Sezonul sweather weather e oficial deschis, iar COS redă o nouă perspectivă cașmirului în colecția toamnă-iarnă. Piesele sunt de-a dreptul irezistibile și se disting prin materialele fine, detaliile surprinzătoare, croiurile elegante și comfortabile. Focusul principal e fibra cașmirului într-o varietate de texturi și densități, într-un mix de țesături ideale pentru o garderobă stilish. Paleta cromatică completează lista punctelor forte ale colecției, într-un echilibru neutru-închis ce asigură o notă specială: de la maro expresso, violet intens și bleumarin profund la căldura bejului și griul delicat.
Like5 îți prezintă highlight-urile colecției de cașmir COS:
FLUFFY IS COMFY
Cașmirul periat redă senzația de moale călduros de care nu te vei dezlipi în acest sezon. Cardiganele în nuanțe discrete și puloverele clasice lucrate texturat se vor asorta cu ușurință cu restul pieselor din garderobă, fie că alegi varianta consacrată a negrului sau nuanțele discrete de cappuccino sau bleumarin. Croiul larg permite nenumărate combinații pentru un outfit călduros, pe layere.
PULOVERELE CU GULER
Gulerele pâlnie schimbă complet perspectiva sezonului rece. Styling-ul devine din ce în ce mai jucăuș iar confortul e garantat! Într-o paletă cromatică diversă, puloverele se disting prin umerii coborâți, bordurile evidențiate de nervuri – piese confecționate din fire premium de cașmir luxos.
TRICOTAJELE
În acest sezon, una dintre propunerile COS este combo-ul lână merino și cașmir într-o reinterpretare a pieselor tradiționale de iarnă. Prin modele inspirate de moda schi alpin și textura amestecului de fire, COS redă puloverelor rolul-cheie în acest sezon. Ușor de accesorizat cu tricouri și cămăși sau piesă de rezistență stand alone pentru serile pe terasă sau diminețile agitate.
MODELUL POLO
Focusul colecției masculine este modelul polo cu gulerul relaxat și finisaje în nervuri delicate, un item clasic, reinterpretat în texturi dinamice. Detaliile pieselor COS sunt cele care dau un plus de rafinament: manșete evidențiate, tiv în nervuri, guler relaxat în funcție de metoda de lucru a cașmirului. Perfect în orice combinație, de zi sau seară.
ACCESORIILE
Pentru un final touch classy, e esențial ca accesoriile vitale de sezon – eșarfele, fularele, căciulile și șepcile – să aibă acel detaliu distinctiv. În colecția COS regăsești varianta eșarfei triunghiulare, ușor de purtat pe umeri sau pe cap, din fire pufoase de cașmir. Nu lipsește nici versiunea densă, cu nervuri generoase sau cele delicate, nici căciula moale sau șapca din cașmir delicat.










