Autoarea și scenarista germană Annette Hess a acordat un interviu în exclusivitate Like5 în care vorbește despre cea mai nouă producție coordonată de ea, bazată pe propriul roman, ”Deutsches Haus/ The Interpreter of Silence”, despre tinerii detașați emoțional de istorie, despre trecut și modul în care acesta influențează prezentul.
Serialul Disney+ o are în centru pe Eva Bruhns, o tânără traducătoare din poloneză în germană, care trăiește în Frankfurt în 1963. Ea locuiește cu părinții care au restaurantul Deutsches Haus și este pe cale să se logodească cu un moștenitor bogat al unei companii de vânzări prin poștă, când primește o cerere de ultim moment pentru a fi interpretă la tribunal.
Primul proces al unor foști ofițeri SS de la Auschwitz este pregătit de zece ani și e pe punctul de a începe. Părinții Evei și viitorul ei logodnic dezaprobă cu tărie ca ea să se implice. Eva nu a auzit despre Auschwitz, dar ceva o determină să le ignore îndoielile și să accepte slujba. Abia atunci când începe să interpreteze, ea înțelege amploarea evenimentelor și își dă seama, treptat, că are o legătură personală cu acel loc.
Regia este semnată de Isa Pahl și Randa Chahoud, iar producătoare este Sabine de Mardt. Distribuția este alcătuită din actorii Katharina Stark, Aaron Altaras, Max von der Groeben, Anke Engelke, Hainer Lauterbach, Iris Berben și românul Sabin Țambrea.
Miniseria are cinci episoade și toate sunt disponibile pe platforma Disney+.
Annette Hess s-a născut la Hanovra, în 1967. După ce a studiat pictură și design interior, s-a orientat către “Szenisches Schreiben” la Universitatea de Arte din Berlin. Apoi a lucrat ca jurnalist independent, asistent și regizor la televiziunea ARD și ca redactor de scenarii pentru companii de producție și radiodifuzori. Lucrează ca scenaristă din 1998 și a primit numeroase premii pentru munca sa, care include serialul “Weissensee” (ARD) și filmele ”KUDAMM 56/59/63” (ZDF), precum Premiul Televiziunii Germane la categoria “cea mai bună carte”, Premiul Grimme și Premiul Autorilor din Frankfurt.
Serialul “We children from Bahnhof Zoo” de pe Amazon Prime a fost dezvoltat de Annette Hess în calitate de scenarist principal împreună cu echipa de scenariști și producătorul creativ. Ea este unul dintre membrii fondatori ai inițiativei scenariștilor Kontrakt 18, care oferă autorilor mai mult control creativ și un cuvânt de spus în procesul de realizare a filmelor. Este membră a consiliului de administrație al Asociației germane a scenariștilor. În septembrie 2018, a fost publicat primul roman al lui Hess, “Deutsches Haus”, pe care l-a adaptat ca serial și l-a realizat în calitate de showrunner pentru Disney+.
CE V-A DETERMINAT SĂ ABORDAȚI SUBIECTUL DIN ACEASTĂ PERSPECTIVĂ – RĂZBOIUL ȘI ORORILE LUI, PRIN OCHII UNEI TINERE?
Am simțit nevoia unei abordări naive, ca din perspectiva unui copil pe care să îl înveți despre ce a fost. Am simțit nevoia de noutate. Ca subiect, este ”a, din nou Al Doilea Război Mondial, Holocaustul”. Mama mea este această Eva Bruhns, pentru că ea era așa. Voia să se căsătorească cu tata, care este asemănător tinerilor de astăzi, incapabil să vorbească despre ce simte, și au trecut prin multe încercări. Era înainte de emancipare și în copilărie i-am văzut pe părinții mei chinuindu-se tot timpul. Mama a devenit conștientă de ce au făcut nemții și la ce a fost martoră în copilărie.
AVÂND ÎN VEDERE CONTEXTUL ACTUAL SOCIO-POLITIC, CUM AR TREBUI SĂ NE RAPORTĂM LA ACEASTĂ MINISERIE?
M-am gândit mult la asta. Când am filmat, acum un an, nu ne-am gândit vreodată că va fi așa o perioadă catastrofică acum. Știam că vor fi astfel de întrebări și m-am gândit ce să răspund. Am avut premiera acum recent în Berlin și trebuia să spun ceva despre situația de acum. Am stat jumătate de noapte să scriu o frază – ”Da, sunt timpuri grele și antisemitismul…”. Totul părea că sună greșit.
Apoi am spus ”Nu”. Aceasta este o producție de epocă, istorică despre un proces care a avut loc și, desigur, despre Holocaust, cea mai oribilă crimă comisă de om, și fiecare poate raporta serialul la ce se întâmplă acum. Sunt de partea Israelului, dar nu de partea politicii Israelului. Sunt împotriva antisemitismului și mi se pare oribil că evreilor le este din nou teamă în Germania. Și este așa zilele astea. Sper ca serialul să fie văzut mulți și ca ei să înțeleagă unde duce antisemitismul.
CA AUTOARE, SCENARIST ȘI SHOWRUNNER, CÂT DE DIFICIL A FOST SĂ ALEGEȚI DIN CARTE CE ANUME SĂ RĂMÂNĂ ÎN MINISERIE?
Fiind scenaristă de 20 de ani, romanul este o carte a unei scenariste. Este descriptivă, iar scenele și personajele au fost chiar ușor de adaptat. A fost ca un cadou, pentru că am putut face lucrurile mai bine. A fost ca și cum l-am rescris după cinci ani. Am renunțat la câteva idei, personaje. În carte, există acest cățel daxon, foarte important. Am ales unul pentru serial, în Polonia, însă acești câini sunt foarte greu de educat, iar echipa poloneză a făcut tot posibilul, dar nimic nu a funcționat. Nu se mișca deloc. Așa că am tăiat toate scenele în care apărea, nu am avut încotro.
CÂT DE IMPORTANT ESTE TRECUTUL PENTRU PREZENT? CREDEȚI CĂ TINERII DE ACUM SUNT SUFICIENT DE INFORMAȚI, DE CONȘTIENȚI PRIVITOR LA NAȚIONALISM ȘI LA CE ÎI ÎNCONJOARĂ?
Problema nu este de informație, care este suficientă, dar trebuie să simtă. Tinerele generații trebuie să simtă istoria și cred că trebuie să spui povești despre oameni și întâmplări. Asta cred că ar merge. Pentru că nu funcționează învățatul din istorie. Aș fi spus acum zece ani că nu se va mai întâmpla vreodată în Germania ce se întâmplă acum, ori apar tot felul de acte care demonstrează că am pierdut conștiința a ceea ce am făcut. Este un cerc, așa că trebuie să găsim o formă să spunem poveștile, să fim serioși, să găsim o abordare credibilă. Tinerii nu mai sunt conectați emoțional deloc.
CE A FOST CEL MAI PROVOCATOR ÎN REALIZAREA ACESTEI MINISERII?
Să vizităm Auschwitz pentru filmări. Delegația tribunalului asta a făcut în 1964, pentru a verifica locul crimelor. Am discutat mult despre ce să arătăm, pentru că trebuia să arătăm ceva. Departamentul artistic polonez a venit cu ideea de a crea decoruri, ruinele camerelor de gazare, dar am refuzat, mi se părea pervers. Am încercat să nu fie ceva voyeurist, să fim foarte atenți.
Nu am avut vreodată o experiență atât de bună a lucrului în echipă. Unul dintre cei mai cunoscuți actori ai noștri, care joacă rolul Wilhelm Boger, a stat cât am filmat scenele de la tribunal 21 de zile, zi după zi, fără să aibă o replică, fără să ceară să facă ceva pentru a ieși în evidență. Toate lumea a fost excepțională. Înainte de filmări, toată echipa a mers la muzeul Auschwitz-Birkenau pentru că așa le-a părut corect să facă având în vedere subiectul. I-a ajutat și ne-a ajutat să spunem povestea într-un mod sensibil, cu delicatețe. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit.
