FeaturesOlivia Colman în 5 roluri remarcabile

Olivia Colman în 5 roluri remarcabile

Actriță și producătoare, Olivia Colman are în palmares premii Oscar, BAFTA, Globul de Aur, BIFA (British Independent Film Awards), EFA (European Film Awards) și Emmy.

Olivia Colman își va relua rolul ofițerului de informații Angela Burr din “The Night Manager”, pentru sezonul al doilea al serialului a cărui acțiune are loc după opt ani de la prima parte și care urmează să fie difuzat la nivel global pe Prime Video. Sezonul 1 din “The Night Manager” a fost recompensat cu Globuri de Aur pentru Colman (cea mai bună actriță în rol secundar), Tom Hiddleston (cel mai bun actor într-un serial sau film de televiziune) și Hugh Laurie (cel mai bun actor în rol secundar).

Înaintea acestei noi producții care o are protagonistă, Like5 prezintă o selecție de cinci roluri remarcabile ale actriței engleze.

TYRANNOSAUR (2011)

Olivia Colman joacă în drama ”Tyrannosaur”, regizată de Paddy Considine, rolul unei lucrătoare la un magazin de caritate creștin. Joseph, un bărbat acaăarat de violență și de o furie care îl împinge spre autodistrugere are o șansă de izbăvire care apare sub forma lui Hannah.

Din distribuția filmului recompensat cu BAFTA și care i-a adus lui Colman un premiu special al juriului Sundance și un trofeu BIFA fac parte Peter Mullan și Samuel Bottomly.

Tyrannosaur

THE FAVOURITE (2018)

Olivia Colman este regina Anne în drama realizată de Yorgos Lanthimos, care a dat startul colaborării fructuoase a cineastului cu Emma Stone, care face parte din distribuție alături de Rachel Weisz.

Aclamat la nivel mondial, recompensat, între altele, cu Oscar – la categoria interpretare feminină (Colman) -, filmul spune povestea apariției la curtea Angliei secolului XVIII a unei servitoare care dă peste cap orânduirea și de care se atașează regina.

olivia colman the favourite

THE CROWN

În serialul ”The Crown”, producție Netflix care a stabilit mai multe recorduri, Olivia Colman interpretează rolul reginei Elizabeth II în al treilea și al patrulea sezon, lansate în 2019, respectiv 2020.

Rolul i-a adus un trofeu Primetime Emmy și un Glob de Aur.

The Crown

THE FATHER (2020)

Olivia Colman interpretează în ”The Father” al lui Florian Zeller rolul fiicei unui bărbat care refuză ajutorul pe măsură ce îmbătrânește, jucat de Anthony Hopkins.

Drama, premiată cu Oscar și BAFTA pentru scenariu adaptat și interpretare masculină, i-a adus lui Colman o nominalizare la premiile Academiei americane de film și la Globurile de Aur.

The Father

THE LOST DAUGHTER (2021)

Drama ”The Lost Daughter”, debutul în lungmetraj ca regizor al actriței Maggie Gyllenhaal, o are în centru pe Colman în rolul unei femei aparent stăpâne pe sine, dar care, după ce întâlnește pe o plajă în Grecia o tânără mamă, începe să se confrunte cu problemele din trecutul ei.

Distribuția filmului nominalizat, între altele, la trei categorii ale premiilor Oscar, inclusiv pentru interpretare feminină, este completată de Dakota Johnson, Jessie Buckley, Ed Harris și Paul Mescal, cu care Olivia Colman a jucat și în ”Joyride” (2022).

The Lost Daughter

Articole similare