Colecția ”Universul lui Salvador Dalí”, care cuprinde 170 de lucrări în diverse medii, va fi prezentată în premieră la Arcub-Gabroveni în perioada 13 decembrie – 12 mai.
CEA MAI AMPLĂ EXPOZIȚIE DALI ÎN ROMÂNIA
Aceasta va fi cea mai amplă expoziție cu lucrări originale ale lui Salvador Dalí prezentată la București.
Va cuprinde sculpturi, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur, rubine, diamante, smaralde, safir și sticlă, mobilier suprarealist ce ilustrează geniul extravagantului Salvador Dalí.
COLECȚIE UNICĂ
Obiectele expuse fac parte din cea mai importantă colecție privată ce conține lucrări semnate de Salvador Dalí, aparținând renumitului colecționar de artă Beniamino Levi. El l-a cunoscut personal pe artist în anii 1960 și i-a comandat o serie de sculpturi din bronz inspirate din cele mai cunoscute motive și teme din imaginarul suprarealist. Rezultat al relației strânse cu maestrul suprarealismului, Beniamino Levi fiind agentul acestuia, colecția privată ”Universul lui Dalí” are o valoare inestimabilă și cuprinde cele mai multe lucrări originale ale artistului între colecțiile europene.
EXPONATE IMPORTANTE
Printre cele mai importante exponate ce vor putea fi admirate timp de cinci luni la Arcub – Hanul Gabroveni se află sculpturi în bronz și încrustate cu pietre prețioase (diamante, rubine, smaralde, safire) precum: ”Dansul timpului” – celebrele ceasuri topite, marca inconfundabilă a creației lui Dalí, elefanți cu picioare supradimensionate, ”Dansatoarea Daliniană”, ale cărei ritmuri denotă omagiul adus de Dalí genului flamenco și ținutului natal, ”Venus spațială”, una dintre piesele centrale ale expoziției ce ilustrează trei dintre motivele preferate ale lui Dalí – ceasul, furnicile și oul, ”Alice în Țara Minunilor”, personaj preferat de Dalí pentru a reprezenta puntea către tărâmul viselor, ”Femeia cu cap de trandafiri”, simbol al frumuseții feminine pure, al tinereții eterice.
Expoziția cuprinde și sculpturi din sticlă create în colaborare cu renumita cristalerie Daum din Franța.
Pentru miniaturile din aur Dalí s-a inspirat din bijuteriile de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, imitând chiar și monedele sale.
Printre exponate se va afla și faimoasa canapea în forma buzelor lui Mae West, ce amintește de versatilitatea lui Salvador Dalí și modul unic în care transpunea în arta sa sursele sale de inspirație.
EXPERIENȚĂ VR
Expoziția oferă o perspectivă de ansamblu asupra diverselor etape ale carierei lui Dalí, evidențiind influențele și experimentele sale, precum și evoluția lui ca artist.
”Universul lui Salvador Dalí” oferă publicului și posibilitatea de a cunoaște operele lui Salvador Dalí prin intermediul realității virtuale. Experiența VR le va permite vizitatorilor să descopere detalii ascunse ale creațiilor artistului spaniol, într-o nouă dimensiune, și va transforma vizita într-o călătorie interactivă în imaginarul suprarealist marca Salvador Dalí.
BILETE ȘI ORAR
Biletele pentru ”Universul lui Salvador Dalí” pot fi cumpărate începând cu 18 octombrie 2023, la prețuri variabile, în funcție de categorie, de pe arcub.ro, entertix.ro și de la casa de bilete Arcub.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13 decembrie 2023 – 12 mai 2024, de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00.