Parcursul profesional al lui Natalie Musteata pare desprins dintr-un film de Hollywood. Cu un doctorat în istoria artei, un generos portofoliu de expoziții curatoriate în Statele Unite și un master în cinema, Natalie Musteata e în cursa pentru Oscar la categoria scurtmetraj live action cu debutul său în regie, “Two People Exchanging Saliva”, realizat împreună cu artistul Alexandre Singh.
Premiat la Clermont-Ferrand, AFI Fest, San Francisco International Film Festival, prezentat în peste 70 de festivaluri și nominalizat la Premiile César, “Two People Exchanging Saliva” a fost răspunsul unui concurs inedit lansat de Galeriile Lafayette. Cu Zar Amir Ebrahimi (“Holy Spider”), Luàna Bajrami (“A Private Life”, “Portrait of a Lady on Fire”) și Vicky Krieps (“Father Mother Sister Brother”) în distribuție, “Two People Exchanging Saliva” le are ca producătoare executive pe Isabelle Huppert și Julianne Moore.
Colaborarea cinematografică a duo-ului a început în urmă cu 8 ani când cei doi au decis că e momentul unei schimbări profesionale. Scurtmetrajul de debut al lui Singh, “The Appointment” a fost prezentat în peste 40 de festivaluri internaționale.
Într-un interviu exclusiv acordat lui Cătălin Anchidin & Like5, Natalie Musteata dezvăluie culisele drumului spre Oscar, relația cu România, cinema-ul și provocările debutului regizoral.
ROMÂNCĂ DE ORIGINE, LOCUIEȘTI ÎN NEW YORK, CU UN SCURTMETRAJ NOMINALIZAT LA OSCAR FILMAT LA PARIS. VIAȚA TA PARE UN FILM ÎN SINE. CUM AR SUNA SINOPSIS-UL FILMULUI VIEȚII TALE? 🙂
Am crescut într-o familie românească de artiști și disidenți care a venit în SUA via Franța. Sora mea avea 8 ani când a venit în SUA, dar eu am fost primul născut în SUA. Am crescut cu româna și franceza și, în același timp, părinții mei învățau engleza. Mă gândesc adesea cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi crescut în România în loc de SUA. Copilăria mea în New York a fost în mare parte cea a unui copil de imigranți, dar a fost și una plină de posibilități, în care curajul, determinarea și munca asiduă te pot duce departe. Deoarece familia mea avea rădăcini puternice în industria teatrală din România, am crescut jucând într-o companie de teatru off-Broadway numită The 52nd Street Project, dar nu mi-am imaginat niciodată că voi lucra în industria divertismentului. Mi se părea prea instabilă, așa că mi-am continuat studiile și am obținut un doctorat în istoria artei și a filmului, dar dorința mea de a face filme a fost mereu acolo, încercând să iasă la iveală.
CURATOR ȘI ISTORIC, AI O EXPERIENȚĂ GENEROASĂ ÎN DOMENIUL ARTEI. CUM S-A PRODUS TRECEREA LA CINEMA?
Mereu m-a interesat cinematografia. A fost prima mea mare iubire. Dar nu eram sigură cum să pătrund în această industrie. Partenerul meu, Alexandre Singh, care este artist vizual, a considerat că, în loc să scriem despre filme, ar trebui să le realizăm. Așa că am pornit împreună în această aventură. Cu ani înainte de a realiza acest film, am început să punem bazele unei schimbări în carieră. În principal, am citit cărți despre scenaristică și am ascultat podcasturi pe această temă. Și când a apărut ocazia de a face un film, am profitat de ea!
Forma particulară a acestui film a fost un răspuns la o ocazie unică de a filma într-un magazin de lux. În timpul pandemiei, Galeries Lafayette din Paris au început o colaborare cu casa de producție Misia Films numită By Night, invitând artiști vizuali, muzicieni și performeri să creeze opere în interiorul magazinului după program, când acesta era închis publicului.
În timpul primei noastre convorbiri pe Zoom cu Misia, am avut o idee instinctivă: ce-ar fi dacă am spune o poveste care se petrece într-o societate în care oamenii plătesc pentru lucruri fiind pălmuiți peste față? Era o imagine care părea smulsă din subconștient. Dar cu cât vorbeam mai mult despre ea, cu atât ne dădeam seama mai mult de rezonanța ei. Un magazin universal de tipul Lafayette este un mediu atât de încărcat, care vorbește despre teme precum puterea, bogăția, clasa socială și frumusețea, încât am vrut să subminăm regulile după care funcționează.
“TWO PEOPLE EXCHANGING SALIVA” ESTE BRUTAL DE FRUMOS. E O IRONIE LA ADRESA CONSUMERISMULUI ȘI A SOCIETĂȚII, UN ROLLER COASTER DESPRE INTIMITATE ȘI IPOCRIZIE. CUM S-A NĂSCUT ACEASTĂ POVESTE ATÂT DE PUTERNICĂ, CU PRECIZIA EI TEHNICĂ?
Ca multe dintre ideile noastre, acest film a fost inspirat de uimirea noastră față de știri. Când am început să scriem scenariul, la sfârșitul anului 2022, în Florida erau adoptate legile “Don’t Say Gay” ale guvernatorului DeSantis. În Iran, moartea lui Mahsa Amini a declanșat mișcarea de protest “Femeie, Viață, Libertate”. Ne-a rămas în minte o știrea despre un cuplu tânăr din Iran condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a dansat în fața Turnului Libertății din Teheran. Acest tip de represiune împotriva iubirii și libertății, împreună cu ascensiunea autocrațiilor în întreaga lume, au constituit fundamentul poveștii noastre absurde.
Vorbim adesea despre reductio ad absurdum a acestor povești – modul în care realitățile politice, când sunt duse la extremele lor logice, dezvăluie ceva grotesc și suprarealist. De multe ori, de aici pornesc ideile noastre. Pentru noi, suprarealismul este un limbaj artistic profund personal și subiectiv, dar care încearcă totodată să destabilizeze sferele publice și politice.
Și într-o lume în care violența este normalizată – chiar o formă de plată – ne-am dat seama că intimitatea ar dispărea, și astfel a apărut a doua regulă a filmului nostru: sărutul ar fi interzis și pedepsit cu moartea.
Deoarece nu am studiat cinematografia și nu avem aceeași experiență precum colegii noștri din industrie, am vrut să ne asigurăm că avem un plan foarte solid înainte de începerea filmărilor, așa că am scanat toate locațiile și am construit un model 3D în care am animat toate personajele și am planificat toate cadrele. Desigur, am lăsat loc și pentru improvizație, dar având în vedere experiența noastră minimă și faptul că filmam în miezul nopții, cu un program redus, am vrut să ne asigurăm că avem o bază solidă pentru film.
ȘI TU ȘI ALEXANDRE SINGH SUNTEȚI LA ÎNCEPUTUL CARIEREI CINEMATOGRAFICE ȘI TOTUȘI NUME MARI PRECUM ISABELLE HUPPERT ȘI JULIANNE MOORE S-AU ALĂTURAT PROIECTULUI VOSTRU. CUM AȚI REUȘIT?
Am continuat să promovăm filmul. Am pus aceeași energie în promovarea filmului nostru ca și în realizarea lui. Pe măsură ce filmul a început să fie proiectat la tot mai multe festivaluri și să câștige tot mai multe premii, a început să atragă atenția oamenilor din industrie, mai întâi a agenților și managerilor, apoi a actorilor și a altor artiști, compozitori, designeri de sunet etc. Nu ne-am fi imaginat niciodată că Julianne și Isabelle vor face parte din echipa noastră, dar filmul nostru a ajuns la ele și amândouă s-au îndrăgostit de personaje și de creativitatea din spatele filmului, și astfel ne aflăm astăzi aici.
Știu că lui Julianne i-a plăcut să descopere modul în care regulile lumii se reflectă în poveste. De exemplu, modul în care vânzătoarele se machiază la sfârșitul zilei pentru a părea că au vânătăi pe față, imitând astfel clienții lor bogați. Cu alte cuvinte, modul în care semnele bogăției, oricât de absurde ar fi, sunt întotdeauna apreciate și imitate.
AI MENȚIONAT ÎN INTERVIURI CĂ VERSIUNEA INIȚIALĂ A FILMULUI AVEA O DURATĂ DE APROAPE O ORĂ. CU SIGURANȚĂ A FOST O PROVOCARE SĂ ÎL SCURTAȚI PENTRU A FI ELIGIBIL LA CÂT MAI MULTE FESTIVALURI. CUM AȚI REACȚIONAT LA ACEASTĂ CERINȚĂ?
Luptăm întotdeauna pentru integritatea muncii noastre. În acest caz, filmul nu a fost conceput să depășească 30 de minute. Scenariul, de exemplu, avea 31 de pagini, dar supervizorul nostru de scenariu a subliniat că filmul va dura probabil mai mult decât intenționam, deoarece multe scene în aer liber au fost adăugate ulterior, pentru că era important să introducem lumea reală în film. (Aproape toate aceste scene au fost “furate” în timp ce ne deplasam de la o locație la alta. Nu aveam permisiunea să filmăm în metrou sau pe Champs Élysée, dar am considerat că erau scene importante pentru energia filmului).
Dar, în ceea ce privește durata, știam că avem de ales: puteam fie să facem filmul puțin mai lung (cu alte cuvinte, să realizăm din greșeală un lungmetraj foarte scurt), fie să scurtăm filmul cât mai mult posibil, fără a-i compromite calitatea. Evident, am ales cea de-a doua opțiune, dar nu am reușit să reducem durata la 30 de minute, așa cum ne propusesem (majoritatea festivalurilor de film europene definesc un scurtmetraj ca având o durată mai mică de 30 de minute, deoarece European Film Awards îl definește astfel, ceea ce a însemnat că nu am putut să ne înscriem la multe festivaluri de film din Europa. Din fericire, în SUA, și la PremiileAcademiei, scurtmetrajele sunt definite ca având o durată mai mică de 40 de minute). În final, filmul are 36 de minute, deoarece aceasta este durata necesară pentru a spune această poveste particulară.
ZAR AMIR EBRAHIMI A CÂȘTIGAT PREMIUL DE INTERPRETARE LA CANNES PENTRU ROLUL DIN “HOLY SPIDER”, IAR ÎN 2022 A FOST INCLUSĂ DE BBC ÎN TOP 100 WOMEN DREPT UNA DINTRE CELE MAI INFLUENTE FEMEI ALE ANULUI. ȘTIAI DE LA ÎNCEPUT CĂ VA FACE PARTE DIN PROIECTUL VOSTRU?
Am scris scenariul având-o în minte pe Zar Amir, dar nu aveam nicio idee dacă va accepta sau nu. De fapt, a fost o surpriză minunată pentru noi că a acceptat atât de repede. O văzusem recent în rolul ei minunat din “Holy Spider”, iar scenariul nostru fusese influențat, în parte, de mișcarea Woman, Life, Freedom din Iran, așa că ni s-a părut potrivit ca Zar, o actriță iraniană care trăiește în exil la Paris, să joace rolul principal.
CUM AI DESCRIE DRUMUL SPRE OSCAR: NOROC, SINCRONIZARE PERFECTĂ, NETWORKING, STRATEGIE DE MARKETING?
A fost o combinație de toate, dar în special am făcut mult networking și am învățat cu adevărat ce înseamnă să promovezi un film. Suntem noi în industrie și a fost important pentru noi să întâlnim cât mai mulți profesioniști și să împărtășim filmul. Acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să distribuim filmul împreună cu The New Yorker. Nu este doar o sursă de știri în care avem încredere și pe care o admirăm, ci și o platformă care difuzează filme în cel mai democratic mod posibil, online pe YouTube, pentru ca oricine din întreaga lume să le poată descoperi.
EȘTI CONECTATĂ CU INDUSTRIA DE FILM DIN ROMÂNIA SAU CU ARTIȘTI ROMÂNI?
Nu am încă foarte multe relații, dar sunt mulți regizori și artiști români pe care îi admir. Cristian Mungiu a văzut recent filmul nostru și i-a plăcut. M-a invitat să îl prezint la Festivalul American de Film Independent de la București, în iunie, și abia aștept să particip.
Familia mea are o prietenie de lungă durată cu Dan Perjovschi, un artist român pe care l-am admirat întotdeauna pentru observațiile sale inteligente despre artă, societate și politică. E un vechi prieten, dar sper să-mi extind conexiunile în România.
TE-AI GÂNDIT SĂ LUCREZI ÎN ROMÂNIA?
Până acum, călătoriile mele în România au fost mai degrabă din plăcere și pentru familie decât pentru muncă, dar Alex și cu mine am scris câteva scenarii pe care ne imaginăm că le vom filma în România, inclusiv o fabulă absurdă care se petrece în lumea teatrului spre sfârșitul erei comuniste.
CUM SE VEDE INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ DE FILM DIN PARTEA TA DE LUME?
Am scris și m-am gândit mult la filmele care au apărut în România începând cu anul 2000, despre Noul Val Românesc. Sunt printre preferatele mele, alături de filmele care au apărut în Iran și Grecia în ultimele decenii. Din exterior, industria românească pare plină de viață și vibrantă. Ca în toate industriile cinematografice, există o distincție între filmele populare care au succes în țară și filmele de artă care călătoresc în străinătate. Eu sunt familiarizată doar cu cele din urmă, așa că sunt sigură că sunt multe lucruri pe care nu le știu. Preferatul meu absolut a fost întotdeauna filmul lui Mungiu, “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), dar îmi plac foarte mult și “Poziția copilului” (2013) al lui Călin Peter Netzer, documentarul “Colectiv” (2019) și “California Dreamin’”(2007) al lui Cristian Nemescu.
AI FOST CONTACTATĂ DE PRODUCĂTORI ROMÂNI DUPĂ ANUNȚUL NOMINALIZĂRII LA OSCAR?
Nu încă! Până acum am discutat mai ales cu producători francezi, americani și englezi, câțiva din Italia și Brazilia, dar recent am cunoscut-o pe producătoarea Bianca Oana la Festivalul de Film de la Berlin și sper să cunosc și alții.
TWO PEOPLE EXCHANGING SALIVA poate fi văzut aici:
