FeaturesSigourney Weaver în 5 filme

Sigourney Weaver în 5 filme

Actrița americană va fi recompensată anul acesta cu trofeul pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția, ce va avea loc între 28 august și 7 septembrie.

Sigourney Weaver, nominalizată de trei ori la Oscar și câștigătoare a premiilor BAFTA și Globul de Aur, a creat mai multe personaje memorabile, atât dramatice, cât și comice, de la Ripley în filmele ”Alien” la Dian Fossey în ”Gorillas in the Mist” și Gwen/Tawny în ”Galaxy Quest”.  De-a lungul anilor, a captivat publicul și a fost aclamată drept una dintre cele mai versatile actrițe atât pe scenă, cât și pe ecran.

Like5 a ales cinci filme în care Sigourney Weaver se remarcă.

GORILLAS IN THE MIST (1988)

Filmul lui Michael Apted spune povestea lui Dian Fossey, om de știință care a venit în Africa pentru a studia dispariția gorilelor de munte, iar mai târziu a luptat pentru a le proteja.
Pentru interpretare, Weaver – care joacă alături de Bryan Brown și Julie Harris – a fost premiată cu un Glob de Aur ca ”actriță în rol principal într-o dramă” și a fost nominalizată la premiile Oscar.

WORKING GIRL (1988)

O altă selecție la Oscar, în același an, a venit pentru rolul secundar din filmul-cult ”Working Girl”. În filmul lui Mike Nichols, ea joacă alături de Melanie Griffith și Harrison Ford.

Sigourney Weaver este șefa care fură o idee a secretarei, însă, aceasta din urmă reușește să o prezinte ca fiind a ei și să împrumute identitatea.

Lungmetrajul a fost premiat cu Oscar pentru muzică și le-a adus celor două actrițe câte o nominalizare la premiile BAFTA și câte un Glob de Aur.

THE ICE STORM (1997)

Undeva în Connecticut, în 1973, familii din clasa de mijloc care experimentează sexul ocazional și abuzul de substanțe își scapă viețile de sub control.

Sigourney Weaver face parte dintr-o distribuție de zile mari, care îi include pe Kevin Kline, Christina Ricci, Tobey Maguire și Elijah Wood, și joacă sub bagheta lui Ang Lee.

Drama, prezentată la Festivalul de Film de la Cannes, i-a adus actriței un trofeu BAFTA.

sigourney weaver

A MAP OF THE WORLD (1999)

Despre familie, prietenie și iertare este vorba și în ”A Map of the World”, în care Weaver joacă în regia lui Scott Elliott și alături de Julianne Moore și David  Strathairn.

Ea este Alice, a cărei viață se destramă după ce este învinovățită pentru un accident pe proprietatea sa.

National Board of Review a desemnat ”A Map of the World” cel mai bun film independent al anului, iar rolul dramatic i-a adus lui Weaver o nominalizare la premiile Globul de Aur.

MY SALINGER YEAR (2020)

Sigourney Weaver interpretează în ”My Salinger Year”, regizat de Philippe Falardeau, rolul agentului literar de modă veche al renumitului scriitor solitar J. D. Salinger. Ea își angajează o asistentă (jucată de Margaret Qualley) care visează săă fie scriitoare și își folosește talentul răspunzând scrisorilor adresate lui Salinger.

Articole similare