Amestec perfect dozat de noir, melodramă, comedie, operetă și telenovelă, “Emilia Pérez” este filmul care îți va schimba percepția despre musicaluri. Dacă le detești profund și nu îți inspiră deloc naturalețe, “Emilia Pérez” îți va oferi un spectacol nesperat, o poveste despre dragoste și libertatea de a lua decizii, despre oameni meniți să fie cine sunt cu adevărat. Din 29 noiembrie, “Emilia Pérez” ajunge în cinematografele din România (programul e disponibil aici)! Viața avocatei Ritei (Zoe Saldaña) ia o turnură neașteptată când liderul unui cartel mexican (Karla Sofía Gascón) o angajează pentru a-l ajuta să se retragă din afaceri și să-și îndeplinească un vis curajos și neașteptat.
Vorbit în spaniolă, o limbă foarte puternică, cu accente pronunțate, filmul a impus încă de la început un context special – “când lucrez într-o limbă pe care nu o stăpânesc, relația mea cu textul devine exclusiv muzicală”, mărturisește regizorul Jacques Audiard. “Emilia Pérez” abordează problema masculinității drept o extensie inseparabilă a violenței. În ciuda faptului că acțiunea e plasată în Mexic, Audiard a ales studioul parizian pentru filmare. Cum începutul filmului care prezintă povestea lui Manitas se derulează mai mult în întuneric, Audiard a preferat să controleze lumina, culoarea, personajele și figurația acționând punctual ca decoruri. Muzicalitatea filmului e coordonată de Damien Jalet, coregraful care a lucrat cu Luca Guadagnino la “Suspiria” și Thom Yorke la “Anima”. “Când filmezi dansul și cântatul, ești conștient că urmărești un spectacol, ca și cum ai urmări sportivii la Jocurile Olimpice” declară Jacques Audiard.
Like5 îți dă 5 motive să ieși la date cu “Emilia Pérez” în cinematografe!
UN SCENARIU SUB FORMĂ DE LIBRET DE OPERĂ
În urmă cu 6 ani, Audiard s-a intersectat cu romanul “Écoute” semnat de Boris Razon și cu personajul narcoman trans care dorește să se opereze. Acesta a devenit punctul de plecare al scenariului. Pe măsură ce povestea s-a conturat, s-a apropiat mai mult de structura unui libret de operă decât un scenariu de film: împărțit în acte, cu puține decoruri și personaje arhetipale. Ideea de operă nu îi era străină lui Jacques Audiard care cochetase cu gândul unui asemenea proiect alături de compozitorul Alexandre Desplat. Personajele au avut un rol esențial în evoluția scenariului, așa cum alăturarea compozitorilor Camille și Clément Ducol i-a permis lui Audiard să transforme ideea inițială într-un film complex. Regizorul glumește amintind despre lucrul cu Ducol spunând că după 3 luni, compozitorul i-a sugerat să fie un film pentru a compune mai puțină muzică.
DESCOPERIREA DISTRIBUȚIEI FEMININE PREMIATĂ LA CANNES
Cum s-a ajuns la distribuția feminină care a cucerit juriul de la Cannes? Jacques Audiard și-o amintea pe Selena Gomez din “Spring Breakers” (2013, regia Harmony Korine), fără a cunoaște prea multe detalii despre ea. După o discuție de 10 minute, știa că e perfectă pentru rolul lui Jessi, soția lui Manitas. Pe Zoe Saldaña, care avea toate calitățile specifice rolului Ritei, Audiard a așteptat-o un an de zile pentru a-și elibera programul. Actrița trans a fost cel mai dificil de găsit, în ciuda numeroaselor opțiuni cu care s-a intersectat Audiard: faptul că tranziția fiecăreia în parte era o componentă consistentă a vieții, risca să devină invaziv. Dar Karla Sofía Gascón fusese actriță înainte de a fi actriță, detaliu care l-a convins pe Audiard.
DE LA MANITAS LA EMILIA PÉREZ
Trecerea de la Manitas la Emilia Pérez a implicat numeroase variante de machiaj cu efecte speciale și costume până să ajungă la varianta unei brute din cartel cu o voce blândă. Însă nu aceasta a fost marea provocare, ci faptul că actrița Karla Sofía Gascón a fost nevoită să ducă muncă de lămurire cu Audiard că trebuie să joace și rolul lui Manitas. Mai mult, discuțiile legate de transformarea lui Gascón și, implicit, a personajului interpretat, au scos la iveală determinarea, curajul fizic și mental al actriței, viața petrecută într-un corp pe care nu îl mai recunoștea ca fiind al ei. Cu toate acestea, rolul Emiliei a presupus mai multe eforturi – de la purtarea corsetului la perucă și pantofi cu toc versus lejeritatea resimțită în pielea lui Manitas. Pasiunea pentru dublaj a Karlei a generat o ușurință a modelării vocii personajelor: pentru Manitas reperul a fost John Rambo, în vreme ce pentru dulceața exagerată a Emiliei s-a inspirat din vocea cântăreței Samantha Fox. Un detaliu esențial a contat în tot procesul: libertatea Karlei care încă locuiește cu mama fiicei sale.
CONSTRUCȚIA MUZICALĂ DIN “EMILIA PÉREZ”
Direcția imprimată de musical a generat o continuitate între scenă și culise, între operă și cinema. Compozitorii Camille și Clément Ducol împreună cu regizorul Jacques Audiard au stabilit de la bun început faptul că dialogul nu va fi cântat în totalitate, iar melodiile vor juca un rol narativ. Pledoaria de început a Ritei se adresează deopotrivă unui public imaginar, dar și figurației din jur. Savoarea Mexicului s-a resimțit în compozițiile lor prin frazare, accente tonale, vocile corului și ale figuranților fără a se pune nicio secundă problema imitării muzicii mexicane. Când a venit momentul filmărilor, Zoe Saldaña a demonstrat nerv, muzicalitate și perfecționism de atlet cu o stăpânire de sine exemplară ce coordona fiecare gest, inclusiv ridicarea sprâncenelor. Coloana sonoră e un amestec de playback și postsincron completat de înregistrările live de la filmare.
COREGRAFIA MUSICALULUI
“Emilia Pérez” a însemnat prima colaborare a lui Audiard cu un coregraf. În momentul în care s-a trezit cu scenariul în față, coregraful Damien Jalet a fost deopotrivă fascinat și intrigat: nu se menționa nicio scenă de dans, nici motivul comediei de tip musical nu era evident. Era clar începutul unui întreg proces de creație pentru că muzica, scenariul și coregrafia sunt centrul de gravitație al filmului. Cei doi au creat un limbaj paralel intens prin care mișcările corpului să nu mimeze dialogul, nici să nu îl ilustreze.
Coregrafic vorbind, fiecare personaj se transformă: Rita trece de la confuzia și rigiditatea juridică la precizia acumulată prin încredere. Emilia a rămas în zona minimalismului, în vreme ce Jessi s-a dovedit înfloritoare în tehnică.
Coordonarea scenelor de dans cu mișcările de cameră s-a tradus printr-o muncă de 3 săptămâni pentru o secvență de 3 minute și o colaborare cot la cot cu directorul de imagine și steady-cammer-ul. Una dintre reușitele lui Damien Jalet este coregrafia secvenței din spital, acolo unde decorul, ca o ruletă imensă scăldată în lumină, a permis masculinul să devină feminin și viceversa într-un spațiu extrem de mic.
