Features5 albume The Pretenders de ascultat toamna aceasta

5 albume The Pretenders de ascultat toamna aceasta

The Pretenders, unul dintre cele mai active și populare grupuri muzicale, inclus în Rock and Roll Hall of Fame, are în palmares 12 albume de studio, cel mai recent apărând în septembrie, după luni de concerte în Europa și Statele Unite, după trei single-uri lansate cu succes.

Cinci dintre titlurile semnate de grupul anglo-american nu trebuie să lipsească toamna aceasta din conturile de pe aplicațiile muzicale.

PRETENDERS

Înființat la Londra, în 1978, de cântăreața și compozitoarea Chrissie Hynde, The Pretenders a obținut un succes comercial pe scară largă cu omonimul album de debut, apărut doi ani mai târziu, considerat unul dintre cele mai bune discuri de debut din toate timpurile. Se remarcă aici piesele ”The Wait”, ”Kid” și ”Brass in Pocket”, single nominalizat la Grammy în același an în care grupul a primit o selecție la categoria Best New Artist.

LEARNING TO CRAWL

Apărut în 1984, ”Learning To Crawl” este al treilea album de studio al trupei. Piese precum “Middle of the Road”, “Back on the Chain Gang”, ”Time the Avenger” și ”Thumbelina” fac și astăzi parte din setlistul trupei.

GET CLOSE

Lansat în 1986, ”Get Close” cuprinde titlurile “Don’t Get Me Wrong” și ”My Baby”, care au ajuns pe primul loc în topul Mainstream Rock Tracks al Billboard, dar și ”Hymn to Her”. Al patrulea album al trupei beneficiază de aportul unor importanți instrumentiști, cooptați pentru înregistrări, precum bateristul Simon Phillips, basistul Chucho Merchán și claviaturistul Tommy Mandel.

LAST OF THE INDEPENDENTS

”Last of the Independents”, al șaselea album The Pretenders, este condus de balada “I’ll Stand By You”. În preajma anului 1994, single-ul nominalizat la Grammy era nelipsit de la posturile TV și radio, iar de pe album fac parte și ”Night in My Veins” și ”Rebel Rock Me”.

RELENTLESS

”Relentless” (2023) este primul album The Pretenders lansat prin label-ul Parlophone și a fost precedat de single-urile “Let the Sun Come In”, ”I Think About You Daily” și ”A Love”. Chrissie Hynde și chitaristul James Walbourne au scris împreună piesele de la distanță, acesta fiind al doilea album pe care l-au compus împreună, după ”Hate for Sale” din 2020.

Articole similare