LifestylePrimul showroom PERSON-A și o nouă colecție

Primul showroom PERSON-A și o nouă colecție

Brandul românesc de modă PERSON-A anunță deschiderea primului magazin individual în România și lansarea celei de-a treia colecții.

PERSON-A își deschide primul showroom în 7 noiembrie 2024, la București, unde pot fi văzute piese vestimentare din primele două colecții, cât și ținute din cea mai recentă, intitulată ”Rhythms”.

SHOWROOM

Accesul în noul magazin aflat la adresa Intrarea Bitolia 58, este posibil pe bază de programare.

„Acest spațiu înglobează esența PERSON-A și reprezintă un pas firesc în călătoria brandului în care granițele dintre noi înșine și imaginea pe care vrem s-o arătăm celorlalți se întrepătrund, oferind o experiență de autodescoperire. Spațiul oferă o atmosferă intimă prin nuanțele de alb, iar juxtapunerea între texturile moi și suprafețele dure simbolizează dialogul dintre putere și vulnerabilitate, dar și dintre identitatea fixă și fluiditatea personalității. De asemenea, un alt element important este reprezentat de oglinzile care reflectă imaginea vizitatorului, marcând astfel ideea de introspecție și dualitate”, spune Daniel Gavrilă, designer PERSON-A .

PERSON A SHOWROOM

RHYTHMS

”Rhythms”, cea de-a treia colecție PERSON-A, este disponibilă online pe person-a.com. Inspirată de formele atemporale ale sculpturii contemporane și de liniile simple ale minimalismului, ea cuprinde 20 de piese vestimentare (rochii, jachete, bustiere, fuste și pantaloni). Paleta de culori a colecției spune o poveste a contrastelor, iar principalele nuanțe sunt negru, alb și roșu.

TRANSFORMARE ȘI LIBERTATE

“Cred că această colecție este în primul rând despre transformare. Decolteurile adânci și tăieturile asimetrice sunt echilibrate de linii precise, formând ținute structurate, dar în același timp fluide. De asemenea, nasturii acoperiți aduc un aer glam, în timp ce nasturii aurii servesc drept accente îndrăznețe, iar decupajele de pe mâneci și fuste oferă un dinamism aparte, invitând la mișcare și libertate“, explică designerul Daniel Gavrilă.

PERSON A 1

MATERIALELE FOLOSITE

Materialele naturale precum crepul, lâna virgină, jacquard-ul în carouri, crepul de lână și pielea sunt îmbinate cu grijă pentru a oferi o experiență senzorială aparte. Texturile bogate evocă o senzație tactilă luxuriantă, în timp ce natura lor versatilă asigură purtarea cu ușurință atât pe timp de zi în contexte office, cât și în cadrul unor evenimente de seară.

DESPRE PERSON-A

PERSON-A (pronunțat Persona sau Person A) este un brand de haine ce are la bază minimalismul deconstruit învăluit într-o atmosferă luxuriantă. Înființat în 2023 și născut dintr-o viziune cinematografică, PERSON-A și-a propus să cuprindă esența eleganței contemporane, dar în același timp să ofere o imagine dezirabilă și puternică. De asemenea, misiunea PERSON-A este să producă articole vestimentare în număr limitat, construind un stil care transcende tendințele trecătoare.

Articole similare