Filmul ”Umbra lui Caravaggio / L’ombra di Caravaggio”, o incursiune profundă în viața tumultuoasă și fascinantă a celebrului pictor italian, scris și regizat de Michele Placido și avându-i protagoniști pe Riccardo Scamarcio, Louis Garrel, Isabelle Huppert și Micaela Rammazotti, va avea premiera în cinematografele din România pe 8 decembrie.
FRAGMENT DIN VIAȚA LUI CARAVAGGIO
Într-un peisaj italian din secolul al XVII-lea, unde arta și pasiunea se contopesc în trăiri intense, filmul Umbra lui Caravaggio / L’ombra di Caravaggio prezintă un fragment din viața renumitului pictor italian, interpretat de Riccardo Scamarcio, care este investigat de Vatican pentru arta sa subersivă și contrară moralei Bisericii.
SINOPSIS
Acțiunea filmului este plasată în Italia, spre finalul perioadei Renașterii, când Biserica Catolică a jucat un rol central în modelarea noului peisaj artistic în baroc. Michelangelo Merisi – cunoscut sub numele de Caravaggio (jucat de Riccardo Scamarcio) – este un artist strălucit și un rebel împotriva regulilor stricte dictate de Conciliul de la Trento, care guvernează reprezentarea artei sacre. După ce află că pictorul folosește prostituate, hoți și vagabonzi ca modele în lucrările sale sacre, Papa Paul al V-lea cere unui agent secret al Vaticanului, Umbra (Louis Garrel), să efectueze o anchetă.
Miza o reprezintă grațierea pictorului, cerută ca urmare a condamnării sale la moarte pentru uciderea unuia dintre rivali într-un duel. Umbra își începe investigația sub acoperire asupra lui Caravaggio care, cu viața și cu arta sa, fascinează, supără și subminează. O Umbră care va ține în mâinile sale puterea absolută a vieții și a morții asupra destinului unui geniu.
SECOLUL XVII, READUS LA VIAȚĂ
Filmul realizat de Michele Placido, cunoscut publicului din România mai ales pentru rolul comisarului Corrado Cattani din serialul de televiziune ”La piovra / Caracatița”, promite o experiență cinematografică aparte.
Cu o abordare regizorală inspirată, o coloană sonoră captivantă și peisaje încântătoare, Michele Placido aduce pe ecran o privire intimă asupra vieții lui Caravaggio, conturând atât momentele cheie ale carierei sale artistice, cât și aspectele mai puțin cunoscute ale vieții sale private. Echipa de producție a reușit să creeze o atmosferă autentică a epocii, iar detaliile vizuale remarcabile aduc la viață peisaje și personaje fascinante din secolul al XVII-lea.
MICHELE PLACIDO – DE PE URMELE MAFIEI, LA CARAVAGGIO
Michele Placido s-a născut la 19 mai 1946, în Ascoli Satriano, regiunea Puglia, Italia. Este actor și scriitor, cunoscut pentru rolul comisarului din serialul ”La piovra” (1984), dar și pentru filme ca ”Un eroe borghese” (1995) și ”Romanzo Criminale” (2005). A debutat ca regizor în 1990, cu drama ”Pummaro”, căreia i-au urmat scurtmetraje, lungmetraje și episoade în seriale de televiziune, iar ”L’ombra di Caravaggio” este al 20-lea titlu semnat de el.
Michelangelo Merisi da Caravaggio
Arogant, rebel și criminal, Caravaggio a avut o viață scurtă și furtunoasă, pe măsura dramatismului operelor sale. Caracterizate de iluminarea lor dramatică, aproape teatrală, picturile lui Caravaggio au fost controversate, populare și au avut o influență uriașă asupra generațiilor următoare de pictori din întreaga Europă.
Născut Michelangelo Merisi, Caravaggio este numele orașului natal al artistului din Lombardia, în nordul Italiei. În 1592, la vârsta de 21 de ani, s-a mutat la Roma, centrul artistic al Italiei și un magnet irezistibil pentru tinerii artiști dornici să studieze clădirile sale clasice și operele de artă celebre.
Caravaggio lucra rapid, cu o tehnică spontană. Picta direct pe pânză, cu o pregătire minimă.
Uneori, abandona o compoziție și picta o nouă lucrare pe deasupra. Spre groaza criticilor săi, a folosit ca modele pentru sfinții săi oameni obișnuiți, cu chipuri neregulate, aspre și cu caracter, și i-a prezentat în medii contemporane recunoscute. În multe tablouri, el face ca picturile să pară o extensie a spațiului real, făcându-i în mod deliberat pe spectatori să se simtă ca și cum ar lua parte la scenă.
În 1606, temperamentul lui Caravaggio a mers prea departe. O ceartă cu “un tânăr foarte politicos” a degenerat într-o luptă cu săbii. Caravaggio și-a înjunghiat rivalul și, deși probabil că nu intenționa să-l ucidă, bărbatul a murit din cauza rănii. Pictorul a ales să nu se confrunte cu justiția, ci să părăsească Roma, ajungând în Napoli, apoi în Malta. A obținut grațierea din partea papei. În 1610, se putea întoarce în Roma, însă a murit subit, posibil din cauza malariei.