De la debutul într-un reality show la scena musicalului și a teatrului, producții de televiziune până la un Glob de Aur și două nominalizări la Oscar, cariera lui Jessie Buckley a avut un parcus firesc și sigur.
Crescută într-o familie în care erau cultivate muzica și scrisul (mama cântăreață de operă și harpistă, tatăl poet ocazional și cântăreț), Jessie Buckley a debutat în 2008 în reality show-ul BBC “I’d Do Anything” al cărui premiu era un loc în distribuția din West End. Rolul din musicalul “A Little Night Music” a marcat startul în lumea teatrului, urmat de concerte în Marea Britanie. În 2013, Jessie Buckley era inclusă în distribuția producțiilor Shakespeare’s Globe, iar 2 ani mai târziu juca alături de Jude Law în piese de teatru transmise în direct în cinematografele din întreaga lume.
Adaptarea BBC “War and Peace” (2016), unde i-a avut ca parteneri pe Paul Dano, Lily James, Callum Turner și Jack Lowden, a marcat un nou capitol în carieră: producțiile de televiziune nominalizate la Emmy “Chernobyl” (2019) și “Fargo”.
Fără un personaj Marvel în portofoliu, fără cont de Instagram, Jessie Buckley e conștientă că “e cea mai puțin profitabilă alegere”. Visează să schimbe teatrul experimental din Marea Britanie: “e rândul nostru să găsim un nou stil, aceasta e misiunea mea” a declarat actrița.
Like5 îți propune 5 titluri din filmografia lui Jessie Buckley care i-au asigurat un loc la Hollywood:
WILD ROSE
Colaborarea cu regizorul Tom Harper, cunoscut pentru serialul TV “Peaky Blinders”, i-a adus lui Jessie Buckley prima nominalizare BAFTA pentru rol principal. “Wild Rose” spune povestea lui Rose-Lynn Harlan, o tânără din Glasgow care visează să ajungă vedetă country la Nashville. Interpretarea electrizantă a lui Jessie Buckley a avut un impact puternic, nu doar la capitolul premii – piesa “Glasgow (No Place Like Home)” a fost declarată câștigătoare la Critics Choice Award alături de “(I’m Gonna) Love Me Again” a lui Elton John (“Rocketman”), ci și pe scena muzicală. Deși genul country îi era străin până la startul producției “Wild Rose”, Jessie Buckley a reușit să se impună spectaculos și a interpretat coloana sonoră inclusiv pe scena Festivalului Glastonbury. Albumul a ajuns No. 1 în UK Country Albums.
I’M THINKING OF ENDING THINGS
Jessie Buckley a obținut rolul din thrillerul “I’m Thinking of Ending Things” semnat de Charlie Kaufman în mai puțin de 12 ore pentru că Brie Larson renunțase pe ultima sută de metri. Înaintea probei, Kaufman i-a trimis un mesaj simplu: “această femeie e moleculară”. “Eram groaznică la chimie. Putea însemna orice” a mărturisit Buckley. Nimic nu este ceea ce pare în thrillerul absurd al lui Charlie Kaufman, atunci când tânăra interpretată de Buckley are îndoieli în privința noului iubit (Jesse Plemons) alături de care călătorește spre ferma izolată a părinților (Toni Collette și David Thewlis). Pe parcursul unei seri înzăpezite, personajele oscilează între timp și spațiu, între stânjeneala primei întâlniri și ceva mult mai sinistru, într-o zonă emoțională fragilă. “I’m Thinking of Ending Things” e disponibil pe Netflix.
THE LOST DAUGHTER
Colaborarea cu Maggie Gyllenhaal pentru debutul regizoral, “The Lost Daughter” i-a adus lui Jessie Buckley prima nominalizare la Oscar pentru rolul secundar. Adaptarea romanului omonim al Elenei Ferrante, drama psihologică i-a oferit lui Buckley partitura versiunii tinere a mame frustrate și suprasolicitate care tânjește după o carieră universitară. Fără a avea contact cu Olivia Colman înaintea filmărilor pentru a nu pune presiune pe personaj, Jessie Buckley e remarcabilă și completează interpretarea complexă a versiunii actuale a personajului. Descrisă drept o experiență care a maturizat-o cu adevărat ca femeie, “The Lost Daughter” oscilează între prezent și trecut, între capitole diferite ale aceleiași vieți legate una de cealaltă prin decizii și alegeri. Filmul e disponibil pe Netflix.
HAMNET
Favorită în cursa pentru Oscar cu rolul principal din “Hamnet”, Jessie Buckley reușește o transformare radicală. Profund impresionată de viziunea regizorală a lui Chloé Zhao asupra adaptării romanului lui Maggie O’Farrell, Buckley s-a izolat într-o casă la marginea pădurii pe durata filmărilor pentru a o interpreta pe Agnes, soția lui William Shakespeare, și a colaborat cu un coach specializat în vise pentru a transmite viziunile nocturne din film. Radiografia durerii, maniera în care divizează persoanele îndoliate și furia care răbufnește dezvăluie un personaj profund uman și pierdut. Naturalețea și intimitatea interpretării lui Agnes Hathaway i-au adus deja lui Jessie Buckley premiile de interpretare Critics’ Circle și Globul de Aur. “Hamnet” rulează în cinematografe.
THE BRIDE!
“Jessie e capabilă să cuprindă în ea întreaga gamă a experienței umane” a declarat Maggie Gyllenhaal care a distribuit-o în noua versiune Frankenstein, “The Bride!”. Cu acțiunea setată în Chicago-ul anilor 1930, Gyllenhaal aduce în prim-plan versiunea miresei, ignorată în povestea celebrului monstru. Se anunță o abordare îndrăzneață și emoționantă a unei dintre cele mai cunoscute povești fantastice. Alături de Jack Gyllenhaal, Christian Bale și Penelope Cruz, Jessie Buckley promite o nouă interpretare surprinzătoare. “The Bride!” se lansează în cinematografe pe 6 martie.








