EntertainmentColdplay invită fanii să colaboreze pentru un nou album

Coldplay invită fanii să colaboreze pentru un nou album

Provocarea Coldplay de a fi parte din următorul lor proiect muzical

Coldplay își continuă cu succes turneul mondial, dar pregătește și un nou album, ”Moon Music”, prezentat drept volumul 2 din ”Music of the Spheres”. Lansarea este estimată pentru luna ianuarie 2024. 

FANI COLDPLAY, FREDONAȚI!

Britanicii au lansat pe contul oficial de Instagram o invitație către fani de a participa la compoziția melodiei “One World” ce va fi inclusă pe noul album. Tot ce trebuie să facă este să se înregistreze fredonând “Ahhhhh” pe site-ul viitoarei melodii. “We would love that a lot!”, spun Chris, Guy, Will și Jonny. Invitația a generat înscrieri din întreaga lume. Primele 5 poziții ale clasamentului participanților sunt ocupate de: Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Germania și Irlanda. 

RECORDURILE TURNEULUI COLDPLAY

Turneul mondial “Music of the Spheres” a fost un succes incredibil pe întreg mapamondul, doborând câteva recorduri. Mai mult de 1 milion de bilete vândute în doar 24 de ore pentru primele 6 concerte anunțate în 2021, record de participare pe Stade de France (Paris) în 2022 (patru concerte sold out). Biletele pentru primul concert din România s-au epuizat în timp record, în vreme ce pentru show-ul din Malaezia s-a creat o coadă online de 400.000 de oameni. Guvernul argentinian a introdus un curs de schimb special denumit “dolarul Coldplay” atât pentru show-urile lor, cât și ale altor artiști internaționali. 

COLDPLAY ÎN CINEMA

Stadionul River Plate din Buenos Aires a găzduit 10 spectaculoase concerte Coldplay în 2022. Experiența fanilor din întreaga lume adunați în Argentina a prins formă într-un concert lansat în sălile de cinema. Regia a fost semnată de Paul Dugdale, câștigător de BAFTA, nominalizat la Premiile Grammy, care a completat show-ul Coldplay cu o seamă de imagini inedite, precum și un scurt documentar ce prezintă culisele show-ului și interviuri cu membrii trupei. 

TURNEUL ÎN CIFRE

Cele 107 spectacole cu mai mult de 6,3 milioane de participanți au generat un câștig de 617 milioane de dolari și poziționează Coldplay pe locul 4 al Billboard Top 10 – cele mai mari turnee mondiale cu cele mai mari încasări. 

SUSTENABILITATE

Coldplay este recunoscută drept una dintre trupele prietenoase cu mediul înconjurător: de la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, crearea unei scene ecologice, gestionarea deșeurilor, precum și utilizarea energiei regenerabile. Efectele speciale din cadrul turneului Music of the Spheres sunt impresionante, de la confetti biodegrabile adaptate pentru a necesita mai puțin gaz comprimat, până la pirotehnică cu mai puțină încărcătură explozivă și noi formule ce reduc substanțele chimice nocive. 

Articole similare