7 filme, 7 personaje emblematice și o prietenie care îi leagă dincolo de ficțiunile imaginate. Paolo Sorrentino și Toni Servillo și-au construit împreună o carieră de-a lungul a peste 25 de ani. De la Veneția la Cannes, de la Globurile de Aur la Oscaruri, duo-ul napoletan Sorrentino-Servillo a devenit unul inconfundabil, un simbol al cinematografiei italiene și europene care reușește să se impună pe plan internațional.
Fermecători în imaginea rigidă afișată, Sorrentino și Servillo sunt legați de dragostea de cinema, dar și de plăcerea de a fuma. “Dar există și alte motive, mai personale, pentru care avem această legătură puternică între noi. Este foarte emoționant și nu este ușor de explicat” mărturisesc cei 2.
În anii 2000, când Sorrentino își pregătea debutul în lungmetraj, Toni Servillo era un nume consacrat. Avea 40 de ani, o carieră impresionantă pe scena teatrului și numeroase proiecte în lucru. În timp ce lucra la “Mizantropul” lui Molière, ambițiosul Sorrentino insista ca Servillo să îi citească scenariul. Amânat de mai multe ori de actorul convins că teatrul îi oferă o experiență artistică completă, Sorrentino era pregătit să dea proiectul altcuiva. Pentru Toni Servillo acela a fost declicul: “mi-a atins coarda sensibilă a orgoliului. M-am așezat imediat și am citit scenariul puștiului enervant” mărturisește actorul.
“L’uomo di più / One Man Up” (2001) a fost începutul unei prietenii de lungă durată și a unei colaborări remarcabile în istoria cinematografiei mondiale. În rolul lui Tony Pisapia, un cântăreț pop a cărui carieră e curmată brutal de un scandal sexual, Toni Servillo a început să fie relevant: nominalizat la Premiile David di Donatello, Oscarurile cinematografiei italiene, premiat la Angers.
Următorul lungmetraj, “Le conseguenze dell’amore / Consequences of Love” (2004) îi ducea pe amândoi pentru prima oară pe Croazetă, direct în Competiția Oficială de la Cannes. Cu rolul lui Titta Di Girolamo, un introvertit a cărui viață se schimbă radical când se îndrăgostește de o tânără chelneriță, Toni Servillo intra în cursa pentru Oscarul European cu un personaj epic sortit să plătească pentru greșelile vechi.
Cele 2 titluri erau doar începutul unei cariere spectaculoase pentru duo-ul memorabil.
IL DIVO (2008)
În rolul lui Giulio Andreotti, prim-ministru italian cu 7 mandate, Toni Servillo a explorat ticăloșia supremă, grotescul și marele mister al puterii. Distins cu Premiul Juriului la Cannes, nominalizat la Oscar pentru machiaj, “Il Divo” i-a adus lui Toni Servillo primul Oscar European. Puternica satiră politică a lui Sorrentino, “Il Divo” radiografiază cu sarcasm viața monotonă a unei figuri diabolice sub o mască de cauciuc, un cocoșat cu urechi gigantice și o voce răstită. Considerat drept cel mai viclean criminal al Italiei, Andreotti îl transformă radical pe Toni Servillo. “Il Divo” îl poziționa pe Paolo Sorrentino în topul vocilor Noului Val al cinematografiei italiene.
LA GRANDE BELLEZZA (2013)
Prin Jeb Gambardella și “La Grande Bellezza”, Paolo Sorrentino semnează o scrisoare de dragoste decandenței. Spectaculos vizual și impecabil tehnic, “La Grande Bellezza” i-a adus lui Sorrentino primul Oscar din carieră, la categoria cel mai bun film străin. Imaginea stilului perfect (pantalonii albi completați de sacouri în culori vii), Gambardella își analizează trecutul hedonist, cu un zâmbet forțat. Fără a pierde timpul cu detalii artificiale, personajul interpretat de Toni Servillo analizează obsesiile celor din jur cu o melancolie subtilă. După ce a trăit cu un singur scop, acela de a deveni regale lumescului, la 65 de ani, Gambardella înțelege lipsa de sens într-o lume înecată de iluzii. Premiat cu Globul de Aur si BAFTA, “La Grande Bellezza” continuă să fie unul dintre filmele emblematice ale duo-ului Sorrentino-Servillo.
LORO (2018)
Cu o abordare diferită a lumii politice, “Loro” pornește de la analiza unui personaj emblematic al statului italian. Sub masca lui Silvio Berlusconi, Toni Servillo se transformă din nou, într-un tip grotesc, al cărui nume e evitat, de cele mai multe ori de teama provocată. Berlusconi a fost propria creație, construită, gândită temeinic, iar Servillo și Sorrentino au despicat povestea cu o precizie șocantă. Cu o figură cerată, un transplant de păr nefiresc și un rânjet grosolan, Servillo construiește un personaj potrivit ca o mănușă, un alt monstru reînviat de Sorrentino.
È STATA LA MANO DI DIO (2021)
Singurul film din cele 7 realizate împreună în care Toni Servillo nu are rolul principal, “E stata la mano di Dio / The Hand of God” este proiectul parțial biografic al lui Sorrentino. Saverio Schisa, personajul lui Servillo, e o proiecție a tatălui cineastului, prin imaginea zâmbitoare și lipsită de griji. Prezentat drept un comunist dur care defilează în bermude pe timpul verii, Saverio e imaginea unei copilării de poveste și a acelei protecții pe care te poți baza necondiționat. “The Hand of God” e disponibil pe Netflix.
LA GRAZIA (2025)
Considerat cel mai bun film al lui Sorrentino, “La Grazia” l-a readus pe Toni Servillo într-un rol central: președintele Italiei, aflat la final de mandat, confruntat cu 2 decizii morale complicate. Rolul lui Mariano De Santis i-a adus lui Servillo premiul de interpretare la Veneția, Coppa Volpi. Revenit la stilul vizual elegant care l-a consacrat, Sorrentino analizează probleme etice prin intermediul unui personaj melancolic, cu o puternică notă sentimentalistă. Din perspectiva lui Sorrentino, “La Grazia” explorează relația dintre viața privată și serviciul public, modurile în care acestea se interferează, dar mai ales efectele acestora. Servillo impresionează prin jocul său: de la tristețea apăsătoare la zâmbetul discret care poate stârni un comic surprinzător. Din 17 aprilie, de neratat în cinema pentru imaginea semnată de Daria D’Antonio (“The Hand of God”, “Parthenope”) și coloana sonoră eclectică.
