Give me 5THE UPDATE “Păsările” lui Hitchcock devine serial, Leonardo DiCaprio așteptat în “Heat...

THE UPDATE “Păsările” lui Hitchcock devine serial, Leonardo DiCaprio așteptat în “Heat 2”, Netflix stârnește o nouă controversă

Cine va interpreta rolul principal în remake-ul miniseriei “The Birds / Păsările”, la ce proiect visează Kane Parsons, regizorul momentului și creatorul “Backrooms”, în ce stadiu se află “Heat 2” și ce distribuție își dorește Michael Mann, care sunt noile condiții impuse de Netflix pentru viitoarele producții și care e secretul bine păzit de producătorii “Toy Story 5” pentru a nu strica surpriza premierei în The Update Like5.

Aproape o lună până la lansarea “The Odyssey” al lui Christopher Nolan și încă un record doborât: cel mai bun presale în istoria sălilor AMC din ultimii 4 ani. 

În ajunul “Ghostbusters Day”, sărbătorită pe 8 iunie, Netflix dezvăluie primele detalii concrete despre serialul de animație aflat în pregătire. 

În campania de promovare a expoziției foto, Yorgos Lanthimos declară că rămâne de văzut dacă și când se va întoarce spre cinema. Momentan, cineastul se simte mult mai liber cu o cameră foto, mai puțin stresat, fără a fi nevoit să alerge după finanțări. 

După premiera “Dead Man’s Wire” de anul trecut de la Veneția, Gus Van Sant revine pe platoul de filmare pentru povestea co-fondatorului FTX, mogulul crypto, Sam Bankman-Fried. Nicholas Galitzine e confirmat în rolul principal. 

SARAH SNOOK – PROTAGONISTA SERIALULUI TV “PĂSĂRILE”

“The Birds”, filmul cult semnat de Alfred Hitchcock, devine miniserie TV. Noua versiune se dorește a fi o reinterpretare viscerală și contemporană a titlului clasic, plasat de această dată în Alaska. Sarah Snook (“Succession”, “All Her Fault”) o va interpreta pe Myra Massey, judecătoare întoarsă în orășelul natal pentru o audiere de rutină după un deces. Descoperirea cadavrului ciuruit de gloanțe al unui prieten din copilărie transformă vizita ei într-o luptă pentru supraviețuire atunci când natura se răzvrătește împotriva oamenilor. Nu e prima încercare de readucere în atenție a celebrului titlu: de la tentativa lui Martin Campbell (2007) cu Naomi Watts în rolul principal sau serialul BBC din 2017 – niciunul finalizat de altfel. 

KANE PARSONS – CE URMEAZĂ PENTRU REGIZORUL MOMENTULUI?

Toate privirile sunt spre Kane Parsons, regizorul “Backrooms”, fenomenul cinematografic care bulversează direcția artistică a Hollywood-ului. Într-un interviu recent, tânărul a declarat că unul dintre proiectele la care visează e “Portal”, adaptarea unui joc de puzzle plasat într-un laborator misterios unde, pentru a înainta, jucătorii rezolvă provocări cu ajutorul fizicii și logicii, ghidați de AI. Chiar și J.J. Abrams plănuia în urmă cu 5 ani să dezvolte un film pe subiect. “Portal” nu e singurul proiect al lui Kane Parsons. Regizorul pregătește deja continuarea succesului “Backrooms”, dar și un alt titlu, ținut secret momentan, în colaborare cu Osgood Perkins (“Longlegs”). 

LEONARDO DICAPRIO AȘTEPTAT ÎN “HEAT 2”

Michael Mann și-a petrecut ultimii ani în încercarea de a găsi o formulă pentru “Heat 2” – de la prequel la sequel până la refuzul Warner Bros de a continua proiectul. Aflat acum în portofoliul Amazon/MGM, “Heat 2” poate intra în producție după septembrie 2026. Distribuția e singurul blocaj din acest moment. Negocierile sunt în plină desfășurare cu Leonardo DiCaprio pentru rolul lui Chris Shiherlis. Lista actorilor preferați de Michael Mann îi include și pe Christian Bale (pentru rolul Vincent Hanna), Adam Driver (Otis Lloyd Wardell), Stephen Graham (Neil McCauley). Întreaga constelație depinde însă de răspunsul final al lui Leonardo DiCaprio. 

NETFLIX – SELECȚIE DRASTICĂ A REGIZORILOR CU CARE LUCREAZĂ

La aproape jumătate de an de la mult discutata tranzacție de preluare Warner Bros, Netflix își reconfigurează radical strategia de lucru a diviziei de film. Dan Lin, reprezentantul departamentului film Netflix, face declarații surprinzătoare legate de viitorul colaborărilor cu regizorii: lansarea filmelor în cinematografe va fi unul dintre principalele criterii de selecție a proiectelor. Netflix revine la principiile stricte de a nu lansa filmele în cinematografe, lucru care va anula de la sine colaborări cu regizori consacrați. “Narnia” al Gretei Gerwig rămâne excepția de la regulă cu o perioadă de exploatare în cinema de 54 de zile. Netflix va continua lansările în cinematografe pentru o perioadă minimă de 2 săptămâni, criteriu esențial de eligibilitate pentru sezonul premiilor la Hollywood.  

TAYLOR SWIFT – SECRETUL BINE PĂZIT “TOY STORY 5”

Lansarea “Toy Story 5” din 19 iunie vine la pachet cu o surpriză pentru fanii francizei dar și ai lui Taylor Swift. Includerea celei mai recente piese country “I Knew It, I Knew You” pe coloana sonoră a animației a fost unul dintre secretele echipei de producție încă din luna februarie. Echipa de efecte speciale a fost nevoită să creeze o versiune specială a filmului la care să aibă acces întreaga echipă de producție. Un grup foarte restrâns a știut încă din luna februarie că Taylor Swift își dorește că compună o piesă pentru “Toy Story 5”. Anunțul săptămânii trecute a fost o surpriză nu doar pentru public, ci și pentru o mare parte a echipei.  

Articole similare