentru “Cold War” (2018), Pawel Pawlikowski revine în Competiția de la Cannes cu “Fatherland”. Cu Sandra Hüller (“Project Hail Marry”) și Hanns Zischler în rolurile principale, filmul lui Pawlikowski se concentrează pe relația dintre scriitorul Thomas Mann, premiat cu Nobel, și fiica sa – actriță, scriitoare, pilot de raliuri. Amplasat în timpul Războiului Rece, “Fatherland” radiografiază călătoria emoționantă și dificilă a celor 2 într-o Germanie aflată în ruine. 

PARALLEL TALES – REGIA ASGHAR FARHADI

Iranianul Asghar Farhadi revine pentru a 5-a oară în Competiția de la Cannes cu “Parallel Tales”. Inspirat din episodul “Dekalog VI” al lui polonezului Krzysztof Kieślowski, “Parallel Tales” îi reunește în distribuție pe Isabelle Huppert, Virginie Efira, Vincent Cassel și Catherine Deneuve. Cea de-a 2-a producție realizată în afara Iranului din cariera lui Farhadi, “Parallel Tales” pare a se concentra pe obsesia unui tânăr îndrăgostit de o femeie în vârstă. Cu 2 distincții la Cannes pentru scenariu (“The Salesman” 2016) și marele premiu (“A Hero” 2021), Farhadi e un concurent serios în competiția din acest an. 

MOULIN – REGIA LÁSZLÓ NEMES

La 11 ani distanță de la premiera “Son of Saul” la Cannes, László Nemes revine cu “Moulin”, primul film în limba franceză al cineastului. Film biografic de război, “Moulin” se concentrează pe povestea lui Jean Moulin, eroul Rezistenței Franceze din perioada lui Charles de Gaulle. Capturat și torturat de Gestapo-ul condus de Klaus Barbie în Franța ocupată de naziști, Jean Moulin devine simbolul luptei pentru libertate. Tăcerea lui ajută la eliberarea Franței. “Moulin” îi are în distribuție pe Gilles Lelouche (“Little White Lies”) și Lars Eidinger (“Personal Shopper”). 

THE BELOVED – REGIA RODRIGO SOROGOYEN

Pentru prima oară în cursa pentru Palme d’Or, cineastul Rodrigo Sorogoyen (cunoscut pentru “The Beasts”) face echipă cu Javier Bardem. “The Beloved” îi urmărește pe regizorul Esteban Martínez și fiica sa Emilia reuniți pe platourile de filmare după o lungă perioadă de înstrăinare. Cu o premisă destul de asemănătoare cu “Sentimental Value” al lui Joachim Trier, “The Beloved” are o cu totul altă atmosferă, filmat în peisajul deșertic din Insulele Canare (Fuerteventura). Cu un trecut marcat de violență și exces, Esteban Martínez îi oferă un rol fiicei sale Emilia sub pretextul de a-i stimula cariera. Apropierea de pe platoul de filmare redeschide răni nevindecate. 

Articole similare