La 36 de ani distanță de la câștigarea primului premiu de interpretare la Festivalul de la Veneția (pentru rolul din “Story of Women” semnat de Claude Chabrol), Isabelle Huppert revine la cel mai longeviv eveniment dedicat cinematografiei mondiale în calitate de “spectator privilegiat” – președintă a juriului internațional. Cu o filmografie ce include peste 150 de roluri extrem de diverse, actoria a fost o prelungire a firii ei, niciodată nevoită să învețe ci pur și simplu să joace. După studiile de la Conservator, cariera actoricească a lui Isabelle Huppert a luat avânt considerabil cu rolul din “The Lacemaker” (1978, regia Claude Goretta) care i-a adus premiul BAFTA ca tânără speranță. A colaborat cu nume emblematice ale cinematografiei franceze și mondiale: Claude Chabrol, Jean-Luc Godard, André Téchiné, Olivier Assayas, François Ozon, Patrice Chéreau, Claire Denis, Michael Cimino, Michael Haneke, Mia Hansen-Løve, Hong Sang-soo. Rolurile sale percutante și răvășitoare în care explorează tipologii complexe, puternice, dificile i-au adus un Golden Globe și o nominalizare la Oscar (“Elle” 2017), 2 premii la Cannes (“Violette Noziere” 1978, “The Piano Teacher” 2001), un Silver Bear (“8 Women” 2002), 2 trofee EFA (“The Piano Teacher” 2001, “8 Women” 2002) și alte 4 nominalizări. Din 1988 până în prezent, Huppert a mai primit la Veneția un premiu de interpretare pentru “La cérémonie” (regia Claude Chabrol) în 1995 și un premiu pentru întreaga activitate în 2005.
Like5.ro ți-a pregătit 5 lucruri mai puțin știute despre despre cariera în teatru și film, despre pasiunile și inspirația lui Isabelle Huppert.
TEATRU
Rolurile din teatru ale lui Isabelle Huppert le-au completat în permanență pe cele din film, pentru ea nu au fost niciodată contrastante, “interacțiunea dintre spectator și actor s-a schimbat considerabil”, declară actrița. Pe scenă, a jucat sub regia lui Robert Wilson în “Orlando” și “Quartett” (o reinterpretare în 4 personaje “Les Liaisons Dangereuses”), i-a dat viață personajului Medeea la Festivalul de la Avignon precum și lui “Bérénice” (în versiunea lui Racine). Singurele interpretări în limba engleză pe scena teatrului sunt în “The Maids” (2014) și “Mary Said What She Said” (2019). One woman show-ul regizat de experimentalistul Wilson e un tur de forță de 90 de minute în care Huppert joacă un amestec de ritual și dans prin mișcări stilizate, repetitive și liniște. Readus în 2024 la Barbican Theatre, “Mary Said What She Said” în engleză a fost o provocare pentru Huppert întrucât îi oferă un tip de libertate, însă nu în totalitate. “Chiar dacă vorbesc engleza, nu este limba mea”.
5 ROLURI ÎN FILM
Isabelle Huppert nu a jucat niciodată personaje moi, ci întotdeauna puternice și extrem de intense. Pomme din “The Lacemaker” (1977) a definit-o ca tânără actriță prin interioritatea personajului surprins prin priviri și gesturi, mai puțin prin cuvinte. Colaborarea cu Jean Luc-Godard din “Every Man for Himself” (1980) a fost una inedită prin stilul de lucru al regizorului (fără un scenariu scris, doar muzică și imagini, costume cumpărate împreună din magazine) însă maniera în care a tradus poezia lui pe ecran a fost unul dintre cele mai frumoase complimente primite de Huppert: “e vizibil când personajul gândește”. Colaborarea cu Claude Chabrol (7 filme) a fost una care i-a marcat cariera lui Huppert. Chabrol nu încerca să facă oamenii mai buni decât erau, iar personajul poștăriței vorbărețe din “La cérémonie” rămâne unul dintre preferatele lui Huppert. Nu s-a simțit deloc expusă în “The Piano Teacher” unde Haneke a fost extrem de tehnic și pragmatic prin explorarea misterului dragostei și impunerea personajului feminin. Personajul din “Elle” (regia Paul Verhoeven) și maniera de a pune în scenă răzbunarea i-a oferit lui Huppert libertate: amuzantă, dramatică, deloc sentimentală atunci când în personaj există o doză de nerușinare.
RELAXAREA
Pentru Isabelle Huppert, relaxarea e greu de tradus: uneori este foarte relaxant să nu facă nimic, însă și lucrul în sine o relaxează de la sine. Cititul, mersul la cinema, galeriile de artă, teatrul sau plimbările în zonele rurale sunt doar câteva dintre exercițiile de relaxare. Înoată și urcă scările, nu ia niciodată liftul. Iar atunci când e provocată să răspundă referitor la îmbătrânire, este suficient de tăioasă: “refuz cu desăvârșire să răspund la acest tip de întrebări, este misogin.”
UN DETALIU ESENȚIAL
Indiferent de cât de natural reușește să citească personajele și să le transpună pe ecran, un detaliu esențial pentru Isabelle Huppert este părul. Fie că e vorba de o perucă blondă (“La Syndicaliste” 2022, regia Jean-Paul Salomé), variațiunile din peruci din “Special Treatment”, de părul ei natural, buclele de epocă sau de ascunderea părului sub costumul unei maici (“The Nun” 2013), Huppert se simte completată de păr în conturarea personajelor.
TENTAȚIA REGIEI
Isabelle Huppert nu s-a simțit niciodată intimidată de regizori, a fost întotdeauna încrezătoare în ceea ce a reușit să transpună prin personajele sale, prin nuanțe. Nu e neapărat tentată să încerce regia de film din pricina volumului de muncă, iar marea întrebare pentru ea rămâne: dacă ar regiza, ar juca sau nu ar juca în propriul film?
