Julian Fellowes, cunoscut pentru „Downton Abbey” și „Gosford Park”, pentru al cărui scenariu original a fost premiat cu Oscar, vorbește într-un interviu despre noul sezon ”The Gilded Age”, serial pe care l-a creat și pentru care scrie scenariul și este și producător, despre noile aventuri ale familiilor Brook și Russell în New York-ul finalului de secol XIX, despre modul în care a conturat personajele și așteptările de la această nouă producție.
SINOPSIS
Epoca de aur americană a fost o perioadă de schimbări economice imense, de mari conflicte între vechile obiceiuri și noile sisteme și de averi uriașe câștigate și pierdute. Sezonul al doilea din ”The Gilded Age” începe în dimineața de Paște a anului 1883, cu vestea că oferta Bertei Russell pentru o lojă la Academia de Muzică a fost respinsă.
De-a lungul celor opt episoade ale sezonului, Bertha o sfidează pe doamna Astor și vechiul sistem și se străduiește nu doar să se impună în societate, ci și să preia, potențial, un rol de lider în cadrul acesteia. George Russell pornește propria luptă cu un sindicat la uzina sa siderurgică din Pittsburgh.
În Brook House, Marian își continuă călătoria de a-și găsi drumul în lume, predând în secret la o școală de fete, în timp ce, spre surprinderea tuturor, Ada este curtată. Agnes nu este de acord cu nimic din toate acestea.
În Brooklyn, familia Scott începe să se vindece în urma unei descoperiri șocante, iar Peggy își exploatează spiritul activist prin munca sa cu T. Thomas Fortune la ziarul NY Globe.
FELLOWES, ÎN TEATRU, FILM ȘI TELEVIZIUNE
Scriitorul, regizorul, producătorul, romancierul și actorul Julian Fellowes (n. 1949) are o carieră vastă și aclamată în film, televiziune, publicistică și artă dramatică. A primit premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original în 2002, pentru ”Gosford Park”, care a fost primul său film pe care l-a produs.
Fellowes este creatorul, unicul scenarist și producător executiv al serialului de succes la nivel mondial ”Downton Abbey”, care, pe parcursul celor șase sezoane, a primit 69 de nominalizări la premiile Emmy, câștigând 15 trofee, inclusiv pentru scenariu și premiul pentru cea mai bună miniserie sau film de televiziune, pentru Fellowes. De asemenea, a primit un Glob de Aur și un premiu special BAFTA pentru ”Downton Abbey”.
Printre scenariile sale de film se numără ”Vanity Fair”, ”Separate Lies” (National Board of Review Directorial Debut Award), ”From Time to Time” (cel mai bun film la Chicago Children’s Film Festival și cel mai bun film la Fiuggi Family Festival din Roma), ”The Young Victoria”, ”The Tourist”, ”Romeo & Juliet”, ”The Chaperone”, filmul ”Downton Abbey” și ”Downton Abbey: O nouă eră”.
Pentru televiziune a scris, între altele, ”Belgravia”, ”The English Game” și ”The Gilded Age”. Este responsabil pentru “cartea” musicalurilor”Mary Poppins” și ”School of Rock – The Musical” de pe Broadway, pentru care a primit o nominalizare la premiile Tony. De asemenea, a scris cărțile pentru ”Half a Sixpence” și ”The Wind in the Willows”, ambele jucate pe West End Londra în 2017, dar și ”Snobs”, ”Past Imperfect” și ”Belgravia”, trei bestselleruri Sunday Times.
În ianuarie 2011, a intrat în Camera Lorzilor ca Lord Fellowes of West Stafford.
CA SPECTATORI, VEDEM PRODUSUL FINIT, IAR ÎN ”THE GILDED AGE” NIMIC NU E LĂSAT LA VOIA ÎNTÂMPLĂRII, CUM FUNCȚIONEAZĂ INTERACȚIUNEA DINTRE CREATOR, ECHIPELE DE SCENARIȘTI, REGIZORI ȘI ACTORI?
Dacă aș găsi răspunsul la asta, aș revoluționa probabil Hollywoodul. Mare parte, la întâmplare. Aduci laolaltă cei mai buni oameni pe care îi poți găsi. Noi suntem foarte norocoși cu designerii în acest serial, îi avem pe cei mai buni, pentru decoruri și costume, iar asta a îmbogățit mult show-ul.
Cât despre scenariști, nu pot spune ”vârful vârfului” pentru că ar părea vanitos. Iei cea mai bună distribuție posibil, însă și aici e vorba despre noroc, pentru că mereu depinde de proiectele pe care le mai au actorii. Deci, în bună măsură, este vorba despre sincronizare și noroc. Cred că am asamblat o echipă destul de bună.
Un motiv a fost acela că am început filmările la primul sezon în perioada Covid, vă imaginați ce însemna – cu măști, pauze, testări la fiecare 23 de secunde… Dar, de fapt, filmam într-o perioadă în care Broadway era închis. Multe staruri de pe Broadway stăteau și urmăreau programele de televiziune întrebându-se ce vor face. Nu am avut vreo reținere să le luăm pe toate, iar asta ne-a îmbunătățit produsul.
Odată ce este totul pus la punct, e nevoie de răbdare. Urmărești primul episod trepidând, să vezi dacă a funcționat și e o mare ușurare când consideri că așa este.
AU EXISTAT LUCRURI LEGATE DE POVESTE SAU PERSONAJE CARE NU AU INTRAT ÎN SEZONUL ÎNTÂI ȘI LE-AȚI INTRODUS ÎN AL DOILEA?
Ai mereu povești posibile, relații între personaje care ți se agită în minte și pentru unele nu e timp, pentru că în cursul serialului altele par mai potrivite, dar când pornești din nou, ceea ce se întâmplă la începutul fiecărui sezon, găsești ocazii pentru diferite lucruri. În plus, un nou serial oferă ocazia de a schimba lucrurile. Poți modifica lucruri esențiale.
De exemplu, în acest nou sezon, am schimbat relația dintre Agnes și Ava, surorile, doar prin schimbarea celei care deține banii, iar asta, desigur, schimbă dinamica dintre ele. Îmi plac lucrurile de genul ăsta. Mereu mă interesează să fac asta, pentru că vedem asta în viața de zi cu zi: când traiul oamenilor se schimbă, ei se schimbă. De exemplu, parcursul lui Peggy, într-un fel, reevaluează ce e posibil.
În sezonul al doilea vedem un mare avans față de primul. Cred că, pentru cei mai mulți dintre noi, în procesul de maturizare, între 15 și 30 de ani, facem o serie de descoperiri privitor la e posibil pentru noi, către ce ar fi normal să ne îndreptăm, ce am putea obține, și îmi place să urmăresc asta la Peggy, pentru că primește un fel de energie plăcut de privit.
DUPĂ PRIMUL SEZON, DECLARAȚI CĂ SPERAȚI LA UN AL DOILEA, CE SPUNEȚI ACUM DESPRE UN AL TREILEA SEZON? DEPINDE DE AUDIENȚA ACESTUIA? V-AȚI GÂNDIT SĂ FACEȚI UN LUNGMETRAJ?
Nu ai vreodată siguranță în acest domeniu. Dacă vrei siguranță, trebuie să fii contabil. Așa că noi trăim prin propriile puteri. M-ar încânta foarte mult un al treilea sezon, dar nimeni nu va comanda un serial când este suficient timp să îl scrii. Trebuie să îți asumi riscul ăsta. Vezi cum rezolvi atunci când devine certitudine. Sunt sigur că al treilea sezon nu va exista, dacă sezonul al doilea nu va merge bine, dar cred în sezonul secund, cred că a ieșit foarte bine și că oamenii se vor bucura de el. Eu trăiesc între optimism și realism, trebuie să le amestec cumva, să creez o atmosferă funcțională.
Cât despre lungmetraj, cred că unul film bazat pe un serial vine în ultimă instanță. Este actul final pentru un serial. După cum știți, unele au ieșit foarte bine, lumea a mers să le vadă, altele s-au prăbușit. Nu e o garanție că dacă un serial a fost popular și lungmetrajul va fi. Riști din nou. Dar, mă repet, asta facem în această muncă. Dar ne distrăm.
SUNTEȚI MAESTRU AL DRAMELOR DE EPOCĂ, DE CE ESTE TRECUTUL ATÂT DE IMPORTANT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ?
Am fost mai degrabă norocos. Am devenit interesat de trecut când eram copil. Stăteam cu părinții, cu prietenilor lor și așa mai departe, și mă duceam prin vechile bucătării, pline de cutii și cufere ale servitorilor de mult plecați, în foste grajduri și mi-am dat seama că în casele astea, până recent, fusese o viață complet diferită de cea pe care o trăiam noi. Adică pe ușile fostelor camere ale servitorilor încă erau numele lor. Bineînțeles, ei nu mai erau. Apoi obișnuiam să vorbesc cu stră-mătușile mele despre viețile lor.
Cea mai în vârstă stră-mătușă a mea era născută în 1880 și a fost căsătorită cu mult înainte de Primul Război Mondial și toate celelalte. Și vorbeam despre viața ei ca fată, cum a fost prezentată reginei Victoria în 1898. O știam destul de bine, ea a murit când aveam eu 21 de ani.
A fost o legătură extraordinară cu trecutul. De la asta am citit multă istorie, când eram destul de tânăr. Cred că sunt lecții pentru noi în trecut. Cei care nu cunosc trecutul sunt condamnați să îl repete, cum se spune. Eu cred că deseori e greu de înțeles cum de politicienii iau anumite decizii, pe când dacă ar fi analizat trecutul 10 minute nu ar fi făcut ce au făcut. Mi se pare interesant.
CÂND SCRIEȚI, VĂ GÂNDIȚI VREODATĂ LA CE AR SPUNE CONTESA VIOLET (DIN ”DOWNTON ABBEY”)?
O iubesc pe Violet. Este bazată pe femei pe care le-am cunoscut. Am crescut într-o lume postbelică, într-o Londră bombardată, și în multe familii bărbații plecaseră să lupte pe front, așa că toată treaba rămăsese pe umerii femeilor mulți ani. Iar ele erau dure, dure cu ele și cu ceilalți. Pentru mine, Violet este un exemplu în acest sens. E genul de spirit care ține lucrurile în mișcare.
Ce era minunat când scriam personajul Violet era că atunci când vorbeam cu oameni care urmăreau serialul, spuneau mereu: ”Când o văd pe Violet, mă gândesc că probabil ai cunoscut-o pe mătușa mea”. Și ne-am dat seama că, în felul nostru, am creat un tip generic cu care relaționează oameni de naționalități și clase diferite. Aceste femei în vârstă care au făcut ca lucrurile să meargă înainte în vremuri grele. Erau puternice și îmi place foarte mult că am ajuns la un fel de arhetip cu Violet. Sigur, am fost norocoși cu Maggie (Smith, n.r.).
