Going outVictor Brauner - Între oniric și ocult

Victor Brauner – Între oniric și ocult

”Victor Brauner. Între oniric și ocult” va fi deschisă la parterul Galeriei Naționale.

Victor Brauner, figură emblematică a avangardei bucureştene și a celei pariziene, este artistul în focus la Muzeul Național de Artă al României în perioada 1 decembrie – 30 aprilie.

CARACTER ORIGINAL, PICTOR VIZIONAR

Expoziția subliniază caracterul original, cu surse autohtone, al creației lui Victor Brauner (1903 – 1966) și contribuția lui la mișcarea suprarealistă de la a cărei lansare se împlinesc o sută de ani.
Victor Brauner a trăit în Franţa inițial în perioadele 1925 – 1926 şi 1930 – 1935, s-a alăturat în 1933 mişcării suprarealiste iniţiate de André Breton, şi, în 1938, s-a mutat definitiv la Paris. În 1930, Brauner a pictat ”Autoportret cu ochiul scos”, considerat premonitoriu. În 1933, prima lui expoziție personală la Paris a cuprins multe tablouri care aveau temă ochiul.
Cinci ani mai târziu, artistul și-a pierdut un ochi şi a devenit, pentru mişcarea suprarealistă, ”pictorul vizionar”.

O SUTĂ DE EXPONATE

Expoziția de la București prezintă, prin intermediul a mai mult de 100 de exponate, sursele inițiale ale creației artistului, provenite din spiritualitatea populară și din sensibilitatea sa pentru ocult și practicile ezoterice, precum și evoluția mijloacelor sale artistice spre o estetică suprarealistă care, prin Victor Brauner, a cunoscut noi dimensiuni de manifestare pe coordonatele oniric și ocult.

SCENOGRAFIE SPECTACULOASĂ

Publicul va fi transpus în universul specific artistului printr-o scenografie spectaculoasă ce evocă universul suprarealist, având ocazia să vadă, în unele cazuri pentru prima dată, un material expozițional format din: lucrări de pictură și grafică de la Muzeul Național de Artă al României, Musée national d’art moderne – Centre Pompidou, Musée d’Art moderne et contemporain de Saint-Etienne Métropole, Musée d’Art moderne et contemporain de Strasbourg, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul Țării Crișurilor Oradea și din colecțiile particulare Octavian Brândeu, Gheorghe Burtea, Béatrix și Christian Derveloy, Damian Florea, Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase, Cristinel Popa, Jean-Michel Runacher, Anca Vlad, cărți cu caracter ezoteric și ziare de epocă, reviste de avangardă și cărți ilustrate de artist de la Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca, documente inedite provenind de la Arhivele Naționale ale României, obiecte etnografice, fotografii și filme documentare din perioada interbelică provenind de la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

În expoziție, proiect conceput și coordonat de Călin-Alexiu Stegerean, va fi proiectată secțiunea ”Les illuminations successives” din filmul ”Victor Brauner – Le grand illuminateur totémique” (2014), de Fabrice Maze.

BRAUNER, ÎN COLECȚIA MNAR

Muzeul Național de Artă al României deține opt lucrări de pictură și două de grafică ale artistului Victor Brauner, printre care ”Fata și floarea”, intrată cel mai recent în colecție, după ce a fost donată la începutul anului 2023 de Mircea Barzuca.

DESPRE VICTOR BRAUNER

Victor Brauner s-a născut în anul 1903, la Piatra Neamț, unde familia lui a trăit până în anul 1913. După un periplu la Viena și Brăila, în anul 1918 familia s-a stabilit la București, unde el a urmat cursurile Școlii de arte frumoase, din 1919 până în 1921.

În anul 1923, a luat contact cu mișcarea avangardistă devenind colaborator al celor mai importante reviste de avangardă și a luat parte la cele mai importante expoziții ale grupului de avangardă alături de Marcel Iancu, M.H. Maxy, Hans Mattis-Teutsch, Milița Petrașcu. Împreună cu Ilarie Voronca, a crea revista dadaisto-futuristo-constructivistă 74 HP.

După câteva încercări de a se integra mediului artistic parizian, în anul 1932 a aderat la mișcarea suprarealistă condusă de André Breton și a participat la mai multe expoziții ale grupului.
În anul 1938 s-a stabilit la Paris, fără să revină vreodată în România, traversând apoi cu mari dificultăți perioada celui de al Doilea Război Mondial. În perioada postbelică a cunoscut un succes ascendent în Europa și Statele Unite. A murit în anul 1966, recunoscut ca un reprezentat prestigios al suprarealismului.

Articole similare