”The Gentlemen”, cea mai nouă producție creată, scrisă, produsă și regizată de Guy Ritchie, are opt episoade în care joacă Theo James, Kaya Scodelario, Daniel Ings, Joely Richardson, Vinnie Jones, Giancarlo Esposito, Chanel Cresswell, Michael Vu și Max Beesley. Alături de Guy Ritchie, regizează Nima Nourizadeh, Eran Creevy și David Caffrey.
Serialul este plasat în lumea filmului ”The Gentlemen”, cu o distribuție cu totul nouă, combinând actori americani și britanici de film și televiziune.
SINOPSIS
”The Gentlemen” îl are în centru pe Eddie Horniman (jucat de Theo James), care moștenește pe neașteptate vastele domenii rurale ale tatălui său. Spre stupoarea lui, va afla că ele sunt parte dintr-un imperiu al cannabisului. În plus, personaje din lumea interlopă britanică își doresc o parte din operațiune. Hotărât să își salveze familia din ghearele lor, el încearcă să îi învingă cu propriile arme. Dar, pe măsură ce se afundă în lumea criminalității, începe să îi prindă gustul.
THEO JAMES ÎN ROLUL EDDIE HORNIMAN – ”THE DUKE”
Eddie este al doilea fiu al ducelui de Halstead și, ca atare, nu s-a așteptat vreodată să moștenească ceva. Și-a creat propriul drum în viață, excelând la Sandhurst și obținând gradul de căpitan în armata britanică. Dar când tatăl lui moare brusc, stipulând în testament că titlul său și cei 15.000 de acri de pământ vor reveni celui de-al doilea fiu, și nu primului născut, viața lui Eddie ia o nouă turnură. Este un rol pe care nu și l-a dorit și care poate nu a făcut vreodată parte din el, dar, treptat, Eddie va fi din ce în ce mai confortabil în pielea tatălui său. În timp ce el se luptă cu responsabilitățile neortodoxe care vin odată cu deținerea acestei proprietăți, caracterul îi va fi testat mai mult ca niciodată.
KAYA SCODELARIO ÎN ROLUL SUSIE GLASS – ”THE BOSS”
Elegantă într-un mod relaxat, sardonică și moștenind o parte din franchețea lui Bobby Glass, Susie supraveghează organizația criminală a tatălui ei în numele lui. Susie este un cameleon, de la sălile de box din centrul orașului până la evenimente ale înaltei societăți, există puține locuri în care nu se poate încadra perfect. Ea folosește o combinație de rafinament și sofisticare pentru a remedia orice îndoială care ar putea aparea pe traseul afacerilor lui Bobby, dar când Eddie începe să-i facă probleme, răbdarea ei piere rapid. Susie începe să vadă rațiunea interesului tatălui ei pentru acest tânăr întreprinzător, pe măsură ce relația dintre ea și Eddie se dezvoltă. Cu toate acestea, atunci când familia Glass pune presiune din ce în ce mai mare pe ea, prioritățile ei devin mai clare.
DANIEL INGS ÎN ROLUL FREDDY HORNIMAN – ”THE LIABILITY”
Freddy a știut întotdeauna că el este moștenitorul moșiei Halstead, motiv pentru care nu a reușit vreodată ceva. Viața lui până în prezent a fost un flux neînsemnat de petreceri, consum de droguri și necazuri în afaceri. El este Anti-Midas, tot ceea ce atinge se transformă în praf și datorii. Când descoperă că moștenirea a fost lăsată fratelui mai mic, în interiorul lui Freddy se produce o fisură pe care nicio cantitate de cocaină nu o poate umple. Nu are un obiectiv și se sprijină și mai mult pe impulsivitatea și reactivitatea lui. Dar când elementele criminale de la Halstead încep să se infiltreze în viața familiei, o scânteie creativă începe să pâlpâie în Freddy: aceasta ar putea fi șansa lui.
VINNIE JONES ÎN ROLUL LUI GEOFF SEACOMBE – ”THE GAMEKEEPER”
Geoff este paznicul din Halstead Manor. El cunoaște fiecare centimetru al proprietății și este foarte preocupat de pământ, precum și de amalgamul de creaturi care se tot plimbă pe acolo. Stoic, neclintit și loial familiei Horniman, Geoff este mândru să-și cunoască locul în structura societății și respectă mereu limita dintre viața de familie și viața personală. Geoff simte o tristețe ce mocnește, din cauza unui secret pe care l-a păstrat de mulți ani, și cu toate acestea, pe măsură ce Eddie învață să facă față activității ilicite de pe terenul Halstead, el îi va arăta Ducelui disponibilitatea sa permanentă.