Explorăm lumea prin intermediul unor seriale celebre ale căror locații de filmare au devenit atracții în tururile turistice. Islanda este una dintre destinațiile cu cele mai răvășitoare peisaje, ruptă din povești, acolo unde magia se împletește cu ciudățeniile.
Islanda este una dintre cele mai vechi democrații din lume (Alþingi, parlamentul islandez, a fost înființat în anul 930), țara în care nu există McDonald’s sau Starbucks, ai cărei locuitori cred în spiriduși, acolo unde pâinea se coace în brutării termale, unde în 1924 a fost impusă interdicția totală a câinilor pentru evitarea transmiterii teniei, capitala devenind astfel un loc al felinelor, unde berea a fost interzisă până pe 1 martie 1989 (drept urmare, Islanda sărbătorește pe 1 martie ziua berii), țara care nu are nici armată, nici forță aeriană sau navală și se bazează exclusiv pe NATO pentru apărarea sa.
Peisajele Islandei sunt surprinse în contexte surprinzătoare în producțiile de televiziune, iar Like5.ro a pregătit o selecție a 5 seriale celebre filmate în Islanda:
A MURDER AT THE END OF THE WORLD
Miniseria “A Murder at the End of the World”, producție FX, disponibilă pe Disney+, o urmărește pe Darby Hart (interpretată de Emma Corrin) într-un hotel izolat din Islanda, unde miliardarul din domeniul tehnologiei Andy Ronson (un rol de zile mari al lui Clive Owen) adună un grup de hackeri de elită ai generației Z pentru a discuta despre impactul crizei climatice. Însă curând are loc o crimă în misteriosul și îndepărtatul loc, iar Darby începe a scormoni secretele ascunse ale hotelului.
Celebrul hotel, proprietatea miliardarului Andy, a fost conceput pentru a supraviețui sfârșitului lumii. Cu numeroase fațete și identități, trecea de hotel de lux la hotel de tip boutique, de la fortăreață la închisoare. Creatorii seriei, Brit Marling și Zat Batmanglij au dorit un hotel circular în care toate camerele să privească spre exterior. Inspirat din satele cu ziduri chinezești, castelele englezești, precum și din designul scandinav și japonez, hotelul a luat locul conacului victorian dintr-un roman al Agathei Christie.
De asemenea, oaspeții lui Andy traversează celebrul pod Kolgrafafjordur, care se află în vestul peninsulei Snæfellsnesvegur, iar filmări punctuale au avut loc inclusiv în tunelul Múlagöng, precum și la hotelul existent din Valea Fljot – o zonă aridă și izolată din nordul Islandei, în Peninsula Troll.
BLACK MIRROR (SEZONUL 4)
Curajos, acid și plin de suspans, “Black Mirror”, serialul original Netflix creat de Charlie Brooker, compus din povești independente, explorează angoasa colectivă contemporană. În sezonul 4, episodul “Crocodile” poartă spectatorii în peisajul iernatic izolant și aspru al Islandei. Protagonista Mia Nolan, o arhitectă de succes, o familistă împlinită, riscă totul pentru a-și ascunde trecutul. Scenele de deschidere ale episodului au fost filmate la lacul Kleifarvatn din Peninsula Reykjanes, în timp ce hambarul abandonat este în zona lacului Grænavatn din apropiere.
Centrala geotermală a fost locația ideală în construcția izbitorului contrast între cald și rece astfel încât trecerile Miei să capăte o greutate apăsătoare. Festrele casei au priveliștea spre muntele vulcanic Baula din apropierea Bifröst și spre craterele de la Grábrók. Derularea evenimentelor te poartă și în Hotelul Medina Plaza ce oferă o imagine de ansamblu unică asupra iazului înghețat Tjörnin al orașului Reykjavík. În februarie 2017, în plină producție a episodului, Reykjavík s-a confruntat cu o ninsoare record de 51 cm într-o singură noapte, ceea ce a dus la blocarea traficului rutier timp de câteva zile și a obligat echipa să oprească filmările.
GAME OF THRONES
Adevărat tărâm al focului și al gheții, Islanda s-a potrivit mănușă lumii Westeros. În cazul în care ești fan “Game of Thrones” și plănuiești o vizită, e bine să știi că există tururi dedicate pe care le poți achiziționa în regim propriu, fără ghid, fără alte obligații. “Ring Road” te poartă prin locurile în care a filmat echipa legendarului serial.. De la temperaturi mult sub minus 0 grade Celsius până la peisajul iernii impecabile, respirația înghețată și corpurile tremurânde pe ecran, toate acestea au întărit autenticitatea secvențelor “Game of Thrones” filmate în Islanda. Prima locație apărută în sezonul 2 a fost ghețarul Svínafellsjökull (prezenta peisajele înzăpezite din Dincolo de Zid), supranumit “Ghețarul Hollywood”, situat în Parcul Național Skaftafell.
Aproape întreaga Islanda a fost casa serialului: emblematica plajă neagră Reynisfjara, cu valuri puternice și coloane enorme de bazalt; cascada Skogafoss, una dintre cele mai spectaculoase din lume, a constituit fundalul primului episod din sezonul final; peștera Grjotagja, deschisă pentru vizitatori, cu o apă foarte fierbinte, a fost fundalul scenei de dragoste dintre Jon Snow și Ygritte. Parcul Național Thingvellir este un alt loc cheie în care s-au derulat numeroase scene epice de luptă (la doar 45 de minute de Reykjavík), dar și cascadele spectaculoase din zona Gjáin sau zonele termale cu izvoare de sulf din Hverir.
SENSE8
Ambițioasa producție originală Netflix, “Sense8” este povestea a 8 străini extrem de diferiți, originari din cele mai variate zone ale lumii, conectați mental, nevoiți să găsească o metodă de supraviețuire, vânați fiind de cei care îi consideră amenințare la adresa ordinii mondiale. Scris și produs de Andy și Lana Wachowski (“The Matrix”) și J. Michael Straczynski (“World War Z”), science fiction-ul “Sense8” creează o nouă lume în imagini impresionante.
Filmat în Chicago, San Francisco, Londra, Berlin, Seul, Mexico City, Nairobi, Mumbai și Reykjavík, explorând lumea în lung și-n lat, analizează diviziunile dintre oameni, dragostea ca punte de legătură. Este una dintre producțiile care îți încântă privirea când vine vorba de peisaje și locații. Cum unul dintre personaje este din Islanda iar povestea face în așa fel încât să îi descoperim fantomele, explorăm sala de concerte Harpa, precum și incredibila plajă Reynisfjara cu ale ei nisipuri negre, Universitatea, precum și Reykjavík Docks, Hallgrimskirkja, celebra biserică albă din Islanda, și tunelul Hvalfjordur.
TRUE DETECTIVE. NIGHT COUNTRY (SEZONUL 4)
Cel de-a 4-lea sezon al serialului antologic “True Detective” le urmărește pe Liz Danvers și Evangeline Navarro în investigarea dispariției a 8 bărbați de la o stație de cercetare din orașul fictiv Ennis, Alaska. Oricât de mult ar fi dorit echipele de creație și producție să fie fidele scenariului, infrastructura din zona Cercului Polar nu ar fi permis derularea în condiții umane a filmărilor. Drept urmare, au petrecut 120 de zile în Islanda, o excelentă dublură pentru Alaska. Filmările au avut loc în Reykjavík și împrejurimi, precum și în orașele Akureyri și Dalvík, unde echipa a construit întregul oraș fictiv. Peisajele spectaculoase islandeze și atmosfera stranie a locului au devenit un personaj în sine în noul sezon “True Detective”.
Citește și “5 seriale celebre filmate în Italia”