Cunoscut pentru cinema-ul plin de suspans și metafore, cineastul german Christian Petzold și-a făcut debutul pe debutul pe croazetă în secțiunea paralelă Quinzaine des Cinéastes 2025 cu cel mai nou lungmetraj, “Miroirs No. 3”. Cu un bogat palmares la Berlinale (Ursul de Argint pentru regie – “Barbara” 2012, Marele Premiu al Juriului pentru “Afire” 2023) și selectat la Veneția (cu debutul “The State I Am In” 2000, “Jerichow” 2008), colaboratorul frecvent al lui Harun Farocki, Christian Petzold abordează trauma într-o notă personală. Cu Paula Beer, Barbara Auer, Matthias Brandt și Enno Trebs în distribuție, “Mirors No. 3” spune povestea Laurei care supraviețuiește miraculos unui accident de mașină. Nevătămată, dar marcată de șoc, e primită de o localnică, martoră a accidentului, care o îngrijește cu o afecțiune neașteptată. Atunci când familia localnicei o primește cu brațele deschise și se instalează o aparentă viață așezată în jurul lor, trecutul iese la iveală și dezvăluie efectele traumei.
Într-un interviu exclusiv Like5 realizat la Cannes 2025, Christian Petzold descifrează stilul vizual și ideile din spatele “Miroirs No. 3”.
“MIROIRS NO. 3” ABORDEAZĂ TEMA TRAUMEI PERSONALE ȘI PIERDEREA UNUI MEMBRU AL FAMILIEI. CUM AȚI AJUNS LA ACEST SUBIECT?
Pentru mine, cinema-ul are legătură cu fantomele. Când ai personaje biografice – un tip ieșit din închisoare, cineva care și-a pierdut slujba sau persoana iubită – sunt fantome pentru că nu mai fac parte din lumea noastră. Îmi plac poveștile despre oameni care sunt în afara lumii, în afara comunității noastre, dar vor să se întoarcă, vor să reconstruiască. E povestea unei tinere care s-a pierdut pe sine și a unei familii complet destrămată, distrusă. Procesul de reconstrucție e centrul filmului. Când eram la montaj, editorul mi-a spus: “Toată lumea își repară lucrurile. Avem mașini care trebuie reparate. Gardurile sunt vopsite.” Cred că aceasta e o problemă politică. Pentru că trăim într-o lume în care am aruncat totul. Și cinematografia ultimilor ani a distrus totul, fix ca în filmul cu James Bond. Și nimeni nu l-a reconstruit. Filmele de ficțiune distrug lumea, iar documentarul arată cum o putem repara. “Miroirs No. 3” e despre asta: să reparăm clădiri, piane, garduri, dar și despre modul în care putem repara comunitățile, sufletele, mințile noastre.
CUM VĂ RAPORTAȚI LA FILMELE PE CARE LE REALIZAȚI ÎN CONTEXTUL POLITIC GERMAN ACTUAL?
Am senzația că societatea germană e obosită. Iar în acest punct, se află într-o situație periculoasă. Pentru că atunci când ești obosit, își fac loc fasciștii. Dar îmi plac oamenii obosiți. Cred că istoria cinematografiei se învârte în jurul oamenilor obosiți. Paul Newman și Tom Cruise sunt obosiți în toate filmele. Dar când îl vezi în “Magnolia” (regia Paul Thomas Anderson) simți că face atât de multe cu corpul lui pentru că este atât de obosit. Și e ceva ce înțeleg perfect. Îmi plac filmele obosite, eroii, situațiile. Pentru că atunci vine cineva și le spune: “trebuie să vă treziți”. Așa că trebuie să fac un duș rece, să iau o armă, să lupt. Dar apoi vreau să mă întind din nou și să dorm. Anul 1968 e cheia. Nemții au declanșat 2 războaie, au distrus umanitatea, au provocat Holocaustul. Dar anul 1968 a fost un punct de cotitură. Cred că suntem mai puternici pentru că putem râde, avem simțul umorului și avem filme mai bune.
VIAȚA ÎN COMUNITATE E UNA DINTRE SOLUȚIILE FERICIRII?
După multe filme despre indivizi și călătoriile lor solitare, acum mă interesează comunitățile, cum reușesc să supraviețuiască în grup. Dar trebuie să învăț mai multe lucruri despre cinema. Unul dintre cineaștii mei preferați e Visconti. Putea filma oameni care stau la masă, dar repeta zile întregi. Colectivul e un lucru complex. Mi-a fost teamă să abordez tema asta în tinerețe. Dar cu “Afire”, mi-am dat seama de ce sunt atât de norocos și fericit. Pentru că îmi oferă ceva mai mult. Îmi plac zilele în care filmez familii. Sunt fascinat cum pot supraviețui colectivele în zilele noastre.
SUNTEȚI LA A 4-A COLABORARE CU ACTRIȚA PAULA BEER. CE O FACE SPECIALĂ PENTRU FILMELE DUMNEAVOASTRĂ?
Paula nu a urmat cursurile școlii de actorie. Germania are foarte multe teatre, în fiecare oraș există unul. Și sunt mai bune decât toate teatrele englezești și americane. Iar burghezia merge la teatru pentru a avea un sens. Cehov, Goethe, Schiller vorbesc despre libertate. Avem foarte mulți actori care vin de pe scena teatrului, dar nu îi poți aduce în film. Majoritatea actorilor nu pot conduce mașini, nu pot fuma, nu pot deschide o fereastră. Paula Beer vine din zona dansului și e complet diferită.
TITLUL “MIROIRS NO. 3” E IN INSPIRAT DINTR-O COMPOZIȚIE DE RAVEL. DE CE ACEST TITLU IMPRESIONIST PENTRU UN FILM PLIN DE MISTER?
Nu am folosit muzică în film, dar am ales un titlu de inspirație impresionistă pentru că are legătură cu lumina. Renoir ieșea în fiecare zi în natură și picta. Are legătură cu modul în care trebuie să folosim cinema-ul astăzi. Nu vreau să fac un film la Paris, în Jardin du Luxembourg, ci la periferia orașului Wiesbaden, dar trebuie să arate ca o pictură de Renoir. Muzica asta are legătură cu opera lui Renoir. În timpul mixajului de sunet, când încă nu aveam un titlu, am ajuns la concluzia că Renoir No. 3 e un titlu bun care seamănă foarte mult cu Chanel No. 5. Am glumit mult pe tema asta.
Vizual, am vrut să surprind ultimele zile de vară, înainte de venirea toamnei când o familie încearcă să se reconstruiască. Mi-am dorit foarte mult să filmez pe peliculă și să surprind culorile toamnei, dar cum dura foarte mult developarea negativului la Paris sau Roma, am decis cu directorul de imagine să mergem pe digital.
