Gabriel Spahiu este unul dintre actorii independenți care s-a bucurat de luxul de a fi prezent atât pe scena teatrului, cât și în cele mai apreciate producții cinematografice, cu succes de public sau de critică internațională. Cu un portofoliu generos de roluri extrem de diversificate (de la vecinul care trece prin cadru comentând la tipi bizari în pragul depresiei, de la tipologii isterice la șofer de taxi sau tatăl care ar muta munți pentru a repara “Lampa cu căciulă”), Gabriel Spahiu s-a adaptat continuu abordărilor regizorale, ceea ce i-a asigurat prospețime și fragilitate, benefice de altfel fiecărui act artistic în parte. În “Anul Nou care n-a fost”, Spahiu interpretează un administrator de cămin care, din când în când, mai scapă câte o informare securistului (interpretat de Iulian Postelnicu) despre ce mai fac studenții. Cum se raportează Gabriel Spahiu la personajele sale și rolul din “Anul Nou care n-a fost”, într-un interviu în exclusivitate pentru Like5.
CUM E PERSONAJUL TĂU DIN “ANUL NOU CARE N-A FOST”?
Chestiunea e că nu prea a fost nevoie să mă pregătesc… Vrând-nevrând, am crescut și m-am format în timpurile despre care se povestește în film. Ca mulți alții, care nu prea mai vor să accepte aceasta, sunt tributar acelor vremuri. Desigur, cu câteva luni înaintea filmărilor am avut o întâlnire la Brașov, lungă și plăcută, cu Bogdan Mureșanu, întâlnire în care am evocat episoade, amintiri, impresii ale vremurilor, iar toate astea ne-au racordat, ne-au sincronizat și ne-au pregătit pentru filmări.
ÎN CE MĂSURĂ “REÎNTÂLNIREA” CU VREMURILE DINAINTE DE ‘89 A AVUT UN IMPACT EMOȚIONAL?
Socotesc că întotdeauna un prilej de a-ți aduce aminte, de a nu uita ce ai trăit cândva, ne poate fi de folos ca să nu o luăm razna sufletește. Există un fel de obicei printre actorii mai de demult, eu îl știu de la Marian Râlea: când mergem la un restaurant ca să bem un pahar, mai întâi mâncăm o bucată de pâine cu muștar… ca să nu bem pe stomacul gol. I-am povestit cândva asta unui italian, actor și el, și mi-a plăcut foarte mult cum a interpretat-o italianul. A zis așa: “actorii români mănâncă mai întâi pâine cu muștar la restaurant ca să nu uite de vremurile când erau săraci, de unde au plecat”. Frumos! Așa cred că ne ajută “reîntâlnirea” cu vremurile trecute.
CE ÎȚI PLACE ȘI CE ÎȚI DISPLACE LA PERSONAJUL DIN “ANUL NOU CARE N-A FOST”, DIN PUNCT DE VEDERE UMAN?
Nu-mi place să-mi judec personajele. Noi oamenii, până într-un final, că vrem sau sau, suntem niște ființe infinit complexe. Nu degeaba ne învață cineva, de mii de ani, să nu-i judecăm pe ceilalți. Dar nu învățăm! Ceilalți ne judecă în funcție de acțiunile noastre și în funcție de criteriile lor de valoare. Și de ce mai multe ori dăm greș. De altfel, noi actorii, chiar și atunci când jucăm roluri negative (dacă mai există așa ceva) trebuie să găsim rațiunile pozitive pentru care acționăm într-un fel sau altul. Eu, personal, n-am putut niciodată să gândesc niciodată să proiectez personajele: ăsta iese mai bleg, iar ăsta mai înțelept. I-am lăsat “out of control”, au ieșit așa cum au vrut ei.
CUM A FOST PENTRU TINE ACEST AN, DIN PUNCT DE VEDERE PROFESIONAL, CE URMEAZĂ?
Am avut un an foarte bun. Am filmat și încă mai am de filmat cu Radu Jude… două filme diferite și provocatoare amândouă. Am filmat scurtmetraje regizate de studenți. A fost serialul “Brigada nimic” care a avut succes, așteptăm acum să vedem dacă vom face și sezonul al doilea. La teatru în Brașov am avut, în principal, o premieră cu “Amadeus” de Peter Shaffer în regia lui Gavriil Pinte, unde joc Salieri, rol care-mi place foarte mult. Am început acum câțiva ani și o carieră pedagogică: la UNATC predau Arta Actorului studenților de la Regie de Film. Fac multe, așa cum zicea o vecină de-a mea după ce m-a văzut la televizor: “Uite-l, bre! Nu dai doi bani pe el și când colo e vedetă!”
CARE SUNT CELE MAI IMPORTANTE MOTIVAȚII DUPĂ CARE TE GHIDEZI ÎN CARIERĂ?
“La o răscruce de drumuri stă un indicator. Arătând într-o direcţie, indicatorul spune: Victorie. Arătând într-altă direcţie, indicatorul spune: Împlinire. Trebuie să ne hotărâm într-o direcţie. Pe care o vom alege?
Dacă alegem calea către Victorie, scopul este să câștigăm! Vom simţi fiorul competiţiei alergând către linia de finiș. Mulţimile se adună ca să ne ovaţioneze! Și apoi se termină.
Iar toată lumea pleacă acasă.
Dacă alegem calea către Împlinire, călătoria va fi lungă. Vor fi momente când va trebui să avem grijă pe unde pășim. Vor fi momente când vom putea lua o pauză pentru a admira priveliștea. Apoi mergem tot înainte. Mergem tot înainte. Mulţimile se adună pentru a ni se alătura în călătorie.
Și când vieţile noastre se vor fi sfârșit, cei care ni s-au alăturat pe calea către Împlinire vor continua să meargă fără noi și îi vor inspira și pe alţii să li se alăture.”
E un citat dintr-o carte: “Jocul Infinit” de Simon Sinek (Ed. Publica, 2020). Dar se potrivește atât de bine cu ceea ce cred eu acum despre toate astea, încât nu pot găsi ceva mai bine de spus. Și, apropo, cartea există și în format audio, am citit-o eu. [sic]
