Cunoscută pentru rolurile din serialele Antena 1 “Lia – Soția soțului meu” și “Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, după 16 ani în balet, absolventa prestigioasei Academii Balșoi, Ana Bodea face parte din distribuția “Fjord”, cel mai recent film semnat de Cristian Mungiu. Aflată într-una dintre cele mai selecte companii pe covorul roșu la premiera mondială de la Palais du Festival alături de actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, Ana Bodea împărtășește ce a însemnat întâlnirea cu singurul regizor premiat cu Palme d’Or pentru lungmetraj.
Care a fost momentul care i-a schimbat drumul spre actorie, cum se raportează o tânără actriță aflată la începutul carierei cinematografice, după rolul secundar din “Metronom” (premiat pentru regia lui Alexandru Belc la Un Certain Regard 2022), la lucrul cu o echipă experimentată și care au fost cele mai importante lecții primite din partea partenerului de scenă, Sebastian Stan, într-un interviu acordat în exclusivitate Like5 în iureșul emoțiilor premergătoare premierei mondiale “Fjord”:
CUM A DECURS CASTING-UL PENTRU ROLUL TĂU DIN “FJORD”? TE AȘTEPTAI SĂ AJUNGI ÎN ACEL PUNCT, A FOST CU EMOȚII SAU MAI DEGRABĂ RELAXARE DE TIPUL “WHY NOT? LET’S GIVE IT A TRY”?
Cred că dorința de a lucra cu Cristian Mungiu a apărut foarte devreme pentru mine — încă din primul an de facultate, atunci când abia începeam să înțeleg cu adevărat ce înseamnă actoria și, în același timp, să descopăr cinematografia românească. Dacă m-ar fi întrebat cineva atunci cu ce regizor român mi-aș dori cel mai mult să lucrez, numele lui ar fi fost, fără îndoială, primul care mi-ar fi apărut în minte.
În 2024 am văzut un anunț de la Les Films de Cannes à Bucarest si m-am înscris în programul de Managing Talents, îmi doream mult să fiu acolo. Procesul a fost gândit mai degrabă ca un workshop, într-un cadru relaxat, dar pentru mine a venit cu foarte multe emoții — nu neapărat din cauza probelor, cât din faptul că, pentru prima dată, aveam ocazia de a lucra cu cineva pe care îl admiram atât de mult. Nu m-am așteptat să iau castingul. Dar cred că, de multe ori, cele mai frumoase și mai importante momente din viața noastră vin exact atunci când ne așteptăm mai puțin. Pentru mine, acesta a fost unul dintre ele.
CUM PRIVEȘTI TOATĂ EXPERIENȚA LUCRULUI CU UNUL DINTRE CEI MAI APRECIAȚI REGIZORI ROMÂNI AI MOMENTULUI? CÂT LA % NOROC, ȘANSĂ, POATE ȘI PRESIUNE PENTRU CE VA URMA?
Pentru mine, experiența aceasta este, înainte de toate, o șansă care apare foarte rar în viața unui actor. Sunt foarte mulți actori talentați și, în același timp, foarte puține contexte în care ai acces la un proces de lucru de nivelul acesta. Cristian Mungiu este unul dintre regizorii care creează astfel de contexte, care deschide niște uși la care, altfel, ajungi foarte greu.
Tocmai de aceea, pentru mine a devenit automat o experiență pe care am simțit nevoia să o absorb complet — să învăț cât de mult pot, să fiu atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu, nu doar la ce ține strict de rolul meu. În același timp, a venit și cu multă presiune, dar o presiune pe care mi-am pus-o în mare parte singură. Sunt genul de persoană care simte constant că mai are de crescut și tocmai de aceea, privesc totul ca pe un noroc — ca pe o șansă de a fi acolo, de a lucra, de a învăța. Nu am sentimentul că sunt “gata” sau că sunt cea mai bună, nici pe departe, dar cred că asta mă și motivează cel mai mult: faptul că simt că mai am foarte mult de învățat.
CE AI ÎNVĂȚAT DE LA CRISTIAN MUNGIU?
De la Cristian Mungiu am învățat, în primul rând, un alt tip de răbdare. De fapt, am învățat ce înseamnă să ai răbdare — nu doar cu procesul, ci și cu oamenii. E foarte răbdător cu fiecare actor în parte, foarte atent la cele mai mici detalii, lucrează într-un mod foarte clar și calm cu toată echipa.
Felul în care filmează te ține foarte prezent, atent și constant pe toată durata secvenței. Lucrează cu foarte multe duble, mult mai multe decât eram obișnuită, iar asta mi s-a părut foarte valoros, faptul că am avut ocazia să lucrez astfel, într-o lume în care totul e contracronometru. Era fascinant cum cu fiecare dublă mai înțelegeam ceva, se mai năștea un detaliu. Îți cere multă naturalețe și simplitate. Nu trebuie să forțezi nimic, iar asta te ține într-o zonă foarte sinceră, foarte adevărată. Indicațiile lui sunt foarte clare și se simte că ține la actori.
Și cred că cel mai sincer răspuns e că simt că încă am foarte multe de învățat de la el. E genul de persoanălângă care îți dai seama cât de mult mai ai de crescut, dar într-un mod care te motivează, nu te blochează.
ÎN SCENELE DIN “FJORD” JOCI ALĂTURI DE SEBASTIAN STAN. CE TIPS & TRICKS AI ÎNVĂȚAT DE LA EL? DAR DE LA RESTUL ECHIPEI DE ACTORI?
Cred că unul dintre lucrurile care m-au surprins cel mai mult la Sebastian Stan a fost cât de down-to-eartheste. Lucrează foarte egal cu toată lumea, nu există ierarhii în felul în care comunică cu colegii de pe set. E foarte deschis, generos, concentrat și foarte disciplinat — vine pregătit, își face research-ul, rămâne focusat, dar în același timp rămâne foarte deschis la indicațiile regizorale și la tot ce e in jur. Am avut multe de învățat și din felul în care își construiește personajele – are o naturalețe care, de fapt, vine din foarte multă muncă, din atenție la detalii și dintr-o înțelegere profundă a personajului. Și mi-a rămas ideea aceasta că, oricât de departe ar părea visul tău, dacă muncești suficient și rămâi sincer cu tine, ajungi acolo. Până la urmă, nu e despre demonstra ceva, ci despre cât de mult adevăr reușești să păstrezi în tine. A fost o mare bucurie să lucrez și cu Adrian Titieni, care mi-a fost profesor si mi-a devenit mentor, coleg și prieten— e genul de om de la care simt că aș putea să învăț ceva nou toată viața, genul de om care te face să realizezi cât de multe mai ai încă de descoperit. Per total, toată echipa — și cea de actori, și cea de producție — a fost minunată. Am fost înconjurată de oameni care chiar își iubesc meseria, iar asta se simte. Și, sincer, e ceva destul de rar.
DACĂ ÎN PRIVINȚA BALETULUI A FOST DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE LA DOAR 3 ANI, CARE AU FOST FILMELE CARE TE-AU FĂCUT SĂ ÎȚI SCHIMBI PARCUSUL PROFESIONAL?
Într-un fel, totul a început cu baletul. La 14 ani, când am plecat la Bolșoi, eram convinsă că asta o să fie viața mea — scena, repetițiile, disciplina aceea. Nu prea aveam timp de altceva. Eram mereu într-o sală de balet sau la cursuri, iar singurele momente de liniște erau câteva ore în weekend, când mă uitam la un film. Și, fără să-mi dau seama, atunci a apărut dragostea mea pentru cinematografie. Era oaza mea — locul în care ieșeam din ritmul intens și descopeream lumi și emoții noi. Nu aveam foarte mult timp pentru adolescență (asa cum o traiesc alții) și cred că o trăiam, într-un fel, prin filme.
În copilărie aveam și un ritual de familie: mergeam la cinema aproape în fiecare weekend și era felul nostru de a petrece timp împreună. Atunci am început să înțeleg mai mult nu doar filmele, ci și oamenii — prin ce îi emoționa și prin cum reacționau. Au fost multe filme care m-au marcat — de la “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, “După dealuri” sau “A fost sau n-a fost?”, până la “La vita è bella”, “Black Swan”, “The Godfather”, “Inception”, “Shutter Island,” “Dead Poets Society”, “Taxi Driver” sau “Good Will Hunting”. Cred că nu a fost un singur film care mi-a schimbat direcția, ci toate aceste momente adunate. La un moment dat, am realizat că nu mai vreau doar să privesc poveștile, ci să fac parte din ele.
CARE SUNT PRINCIPIILE VITALE ALE BALETULUI LA CARE NU AI RENUNȚAT ȘI CARE TE AJUTĂ ACUM ÎN ACTORIE?
Baletul m-a format enorm, nu doar ca disciplină artistică, ci ca om. A însemnat un program foarte strict și multă disciplină — genul acela care te învață de mic că nimic nu vine ușor.
Dar, dincolo de asta, a însemnat și multă durere. Nu m-am născut cu atuurile “clasice” pentru balet, așa că a trebuit să muncesc de zece ori mai mult ca să ajung la același nivel. Atunci am înțeles că talentul, dacă există, nu valorează mare lucru fără muncă și disciplină. Profesorii erau foarte stricți și mi-au insuflat și mie exigența asta față de mine însămi. Făceam lucruri care poate par extreme, dar toate astea au construit în mine o rezistență și o ambiție pe care le port și acum. Baletul m-a învățat și să iubesc challenge-ul, uneori chiar prea mult — dar nu ca o competiție cu ceilalți, ci cu mine însămi. Și, poate cel mai important, m-a învățat să mă exprim fără cuvinte și mi-a deschis apetitul pentru artă și pentru a spune povești. Sunt lucruri la care nu cred că o să renunț vreodată și care mă ajută zilnic în actorie.
DUPĂ TREI ANI DE LUCRU INTENSIV LA SERIALE TV LA CE NU AI RENUNȚA SUB NICIO FORMĂ?
Nu aș renunța, sub nicio formă, la disciplina pe care mi-au construit-o anii de serial și la ideea de echipă — pentru că acolo am învățat ce înseamnă să nu depinzi doar de tine. Imediat după facultate, serialele au fost primele mele experiențe reale pe set și, într-un fel, o a doua școală. Am făcut și greșeli, evident, dar tocmai ele m-au învățat cel mai mult și m-au obligat să cresc repede. Ritmul este foarte alert pe set-ul unui serial TV, iar asta m-a învățat să mă mobilizez instant, să trec dintr-o secvență în alta.
Iar poate cel mai important e că mi-a rămas un fel de reflex: să intru rapid în orice situație, să mă adaptez fără să mă pierd și să găsesc adevărul chiar și atunci când nu am timp să-l caut prea mult. Și dincolo de muncă, am cunoscut cățiva oameni care mi-au făcut viața mai frumoasă – la ei știu că nu voi renunța niciodată.
CU CE ALȚI REGIZORI ȚI-AI DORI SĂ LUCREZI ȘI CE TIPOLOGIE DE PERSONAJ CREZI CĂ TE-AR AVANTAJA MAI MULT?
Mi-aș dori foarte mult să mai lucrez cu Cristian Mungiu — simt că mai am multe de învățat de la el, iar experiența de pe set a însemnat enorm pentru mine. Felul în care lucrează cu actorii, atenția lui la detalii și răbdarea pe care o are în construcția fiecărei secvențe m-au făcut să privesc actoria diferit.
Mi-ar plăcea să ajung să lucrez și cu Corneliu Porumboiu, Radu Jude sau Tudor Giurgiu, pentru că sunt regizori pe care îi admir și care mă provoacă atât ca spectator, cât și ca actor. În același timp, îmi doresc foarte mult să ies și în afara României, mai ales în zona europeană — cinemaul francez mă atrage mult.Ca tipologie, nu simt nevoia să aleg acum. Vreau să încerc de toate, pentru că sunt într-un moment în care simt că pot învăța din fiecare experiență pe set. Cred că, pentru mine, visul nu e legat doar de un anumit rol sau de un anumit loc, ci de șansa de a continua să cresc și să fac asta toată viața.
