Going out”Shrek”, cel mai așteptat musical al anului

”Shrek”, cel mai așteptat musical al anului

”Shrek Musicalul”, regizat de Răzvan Ioan Dincă, are premiera în 8 și 9 iunie, la Sala Palatului din București.

Zeci de artiști, în frunte cu Horia Brenciu și Dan Helciug (care interpretează personajul Shrek), Oana Laura Gabriela și Bianca Purcărea (Fiona), Adrian Nour (Măgărușul), Julie Mayaya (Dragonița), Andrei Petre și Ernest Fazekaș (Lord Farquuad), fac parte din distribuția spectacolului ”Shrek Musicalul”, care a fost inițial jucat pe Broadway.
Producția românească e semnată Opera Națională București și Musicals.ro, aceeași echipă din spatele unor spectacole de succes precum “Fantoma de la Operă”, “Mamma Mia” și “My Fair Lady”.

PERSONAJUL SHREK, OGLINDA A MILIOANE DE ADOLESCENȚI, TINERI, ADULȚI

Horia Brenciu spune că din toate experiențele pe care le-a avut în musical, ”e prima dată când față îmi este acoperită de o «piele de căpcăun», iar dacă vei combina costumul lui Shrek cu partitura de interpretat, ei bine, asta va fi o adevărată provocare din toate punctele de vedere”. Piesele din musical sunt demne de topurile radio, mai spune interpretul.

”«Shrek Musicalul» este o terapie plină de umor veritabil și emoții, o terapie pusă pe note muzicale vibrante”, apreciază Dan Helciug. ”În personajul Shrek se oglindesc milioane de adolescenți, tineri, adulți, care sunt excluși de societate sau care se autoexclud, doar pentru simplul fapt că sunt diferiți de majoritatea. Shrek este dovada vie a faptului că a fi diferit presupune de fapt o invitație de a te urca pe scenă sub luminile rampei ca să îți spui povestea ta minunată întregii lumi. Toți avem un mic Shrek ascuns în buzunarele noastre”.

FIONA, ROL DE MATURIZARE PROFESIONALĂ

Oana Laura Gabriela mărturisește: ”Cred că Fiona e un rol prin care sunt convinsă că mă voi maturiza din punct de vedere profesional. Provocarea mea e, de fapt, provocarea noastră, a tuturor celor implicați în acest proiect minunat: cum aducem la viață niște personaje de poveste, înțelegând substanța fiecăruia dintre ele, fără să alunecăm în caricaturizare sau să trasăm linii mult prea îngroșate. E un rol care presupune o mobilitate interioară extraordinară și o pregătire fizică si vocală pe măsură, precum și o rezistență la presiunea de a performa în fața a mii de oameni. Dar n-am fost niciodată mai pregătită și mai încrezătoare”.

MUSICAL DE FAMILIE

Adrian Nour invită: ”E un musical care trebuie savurat împreună cu familia. Cei mici, dar şi cei mari, se vor bucura de povestea asta frumoasă, plină de umor dar şi de emoție. Simt că, dintre toate musicalurile în care am jucat, acesta va fi cel mai spectaculos dar, în acelaşi timp, şi cel mai greu de pus în scenă”.

Ernest Fazekaș e de părere că oamenii trebuie să vină pregătiți să vadă un musical care a făcut istorie, ”să se convingă de faptul că nu este o poveste muzicală pentru copii, ci este o poveste muzicală pentru adulții cu suflet de copil”.

Scenografiile și coregrafiile pentru ”Shrek Musicalul” vor fi dinamice, spectacolul beneficiază de costume elaborate, efecte de scenă, lumini și video care îi vor da un aer actual, dar și o estetică relevantă în actual.

”SHREK MUSICALUL”, O POVESTE ATEMPORALĂ DESPRE PRIETENIE ȘI IUBIRE

Plasat într-o lume mitică, ”Shrek Musicalul” spune povestea unui căpcăun uriaș și verde, care, după ce a fost batjocorit și temut întreaga lui viață de orice și oricine i-a trecut prin cale, se retrage într-o mlaștină ca să își trăiască viața găsind bucurie în izolare. Destinul lui se schimbă pe măsură ce factori externi îl determină să iasă din zona de confort, să evolueze și, în final, să înceapă să înțeleagă mai bine valoarea prieteniei și a iubirii.

ADAPTARE DUPĂ CARTEA LUI WILLIAM STEIG ȘI ANIMAȚIA ”SHREK”

”Shrek Musicalul” are o durată de trei ore, cu pauză, având la bază filmul animat cu același nume produs de DreamWorks Animation și cartea lui William Steig.
Lungmetrajul, lansat în 2001, a generat încasări de aproximativ 500 milioane de dolari și a avut cinci continuări. Musicalul a fost produs inițial pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Stree Productions.

Vârsta minimă recomandată este de 8 ani. Biletele pentru spectacol sunt puse în vânzare în rețelele iaBilet.ro, bilet.ro și pe site-ul Operei Naționale București, și au prețuri de la 260 lei.

Articole similare