Programul pune la încercare cele mai cunoscute și malefice nume din reality show-urile de televiziune.
PREMIERA
“House of Villains” debutează în România pe 12 noiembrie, ora 22:00, cu un episod special de 75 de minute.
FORMATUL
Concurenții trebuie să se manipuleze și să se întreacă într-o serie de provocări. Pe lângă titlul de “cel mai malefic personaj din America”, premiul cel mare este de 200.000 de dolari! Provocările sunt lansate săptămânal pentru a testa puterea fizică, psihică și emoțională a concurenților. Cel mai puternic dintre participanți trece la următorul nivel, în vreme ce “maleficul” slab iese din concurs. Alianțe, strategii, diversiuni și o mulțime de piedici sunt elementele de bază ale show-ului de divertisment!
GAZDA SHOW-ULUI
Gazda show-ului este Joel McHale, actorul cu o bogată experiență în formate de televiziune și sitcom-uri: de la show-ul satiric “The Soup” până la seria de comedie “Community”.
PRINTRE MALEFICII AMERICII
10 nume celebre pentru divertismentul de peste ocean se întrec în concurs. Temperamente diferite care generează scântei și culoare în “House of Villains”! Câștigătorul MTV “The Challenge” (Johnny Bananas), protagonista care și-a documentat relația în “90 Day Fiancé” (Anfisa Arkhipchenko), vedeta “Survivor” Jonny Fairplay, veterinarul și DJ-ul preferat al Americii, celebru de altfel din al doilea sezon “Love is Blind” (Shake Chitterjee), nonconformistul rapper și hip-hoper, primul membru gay declarat din show-ul “Love & Hip Hop: Miami” (Bobby Lytes), carismatica vedetă a unuia dintre sezoanele “The Bachelor” (Corinne Olympios).
REALITY SHOW-UL CA RAMPĂ DE LANSARE
Reality show-urile din Statele Unite ale Americii sunt un fenomen în sine. Programele au devenit o rampă de lansare incredibilă, generând notorietate. Printre concurenții “House of Villains” care au acceptat provocarea se numără și: Tiffany “New York” Pollard – o legendă deja, cunoscută pentru debutul său în “Flavour of Love” dar și pentru o serie de spin-off-uri ce au urmat, Jax Taylor, personalitate TV internatională, fost model, vedetă “Vanderpump Rules” (un show de 8 sezoane), actualmente gazda unuia dintre cele mai hip podcast-uri “When Reality Hits – With Jax and Brittany”.
OMAROSA este un alt nume cu un istoric impresionant: fost director de comunicații la Casa Albă, femeie de afaceri imobiliare de succes, speaker motivațional și inspirațional cu o agendă încărcată. Tanisha Thomas a devenit un simbol al culturii pop în urma prezenței sale în show-ul “The Bad Girls Club”, singura care a primit și un spin-off al serialului, co-prezentatoare de talk-show difuzat la nivel național.