De numele producătoarei maghiare Emõke Vágási se leagă titluri românești precum “Din dragoste cu cele mai bune intenții” (regia Adrian Sitaru), “Roxanne” (regia Valentin Hotea), “De ce eu?” (regia Tudor Giurgiu) dar și blockbustere “Blade Runner 2049” (regia Denis Villeneuve), “The Martian” (regia Ridley Scott), “Dune: Part One” și “Dune: Part Two” sau renumite producții de televiziune (“Dune: Prophecy”, “Emerald City”). Unul dintre cele mai recente lungmetraje în care a fost implicată este “Maria” în regia lui Pablo Larraín.
Avocată la bază, primul job al lui Emõke Vágási în industria cinematografică a fost în 1998 ca asistent de producător la filmul “Sunshine” semnat de István Szabó. A fost primul regizor cu care a colaborat, iar profesionalismul lui i s-a întipărit în stilul de lucru. Dacă în cazul producțiilor locale sau low budget echipa nu include un om specializat în obținerea drepturilor de autor, în urmă cu mai bine de 10 ani, atunci când a devenit un detaliu esențial al producțiilor internaționale, Emõke a preluat job-ul de coordonator al blockbusterului american “Spy” (regia Paul Feig) cu o distribuție care îi includea pe Melissa McCarthy, Jude Law, Jason Statham. Fără prea multă experiență sau ajutor din partea studioului de producție, a învățat fiecare pas al procesului de obținere a licențelor și a drepturilor de imagine. În prezent, filmografia ei include peste 20 de prestigioase producții internaționale. Dependentă de adrenalină, Emõke se simte răsfățată: are libertatea de a lucra cu regizori și actori de la Hollywood, se implică în producții mici, dar publică și cărțile preferate de psihologie, astrologie sau literatură pentru copii în cadrul editurii sale.
Un interviu exclusiv Like5 cu Emõke Vágási:
DE LA PRODUCȚIE DE FILM LA DEPARTAMENTUL DE LEGAL (“CLEARANCE RIGHTS”) PENTRU PRODUCȚII INTERNAȚIONALE ȘI SERIALE TV. CUM S-A PETRECUT SCHIMBAREA?
În Europa de Est, producția de film nu este genul de lucru care să te susțină pe vecie. Este o continuă provocare și depinde de foarte mulți factori, de fonduri și proiecte. Eu am fost norocoasă să lucrez cu Ada Solomon și Oana Giurgiu și să fiu implicată în coproducții internaționale și am dezvoltat proiecte la rândul meu. Dar, după un timp, au venit o serie de schimbări.
Obținerea drepturilor de autor a devenit din ce în ce mai importantă. Și asta a început acum vreo 10 ani când unul dintre producătorii cu care am lucrat întotdeauna mi-a oferit postul. Am pregătire de avocat, dar sunt și producător de film. Am experiență în industria cinematografică, știu cum gândește studioul și cunosc legea. Era evident că pot face treabă bună în acest domeniu. În condițiile în care există din ce în ce mai multe posibilități ca titularii drepturilor să identifice utilizarea muncii lor fără acord, studiourile au început să acorde o atenție sporită pentru a nu avea probleme în faza de distribuție. Schimbarea a venit natural.
AI LUCRAT LA PRODUCȚII REGIZATE DE RIDLEY SCOTT, DENIS VILLENEUVE, RON HOWARD, PRECUM ȘI LA FILME SAU SERIALE FILMATE ÎN UNGARIA (“MARIA”, “DUNE: PROPHECY”). CÂT DIFERĂ EXPERIENȚA ȘI CARE A FOST CEA MAI DIFICILĂ?
În mod ciudat, toate proiectele sunt la fel și foarte diferite în același timp. Nu e ca la producție unde trebuie să organizezi locația și să asiguri cateringul. Ai sarcini foarte specifice pe care trebuie să le îndeplinești. Trebuie să obții licențe pentru lucrări de artă sau sursele lor. Pașii sunt cam aceiași, dar nu prevezi multe lucruri atunci când începi cu adevărat. De exemplu, la “The Martian”, unul dintre favoritele mele, la care am lucrat cu Matt Damon și o mulțime de actori grozavi: Ridley Scott a dorit să includă un anumit clip într-o secvență filmată. Din motive care nu au ținut de mine, nu am putut obține drepturile înaintea filmărilor. În calitate de coordonator drepturi, nu îi pot spune eu regizorului că nu poate filma pentru că nu mă ascultă pe mine. Tot ce pot face este să avertizez producătorii și să decidă dacă o vor filma sau nu, ținând cont de riscul că, dacă o filmează, nu o pot folosi mai târziu. În cazul “The Martian”, s-a filmat așa cum au vrut ei, deși nu aveam drepturile, dar și o versiune “curată”, cu ecranul fără clip pentru a fi adăugat în post-producție. În cele din urmă, au reușit să obțină și drepturile mai târziu.
E UN JOB STRICT DE BIROU SAU MERGI ȘI PE PLATOUL DE FILMARE?
Trebuie să merg pe platou și oriunde e nevoie de mine, fie la studiourile din Budapesta sau în Iordania, cum a fost cazul unor producții. Îmi place să merg pe platou să verific decorurile finalizate, dar nu merg când se filmează. Ar fi mult prea târziu. Dacă trebuie să fiu pe un platou când se filmează, înseamnă că este ceva foarte, foarte grav și specific.
CÂND ÎNCEPE MUNCA TA ȘI CÂND SE TERMINĂ ÎN CONTEXTUL PRODUCȚIEI?
Fluxul de lucru începe cu departamentul de creație, echipa de scenografie și recuzită, ne întâlnim în faza de pregătire a filmării, apoi ne întoarcem la studio care are ultimul cuvânt cu privire la ce este aprobat. Coordonez toate detaliile departamentelor care furnizează elementele de creație și dau indicații legat de ce nu trebuie folosit deloc. Pregătesc rapoarte, țin evidența achizițiilor, de unde provin, inclusiv toate autorizațiile și contractele în vigoare. Și aș spune că munca mea se termină când se încheie filmările, dar nu e așa. Acum, se întâmplă din ce în ce mai rar pentru că am acumulat experiență și știu cum să mă documentez astfel încât să nu fie reveniri în post-producție. Dar au fost cazuri când am ajuns în faza de lansare și distribuitorii au avut tot felul de întrebări. Practic, job-ul meu se încheie când filmul ajunge în cinematografe.
CUM S-AU DERULAT FILMĂRILE LA “MARIA”?
Mi-a plăcut enorm să lucrez la “Maria” cu o echipă restrânsă, un proiect de mică anvergură, în ciuda faptului că au fost foarte multe staruri. O plăcere să lucrez cu Angelina Jolie! Am lucrat în spatele scenei, iar provocările au fost legate de perioada în care se derula povestea pentru că multe lucrări sunt protejate de drepturi, însă e mai complicat să identifici proprietarul real. Au fost câteva situații dificile în care nu am găsit sursa și nu am putut merge mai departe. A fost palpitant să am de-a face cu deținătorii drepturilor lui Marylin Monroe și Liz Taylor pentru o serie de fotografii folosite.
CUM A FOST EXPERIENȚA “DUNE: PART ONE” ȘI “PART TWO”?
“Dune” a fost foarte specific, în viitorul îndepărtat, și provocarea a fost să creezi ceva ce nu cunoști, cum a fost cazul aici. A fost creat totul de la zero. Întrucât filmul a generat foarte mult merchandising, a trebuit să facem o documentare serioasă: de unde provin desenele, schițele, cum sunt produse, pentru a evita orice probleme ulterioare. Documentarea a durat mult în cazul filmelor “Dune”, spre deosebire de serialul “Dune: Prophecy” pentru care nu a existat merchandising.
EXISTĂ DIFERENȚE ÎNTRE PRODUCȚIA DE FILM ȘI PRODUCȚIA DE TELEVIZIUNE?
Există clar diferențe între cele două tipuri de producție, inclusiv între formate. O companie de streaming, de exemplu, nu solicită foarte multe autorizații sau informații atâta timp cât produsul este utilizat în conformitate cu scopul său. În cazul producțiilor pentru o televiziune clasică, unde proiectul este finanțat din vânzarea de publicitate, trebuie redusă folosirea oricăror produse care ar putea afecta timpii reclamelor. Formatele fac diferența, chiar și în televiziune.
ÎN EXPERIENȚA TA DIN PRODUCȚIILE ROMÂNEȘTI ȘI INTERNAȚIONALE, AI REGĂSIT CUMVA SIMILARITĂȚI, PĂSTRÂND PROPORȚIILE DESIGUR? AI CÂȘTIGAT REZISTENȚĂ LUCRÂND LA PRODUCȚII CU BUGET REDUS?
Producțiile mici necesită cei mai buni profesioniști pentru că atunci când nu ai bani, trebuie să știi ce vrei să faci, nu îți permiți să faci lucruri pe care riști să nu le poți susține. E genul de job care te perfecționează. Întotdeauna voi prefera producțiile mici pentru că pe cel mai anevoios drum înveți cum să fii atent la detalii și la bani. Și în general, chiar și atunci când nu îți permiți lucruri scumpe, continui să faci demersurile și poți obține prețuri mai mici.
CARE E TOPUL REGIZORILOR PREFERAȚI, DINTRE CEI CU CARE AI LUCRAT?
Atitudinea lui Ridley Scott legată de procesul creativ este absolut fascinantă de la modul în care își gândește filmul până la desenarea storyboard-urilor. Programul fiecărei zile de filmare includea două ore pentru pregătirea acestora. Îl respect profund pentru profesionalismul său. Așa cum îl respect și pe István Szabó, primul regizor cu care am lucrat în 1998 pentru “Sunshine”. A fost primul care mi-a arătat cum să dirijez o mie de figuranți și nu voi uita asta niciodată! Nu aveam deloc experiență și erau scene imense la Jocurile Olimpice pe o arenă sportivă unde urmăreau reacția publicului. Și pentru că era imposibil să explici figurației ce are de făcut, am stat ore în șir și am așteptat o reacție. Până într-un moment în care s-a auzit un zgomot ciudat și toate luminile s-au stins. “Aceasta e reacția pe care vreau să o văd!” a fost replica lui Szabó. Și-a sacrificat 3 ore din ziua de filmare pentru a obține asta!
AI O ECHIPĂ ALĂTURI SAU EȘTI ONE-WOMAN-SHOW?
Semnez multe acorduri de confidențialitate pentru că am acces la toate materialele producțiilor în care sunt implicată, drept urmare e o muncă pentru un singur om. Nu e ceva la care poate avea acces multă lume.
CARE A FOST CEA MAI PLĂCUTĂ EXPERIENȚĂ DE PÂNĂ ACUM? DAR CEA MAI COMPLICATĂ?
Am filmat la Hotelul Four Seasons din Budapesta pentru “Spy”, prima producție internațională la care am lucrat. Holul hotelului este locul unde expun mulți artiști maghiari celebri, însă un simplu acord de filmare acolo nu îți garantează drepturile de autor asupra operelor de artă. A fost mult de lucru pentru a ajunge la fiecare artist în parte pentru a solicita permisiunea de a fi expus. Au fost de acord, însă putea fi foarte complicat în cazul refuzului sau a unor onorarii pe care producția nu și le permitea. Ar fi însemnat ca decorul să fie schimbat, operele să fie mutate din hol, depozitate, înlocuite. Am făcut toate demersurile pentru că există o confuzie majoră între a cumpăra o opera de artă și drepturile de autor ale artistului. Galeria de artă îți spune că a cumpărat opera respectivă, însă nu este corect ca artistul să nu fie plătit atunci când ea o închiriază mai departe pentru diverse producții. Nu este vorba doar de bani, e o chestiune de respect față de munca artistului. Dreptul de autor trebuie respectat.
Cât privește provocările, există întotdeauna un preț care deblochează contractele, însă Bansky e singurul artist care nu poate fi clarificat. Iar dacă nu pot obține drepturile sau nu pot identifica artistul, cu siguranță nu voi permite să apară în producția la care lucrez!
