Give me 5THE UPDATE: Philomena Cunk revine, noul sezon Emily in…Grecia și Monaco, expoziție...

THE UPDATE: Philomena Cunk revine, noul sezon Emily in…Grecia și Monaco, expoziție Marilyn Monroe la Paris

Care este pasiunea Gen Z-ului potrivit celor mai recente studii, ce pregătește Philomena Cunk pentru următorul sezon Netflix “Cunk on...”, până când poți vizita expoziția pariziană inedită dedicată lui Marylin Monroe, când revine Jim Jarmusch pe platoul de filmare și unde se filmează sezonul 6 “Emily in Paris” în The Update Like5.

Save the date pentru următoarele 2 ceremonii Oscar! Înaintea preluării drepturilor de difuzare de către YouTube din 2029, Academia Americană de Film anunță datele ultimelor 2 ediții transmise de ABC. Cea de-a 99-a ediție a celei mai importante gale a industriei cinematografice este programată pe 14 martie 2027, iar ediția centenară pe 5 martie 2028. Ceremoniile vor avea loc la Dolby Theatre din Ovation Hollywood. Din 2029, Peacock Theater va găzdui evenimentul transmis online. 

Pink ajunge pe Broadway! Artista va găzdui Gala Tony Awards programată pe 7 iunie la Radio City Music Hall. 

Înaintea lansării “Big Mistakes”, cel de-al 2-lea serial creat de Dan Levy, scenaristul a mărturisit abandonarea oricărui plan legat de continuarea emblematicului “Schitt’s Creek” (premiat cu 9 Emmy-uri) după moartea lui Catherine O’Hara. 

Agenda lui Wagner Moura e din ce în ce mai aglomerată. Actorul brazilian a început producția remake-ului “Taste of Cherry”, câștigătorul Palme d’Or din 1997 al iranianului Abbas Kiarostami. “The Scent of the Pitanga” este regizat de Lisandro Alonso. “Ascenso” al lui Steven Soderbergh va fi următorul proiect al lui Moura, un film de război în care cineastul american își propune să folosească foarte mult AI. 

Fanii Björk nu trebuie să rateze Echolalia la Eclipse & Exhibition Festival programat pe 12 August în parcul Hafnarfjörður din zona metropolitană Reykjavík unde artista va mixa muzică într-un peisaj spectaculos: eclipsa solară totală. 

Retragerea lui Millie Bobby Brown din biopicul “Perfect” despre gimnasta olimpică Kerri Strug regizat de Gia Coppola din motive de diferențe creative schimbă complet datele producției. “Perfect” a fost abandonat de Netflix cu doar câteva luni înaintea începerii filmărilor.

GEN Z, SALVATORII BOX OFFICE-ULUI

În ciuda dependenței de smartphone-uri și social media, Gen Z consumă cinema pe marele ecran. Potrivit unui studiu Fandango, 87% din publicul Gen Z a urmărit cel puțin un film în sala de cinema în ultimul an. Cu o medie anuală de 7 titluri/an, Gen Z e publicul care se bucură de întreaga experiență oferită în cinema: de la condiții tehnice premium (în sălile Imax) la produsele din barurile multiplex-urilor. În timp ce millenialii consideră filmul o evadare din rutină, cinematografele sunt o destinație socială în sine pentru Gen Z. Primele titluri din acest an care au marcat recorduri în box office-ul mondial sunt  “Project Hail Mary” și “The Super Mario Galaxy Movie”, iar sezonul estival anunță premiere de neratat pe marile ecrane: “Spider-Man: Brand New Day” și “The Odyssey”. 

“CUNK ON CINEMA” ÎN PRODUCȚIE

Philomena Cunk, personajul fictiv interpretat de Diane Morgan, pregătește o nouă rundă de “Cunk on…” pentru BBC și Netflix. Cunoscută pentru sezoanele “Cunk on Britain”, “Cunk on Earth” și “Cunk on Life” în care șochează specialiștii cu cele mai stupide întrebări, Philomena Cunk își propune demitizarea cinema-ului: de unde a apărut și de ce, ce își propune? Cu ajutorul unor experți, “Cunk on Cinema” va aborda momente cheie din istoria cinematografiei: de la inventarea camerei de filmat, New Wave-ul anilor ’60, efectele speciale și interferența AI-ului în producția de film. Serialul în 3 părți este în lucru și promite explicarea unor scene emblematice precum cea a dușului din “Psycho”, Moartea și jocul de șah din “The Seventh Seal” al lui Bergman sau carismaticul Tom Selleck din “Three Men and a Baby”. 

EXPOZIȚIE MARILYN MONROE LA PARIS

La Cinémathèque Française din Paris sărbătorește centenarul Marilyn Monroe cu o expoziție deschisă până pe 26 iulie. Evenimentul își propune dezvăluirea adevăratei imagini a artistei din spatele glamour-ului, sex symbol-ului și a culturii pop. Vizitatorii vor descoperi garderoba vedetei, portretele artiștilor cu care a colaborat, dar mai ales ascensiunea fulgerătoare din 1946 până în 1962 – de la “Gentlemen Prefer Blondes” până la “The Seven Year Itch”. Talentată dar exploatată de marile studiouri pentru a vinde cât mai bine, Marilyn a interpretat un personaj și s-a detașat de rolurile de pe marele ecran. Biletul de acces din Rue de Bercy 51 costă 14 Euro. 

JIM JARMUSCH PREGĂTEȘTE UN ROAD MOVIE FRANCEZ

Cunoscut pentru relaxarea cu care își selectează ideile pentru filme și pentru rapiditatea cu care scrie scenarii, Jim Jarmusch se întoarce pe platoul de filmare în luna mai. Misterios în privința subiectului abordat din cauza unei “superstiții mortale”, Jarmusch filmează următorul lungmetraj în Franța. În ciuda câștigării Leului de Aur la Veneția pentru “Father Mother Siste Brother”, Jim Jarmusch e conștient că e din ce în ce mai complicată obținerea finanțării. “Nu sunt un regizor comercial. Nici cineast profesionist nu sunt” se alintă Jarmusch în interviuri. Încă de la începutul anului, Jarmusch a fost ferm în privința deciziei de a produce următoarele filme exclusiv în Franța. 

“EMILY IN PARIS” AJUNGE ÎN GRECIA ȘI MONACO

După ce a făcut senzație la Roma, Veneția și Saint Tropez, “Emily in Paris” pregătește cel de-al 6-lea sezon în Grecia și Monaco. Fără prea multe detalii legate de subiectul abordat în noul capitol al serialulul fenomen, se anunță priveliști încântătoare și outfituri pe măsura insulelor grecești și a luxosului Monte Carlo. La 6 ani de lansare, “Emily in Paris” continuă să fie hit-ul Netflix cu fiecare nou sezon: de la milioanele de vizionări până la trendurile în social media și impactul cultural, prin sporirea interesului turistic asupra Franței și în special asupra Parisului.

Articole similare