“Superman” trece pragul încasărilor de 600 milioane dolari la nivel mondial, la fel ca și “F1 The Movie” după revenirea în IMAX, iar “Weapons” depășește suta de milioane în box office-ul din Statele Unite.
De pe streaming în sălile de cinema, “KPop Demon Hunters” marchează o premieră în strategia lansărilor Netflix, la un pas să ajungă pe prima poziție în box office-ul național.
Un nou crossover în universul Marvel: Florence Pugh (Yelena) se alătură distribuției “Spider-Man: Brand New Day”.
Danny Boyle pregătește biopicul despre începuturile mogulului media Rupert Murdoch cu Guy Pearce în rolul principal, iar Warner Bros. dezvoltă filmul despre baschetbalistul Kobe Bryant.
Vestea premierei celui de-al 5-lea sezon “Emily in Paris” (18 decembrie) a fost urmată de șocul morții asistentului de regie în timpul derulării filmărilor la Veneția.
REUNIUNE SOFIA COPPOLA ȘI KIRSTEN DUNST
După “Marc by Sofia”, debutul în documentar semnat de Sofia Coppola inclus în selecția de la Veneția, următorul proiect al cineastei este un nou lungmetraj de ficțiune. Filmările sunt programate anul viitor, iar Kirsten Dunst revine pe platourile de filmare. Proiectul al cărui titlu nu a fost dezvăluit încă marchează cea de-a 4-a colaborare Coppola-Dunst, unul dintre cele mai cunoscute duo-uri ale cinematografiei americane modern, după “The Virgin Suicides” (1999), “Marie Antoinette” (2006) și “The Beguiled” (2017).
NICOLAS CAGE ÎN “TRUE DETECTIVE” SEZONUL 5
Cel de-al 5-lea sezon “True Detective” se conturează încet dar sigur. După dezvăluirea locului în care se dezlănțuie întreaga acțiune – Jamaica Bay din Long Island, vin și primele vești legate de distribuție. Nicolas Cage este în discuții înaintate pentru rolul principal al detectivului new yorkez Henry Logan. Noul sezon este coordonat de Issa López, cea care a semnat cel de-al 4-lea capitol al serialului cult. Filmările sezonului 5 sunt programate în 2026.
DUPĂ “BABY REINDEER” VINE “HALF MAN”
Dacă așteptările tuturor erau ca Richard Gadd să continue colaborarea cu Netflix după succesul “Baby Reindeer”, primele imagini din “Half Man” confirmă un nou capitol în cariera acestuia. Gadd este protagonistul serialului produs de HBO și BBC alături de Jamie Bell. “Half Man” îi are în centru pe frații Ruben și Niall a căror reîntâlnire după mulți ani de înstrăinare declanșează o explozie de violență. Serialul de 6 episoade surprinde transformarea acestora de-a lungul a 4 decenii, din anii 1980 până în prezent și urmează a fi lansat anul viitor.
“DEXTER: ORIGINAL SIN” ANULAT DUPĂ PRIMUL SEZON
Schimbările de la Paramount și proaspăta fuziune cu Skydance reconfigurează planul producțiilor. Dacă în aprilie era confirmat cel de-al 2-lea sezon “Dexter: Original Sin”, cele mai proaspete vești sunt legate de anularea acestuia în cele din urmă. Paramount nu renunță complet la franciza “Dexter” și se concentrează acum pe cel de-al 2-lea sezon “Resurrection”, continuarea în care Michael C. Hall joacă din nou rolul principal, care a debutat promițător în iulie cu 4,4 milioane vizionări și un rating de 94% pe RottenTomatoes. Rămâne de văzut dacă noul sezon va intra și în producție.
DISNEY ÎN CĂUTAREA PUBLICULUI MASCULIN
Cele mai recente studii dezvăluie îngrijorările Disney legate de pierderea publicului Gen Z masculin cu vârste între 13 și 28 de ani. Este rezultatul lansărilor din ultimii ani, dar mai ales al interesului crescut pentru jocurile video și meme-urile virale. În condițiile în care Disney a preferat să investească în ultimii ani în remake-uri live action, bărbații alpha au fost neglijați cu desăvârșire. “Pirates of the Caribean” nu a mai fost reînnoit de 10 ani. Noile directive ale studioului propun focusul pe filme horror și de aventuri.







