Revenirea brazilianului Kleber Mendonça Filho în Competiția Oficială de la Cannes cu “The Secret Agent” a fost un triplu succes! Cineastul a fost distins pentru regia thrillerului politic, actorul Wagner Moura, consacrat prin rolurile sale din “Narcos” și “Civil War”, a primit premiul de interpretare, iar filmul a fost recompensat și cu FIPRESCI Award acordat unui titlu din Competiția Oficială. Filmul va fi distribuit în cinematografele din România de Independența Film.
Plasat la sfârșitul anilor ’70, în timpul ultimilor ani ai regimului militar din Brazilia, “The Secret Agent” se concentrează pe povestea lui Marcelo (Wagner Moura). Ajuns în Recife în timpul tradiționalului carnaval brazilian în speranța de a se reîntâlni cu fiul său, fugarul expert în tehnologie realizează că orașul este departe de a fi refugiul lipsit de violență și pericole pe care îl caută.
Fără a avea detalii biografice incluse în poveste, “The Secret Agent” respiră un profund sentiment al trecutului, complet diferit pentru Mendonça Filho de percepția faptelor istorice. Amintirile copilăriei regizorului în Brazilia sunt legate de relația lui cu cinematograful începută la o vârstă fragedă, de viața de zi, de familie și prezența mamei. Aceasta a fost de altfel sursa de inspirație pentru unul dintre personajele filmului: istoric la bază, mama regizorului venea acasă cu un magnetofon Panasonic și o cutie specială plină de casete.
Într-un interviu exclusiv pentru presa din România acordat Like5, Kleber Mendonça Filho dezvăluie relația sa cu trecutul, pasiunea pentru arhive și detalii despre fotografia Nadiei Comăneci din decorul “The Secret Agent”.
FILMELE TALE SUNT FOARTE POLITICE ÎNTR-O MANIERĂ DIFERITĂ. CARE SUNT LEGĂTURILE POVEȘTII CU ISTORIA RECENTĂ A BRAZILIEI?
Chiar dacă este o poveste care se întâmplă cu zeci de ani în urmă, vorbește despre probleme foarte actuale. Poate fi sub orice formă, chiar și un western SF, dar povestea e pe primul loc. Iar ceea ce m-a făcut să scriu scenariul a fost decizia guvernului militar din 1979 de a-și oferi amnistie pentru toate relele produse începând din 1964. Un gest cinic pentru că i-a absolvit inclusiv pe cei care au luptat împotriva regimului. Dar dincolo de asta, și-au oferit o viață nouă. Iar mesajul era clar: mergem mai departe, ne reluăm viața. A avut un efect traumatizant asupra societății braziliene. Imaginează-ți un criminal care a ucis 7 oameni și apoi e iertat, își vede de viață. E și mai cinic atunci când criminalul însuși decide să fie amnistiat. Asta m-a împins să fac filmul.
CUM AI DECIS STRUCTURA NARATIVĂ A FILMULUI: PREZENTAREA TRECUTULUI DAR ȘI A PERSPECTIVEI DIN ZILELE NOASTRE?
Nu sunt deloc fan al serialelor polițiste. Știu că sunt populare, am vizionat câteva când scriam scenariul. Nici nu îmi amintesc ce anume, dar nu am putut urmări până la final. Mă agita foarte tare. Drept urmare am deschis internetul și am aflat finalul. Am fost implicat în film și în poveste, dar apoi am trecut la un ecran și mi-a plăcut trecerea asta. Arhivele îți vorbesc. Cred că distanțarea de trecut creează o greutate dramatică. Am încercat să scriu scena în care personajul e împușcat, dar am realizat că nu vreau să filmez această scenă. Pentru că vei știi de la începutul scenei ce se va întâmpla.
DE CE AI ALES INTRODUCEREA CULTURII POP, A CARNAVALULUI, ÎNTR-UN FILM DESPRE MEMORIE? DAR A PICIORULUI PĂROS, UN ELEMENT SUPRAREALIST ÎNTR-O DRAMĂ DE EPOCĂ?
Cred că viața și memoria nu pot exista fără expresia artistică – muzică, cinema, cărți, fotografii. Întotdeauna le găsesc un loc în filmele mele, le includ pentru a pune amprenta temporală. Îl asociez pe Prince cu anii ’80, când mă gândesc la “Sign O’ The Times” îmi vine în minte anul 1987. E o asociere atât de simplă pentru mine.
Am crescut ascultând povești, iar una dintre ele este legenda urbană creată de un jurnalist care nu putea scrie adevărul despre un eveniment extrem de violent. Așa că atunci când apare piciorul păros, știi că e vorba despre poliție și armată. E un detaliu atât de absurd! Oamenii mor, își pierd membrele, se creează panică, găsesc un picior într-un rechin, îl duc la morgă, apoi îl fură de acolo și îl aruncă în râu. De acolo ajunge în parc, prinde viață și atacă oamenii. A fost o provocare să ne jucăm cu stop motion-ul în film!
ÎN FIECARE FILM SEMNAT DE TINE EXISTĂ UN MUZEU ȘI O GRIJĂ APARTE PENTRU ÎNREGISTRĂRI ȘI CONSEMNĂRI. CARE E SEMNIFICAȚIA ACESTORA ÎN RELAȚIA CU POVESTEA ȘI CU ISTORIA ȚĂRII?
Dacă păstrați această conversație și ea va exista peste 50-55 de ani, va fi mult mai interesantă decât este astăzi. Aceasta e istoria. Va deveni valoroasă pe măsură ce trece timpul. Consider că cinema-ul este un document. Când faci un film, acesta devine un document. Fie că e un film prost sau bun, rămâne un document care ar putea fi foarte interesant peste 70 de ani pentru că vezi lucruri care nu mai există. Așadar, când intri într-un muzeu, e ca și cum te-ai uita la cronologia vieții. Personajul Sebastiana are un mic muzeu în casa ei, cu fotografii și documente. Mi se pare frumos și semnificativ în multe sensuri.
EXISTĂ O SERIE DE HIDDEN GEMS ÎN CASA SEBASTIANEI: DE LA POSTERE DE FILM LA FOTOGRAFIA NADIEI COMĂNECI. CUM AȚI ALES ACESTE IMAGINI ȘI OBIECTE?
Încă din faza de scenariu, am gândit deschiderea filmului cu un montaj anume: fotografii din telenovelele anilor ’70, pentru că astăzi nu mă mai uit la telenovele. Am renunțat să mă uit la ele prin anii ’90, ca și cum am renunțat la fumat. Dar am crescut cu telenovelele și îmi amintesc unele foarte bune. Așa că atunci când prietenul și asistentul meu Leonardo mi-a trimis imagini pentru începutul filmului, am decis să le aleg pe cele din telenovele, filme și muzică. Cred că este un mod frumos de a intra în poveste. Iar fotografiile alese pot impresiona și dacă nu știi pe cine reprezintă. Mi-o amintesc pe Nadia Comăneci pentru că era un fenomen mondial în 1976 și la finalul anilor ’70. Era ca Messi. Și i-am spus scenografului: știi ce ar trebui să avem aici? O fotografie cu Nadia Comăneci și mama lui Sebastiano. Fără niciun comentariu legat de Nadia pentru că dacă nu știi cine e, vei avea o problemă. Dar poți învăța cu filmul, poți deschide internetul și poți descoperi lucruri.
