Jac Schaeffer a debutat în regie cu “TiMER” (2009), o comedie romantică science fiction construită în jurul unui ceas care dă startul numărătorii inverse până la momentul în care îți întâlnești sufletul pereche. Dar cariera sa a înflorit de îndată ce a intrat în spectaculosul univers Marvel în calitate de co-scenaristă la “Black Widow” (cu Scarlett Johansson) și creatoare a serialului “WandaVision”, ambele titluri disponibile pe Disney+. Cu 2 nominalizări la Premiile Emmy, Jac Schaeffer este cea căreia i se datorează “Agatha All Along”, un spin-off în toată puterea cuvântului, care pornește de la povestea din “WandaVision” pentru a urma o cu totul altă aventură pe drumul vrăjitoarelor.
Primul personaj din universul Marvel Comics care, în ciuda faptului că nu are o bandă desenată dedicată, devine protagonistul primei miniserii originale Disney, Agatha Harkness din “WandaVision” este vrăjitoarea cu o energie magnetică care își surprinde fanii în noul serial. Din 19 septembrie, primele două episoade sunt disponibile în exclusivitate pe Disney+. “Agatha All Along” își păstrează elementele glorioasei epoci de aur a producțiilor hollywoodiene, adaugă accente de fantasy și horror unui serial care are muzică, dar nu se declară musical, e dramă, dar nu într-atât de dramatic, e amuzant, dar nu e comedie. Interpretată de Kathryn Hahn, Agatha trăiește periculos, poate fi oricine și orice, într-o zonă de gri, fiind deopotrivă eroină și răufăcătoare, controlându-i pe cei din jur.
Despre procesul creației serialului, despre “era răufăcătorilor” și Contele Dracula, într-un interviu exclusiv cu Jac Schaeffer pentru Like5:
CUM A ÎNCEPUT RELAȚIA CU UNIVERSUL MARVEL COMICS? CUM ARATĂ TOP 5 AL PERSONAJELOR PREFERATE?
Eram implicată într-un proiect de film în Londra când am primit un email legat de propunerea de a ne întâlni pentru a discuta despre scenariul “Black Widow”. A fost o surpriză plăcută și așa a început totul. Am avut o întâlnire cu producătorul Brad Winderbaum, o discuție grozavă! Am povestit și am primit postul (n.r. co-scenaristă alături de Eric Pearson și Ned Benson). Și iată-mă aici, șase ani mai târziu. A fost o călătorie incredibilă!
Cât privește topul personajelor preferate? Sună distractiv! Valkyrie din “Wanda”. Ar fi prea simplu să o numesc pe Agatha, deși are un loc cu totul special. Trebuie să îl trec pe listă și pe Vision, iar Paul este un prieten atât de drag. Există un personaj foarte periferic în “She-Hulk”, Madisynn. E atât de amuzantă și îmi este foarte dragă! Și ar mai fi Yelena din “Black Widow”.
AGATHA NU A AVUT NICIODATĂ O BANDĂ DESENATĂ DEDICATĂ, DAR ESTE PRIMA CARE ARE UN SERIAL ORIGINAL PE STREAMING. POATE FI ACESTA ÎNCEPUTUL UNEI NOI ERE A UNIVERSULUI MARVEL, CA TENDINȚĂ DE SPIN-OFF?
Ar fi grozav să fie așa! M-aș bucura dacă Marvel ar căuta amănunțit printre benzile desenate și ar scoate la lumină, aleatoriu, un personaj mai puțin folosit căruia să îi construiască un serial întreg. Cred că “Agatha All Along” este o excepție. Mi se pare corect ca Agatha să se desfășoare în voie. Și-a creat propriul spin-off fără a fi susținută de benzile desenate. Nu mă pot pronunța în privința viitorului, dar noi suntem recunoscători și încântați de ce se întâmplă și ne mândrim cu faptul că suntem primul serial de gen.
CUM A FOST CĂLĂTORIA ALĂTURI DE AGATHA HARKNESS?
A fost o adevărată aventură! Cu “WandaVision” a fost modul meu viclean de a spune că Wanda era eroina, dar de fapt era personajul negativ al propriei povești. Însă a fost mult de lucru în acest sens, a presupus subtilitate și analiză. Dar Agatha e de-a dreptul o răufăcătoare. A fost o provocare să începem construcția din acel punct și să găsim acel “ceva” al ei pentru ca publicul să se atașeze de ea. În cele din urmă, nici nu a fost complicat pentru că e carismatică, haioasă, uimitoare și dramatică.
PUBLICUL RELAȚIONEAZĂ MAI BINE CU RĂUFĂCĂTORII DECÂT CU EROII?
“Loki” a avut un succes incredibil, iar interpretarea lui Tom Hiddleston îl face un serial de-a dreptul irezistibil! Robert Downey Jr. se întoarce în rolul lui Doctor Doom. Poate că suntem într-adevăr în “era răufăcătorilor”. Eu sunt o mare fană!
ROMÂNIA ARE O STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU PERSONAJUL MARVEL, CONTELE DRACULA. VĂ PUTEȚI IMAGINA UN SERIAL MARVEL BAZAT PE ACEST PERSONAJ ȘI PRODUS ÎN ROMÂNIA?
Iubesc acest personaj! Și mi-a plăcut în mod special “Dracula” lui Coppola pentru că este atât de exagerat. Mai mult, îmi place România, am și ajuns la Arad, la un festival de film. A fost una dintre călătoriile mele preferate. Așa că, absolut, îmi pot imagina un serial de acest gen în România!