Visuali Italiane revine la București cu cea de-a 4-a ediție (3 – 9 martie), continuă cu ediții regionale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Craiova și te invită să privești lumea prin ochii regizorilor italieni de astăzi.
Într-un interviu exclusiv Like5, Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București, dezvăluie detalii ale selecției din acest an: filme inovatoare prin teme și stil, “o privire multifațetată asupra realului”. “Găsim teme tradiționale precum mafia, familia, dificultățile tinerilor în creștere, văzute din perspective noi, de către regizori care încearcă să iasă din norme și să experimenteze drumuri noi și ambițioase”.
Cu experiență în promovarea culturii italiene la Paris, Melbourne și București, Laura Napolitano face echipă cu Eddie Bertozzi, curatorul selecției, pentru ca Visuali Italiane “să se disemineze ca o pată de ulei pe teritoriul României”. Anul acesta, festivalul ajunge și la Craiova, rămâne de văzut ce orizonturi se deschid pentru viitoarele ediții.
Distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția 2024, propunerea Italiei la Oscar 2025, “Vermiglio, mireasa muntelui” deschide cea de-a 4-a ediție Visuali Italiane pe 3 martie la Cinema Muzeul Țăranului.
Laura Napolitano ne spune care sunt highlight-urile Visuali Italiene 2025:
CARE SUNT CELE MAI ÎNDRĂZNEȚE VIZIUNI INCLUSE ÎN SELECȚIA CELEI DE-A 4-A EDIȚII VISUALI ITALIANE?
Cinematografia italiană a fost una dintre cele mai importante din istorie, cu autori și opere devenite modele. Astăzi, în contextul unei producții tot mai complexe la nivel mondial, cinematografia italiană continuă să ofere foarte multe, să producă maeștri precum Luca Guadagnino, care cu filmul său “Queer” ne oferă o viziune extrem de personală asupra nuvelei lui Burrough, în filmul său poate cel mai intim și cu siguranță extrem de inspirat! Dar mai ales este capabilă să crească tineri cineaști, precum Giovanni Tortorici cu filmul său “Diciannove” / “Nouăsprezece” (care nu întâmplător este produs de Guadagnino) sau Sara Fgaier cu al său “Sulla terra leggeri” / “Imponderabili”, care la primul lor film par deja să aibă o viziune foarte solidă asupra muncii lor de autori. Și dacă vorbim de viziuni îndrăznețe, aș vrea să amintesc filmul “Real” de Adele Tulli, prezentat la Locarno, un documentar liric despre conexiunea dintre real și ireal, dintre inteligență artificială și algoritm, un film poetic și vizionar care unește diferitele limbaje contemporane.
PREZENȚA VOCILOR FEMININE E DIN CE ÎN CE MAI PREGNANTĂ ÎN ACEST AN. CE ADUC NOU CINEMATOGRAFIEI ITALIENE?
Da, și ne bucurăm foarte mult, inclusiv pentru faptul că alegerea nu a fost făcută doar în teorie, încercând să găsim un echilibru între numere, ci exclusiv în baza calității efective a filmelor. Ne-am dat seama apoi că vocile feminine erau atât de relevante. Două debuturi, “Gloria!” de Margherita Vicario și “Sulla terra leggeri” / “Imponderabili” de Sara Fgaier: Margherita Vicario este la origine actriță și muziciană, iar în “Gloria!” ne duce înapoi în timp cu un film plin de vitalitate și de rezistență veselă. Sara vine din domeniul montajului, a lucrat mai multă vreme cu Pietro Marcello și Walter Murch, și aduce un film despre pierdere și memorie, foarte poetic. Sunt și regizoare afirmate precum Cristina Comencini, din producția căreia aducem filmul cel mai personal și mai puternic, și apoi marea revelație: Maura Delpero cu filmul său “Vermiglio” / “Vermiglio, mireasa munților”, un film care i-a uimit și i-a convins pe mulți, așa încât a candidat la premiile Oscar la categoria Cel mai bun film străin din partea Italiei. Și încheiem cu un documentar, “Real” de Adele Tulli, selecționat la Festivalul de Film de la Locarno, care reflectează asupra amestecului dintre real și digital. Regizoarele italiene au ceva de spus și o fac în stiluri foarte personale și emoționante.
CARE A FOST MOTIVAȚIA DIN SPATELE SELECȚIEI DE SCURTMETRAJE “DE AICI ÎNCOTRO?”
Ideea unui program de scurtmetraje i-am sugerat-o eu directorului artistic al festivalului. În anii petrecuți în România mi-am dat seama că publicul, mai ales cel tânăr, este foarte atras de scurtmetraje, și multe festivaluri prezintă programe de scurtmetraje cu rezultate foarte bune. Mi s-a părut o idee bună să dezvăluim vocile de mâine și să avem niște confirmări ale celor de astăzi (ca în cazul regizoarei Alice Rohrwacher), care sunt o mărturie a incredibilei vitalități și varietăți expresive ale filmului italian mai tânăr.
CINEAȘTII ITALIENI SUNT DIN CE ÎN CE MAI PREZENȚI PE PLAN INTERNAȚIONAL ÎN SELECȚIILE FESTIVALIERE. A FOST O DECIZIE GREA SELECȚIA A DOAR 11 TITLURI?
Din fericire, de acest lucru se ocupă curatorul nostru foarte bun Eddie Bertozzi, care în trecut a lucrat pentru Festivalul de Film de la Veneția, iar acum lucrează la Locarno, așa că este obișnuit cu alegerile grele! Desigur, multe filme au rămas pe dinafară, dar pe noi ne interesează să oferim publicului din România un eșantion din varietatea cinematografiei italiene, de la nume noi la regizori afirmați, genuri diferite și stiluri personale care să reprezinte ceea ce are mai bun producția de anul trecut.
CE NU TREBUIE SĂ RATĂM DIN AGENDA ACESTEI EDIȚII?
Grea întrebare! Aș spune că, pe lângă cele două filme deja achiziționate de distribuitori români (“Vermiglio” / “Vermiglio, mireasa muntelui”, distribuit de Culoar Film și “Queer” distribuit de Transilvania Film), sunt multe titluri care pot să atragă publicul. Sigur, n-aș pierde întâlnirile cu oaspeții noștri, Antonio Piazza, co-regizor al filmului “Iddu”, și Claudio Giovannesi care ne aduce “Hey Joe”. “Iddu” este o poveste adevărată despre Mafie, dar sigur în stilul lui Piazza și al lui Grassadonia, cu cadre suprarealiste și onirice tipice pentru filmele lor, “Hey Joe” este o poveste din trecut – copiii războiului, ai celui de-al doilea război mondial – care devine un coming of age văzut din două perspective, cea a băiatului și cea a tatălui. Pentru tineri sugerez muzicalitatea veselă din “Gloria!” și viața de student expat povestită în “Diciannove” / “Nouăsprezece”.
