LifestyleColecție capsulă IPANOMI inspirată de sărbătorile de iarnă

Colecție capsulă IPANOMI inspirată de sărbătorile de iarnă

IPANOMI Celebrations, cea mai nouă colecție capsulă a brandului românesc fondat de Mihaela Moisă și Ana Chiorean, este inspirată de sărbătorile de iarnă, însă potrivită în orice context festiv.

IPANOMI PARIAZĂ PE SUSTENABILITATE

IPANOMI a lansat colecția capsulă în acord cu valorile sale de sustenabilitate și grijă pentru natură, la două luni după debutul colecției de toamnă-iarnă 2023/2024, intitulată ”GEORGIA”, care are la bază universul uneia dintre cele mai importante figuri ale artei moderne, Georgia O’Keeffe.

ȚINUTE ATEMPORALE

“Ne-am dorit să ducem mai departe povestea IPANOMI printr-un concept care are la bază valorile noastre de sustenabilitate. Așa a apărut IPANOMI Celebrations, o colecție permanentă de ținute atemporale și versatile ce se va dezvolta de-acum încolo împreună cu noi”, a transmis Mihaela Moisă.

CREAȚII ADAPTATE SEZONULUI

IPANOMI Celebrations are la bază o serie de articole vestimentare care se aflau deja în portofoliul brandului, dar care au fost adaptate prin noi materiale și culori potrivite contextelor festive.
“Am vrut să creăm ceva special pentru această perioadă, dar în același timp era important să rămânem loiale credințelor și valorilor noastre. Astfel, am reinterpretat câteva piese vestimentare folosind exclusiv mătase. Respectând direcția tonurilor neutre și a nuanțelor monocrome, hainele pot fi combinate cu ușurință între ele, fiind piese vestimentare esențiale în crearea unui look atemporal”, a adăugat Ana Chiorean.

ARTICOL VESTIMENTAR REPER

Unul dintre produsele IPANOMI Celebrations este eșarfa neagră din mătase. Un accesoriu care poate părea foarte simplu, dar care are puterea de a schimba alura unei ținute. Mai mult decât atât, are o textură care o face foarte ușor de îmbinat chiar și cu materiale precum lâna, mohairul și poplinul.

UNDE E DISPONIBILĂ COLECȚIA IPANOMI

Colecția IPANOMI Celebrations este disponibilă pe site-ul ipanomi.ro și pe pagina de Instagram a brandului, @ipanomi.

Articole similare