Andrei Miercure este unul dintre tinerii actori din ce în ce mai prezenți și vizibili în producțiile teatrale și cinematografice ale momentului. Implicat în numeroase proiecte ale Teatrului Evreiesc de Stat, colaborator activ al Teatrului de Comedie și al scenei independente, Andrei Miercure a avut apariții episodice în “Un pas în urma serafimilor” (regia Daniel Sandu) precum și într-o serie de scurtmetraje, experiență completată în 2022 de rolul din lungmetrajul “Metronom” semnat de Alexandru Belc.
Fără să se fi crescut în perioada dinainte de ’89, Andrei Miercure interpretează în “Anul Nou care n-a fost” un tânăr rebel, un inadaptat a cărui unică salvare e cariera artistică. Personajul său, Laurențiu Silvestru, visează să fugă în afara țării, să se desprindă total de sistemul în care trăiește. Într-un interviu exclusiv semnat de Cătălin Anchidin pentru Like5, Andrei Miercure vorbește despre curaj, inspirație și rolurile care l-au motivat să urmeze calea actoriei.
FACI PARTE DIN GENERAȚIA CARE ȘTIE DE COMUNISM DOAR DIN POVEȘTILE SPUSE DE ALȚII. CUM SE VEDE “EPOCA DE AUR” PRIN OCHII UNUI TÂNĂR NĂSCUT LA 7 ANI DUPĂ REVOLUȚIE?
Am auzit multe povești despre cum era pe vremea comunismului. Îmi aduc aminte că majoritatea lucrurilor pe care mi le spuneau oamenii nu erau tocmai de bine, că se stătea mult la cozi pentru orice voiai sa îți cumperi, că nu prea puteai să te exprimi liber și că accesul la lumea de afară era foarte limitat. În schimb, bunicii obișnuiau să îmi spună că era mult mai ușor atunci, că aveai loc de muncă asigurat și că nu mergeai cu teama că o să te abuzeze cineva pe stradă.
Punând în balanță toate lucrurile pe care le cunosc legate de acest subiect, cred că mi-ar fi fost destul greu să trăiesc în acea perioadă, dar până la urmă oamenii se pot adapta oricărui context, nu?
CE AI SPUNE PUBLICULUI CARE ZICE DESPRE “ANUL NOU CARE N-A FOST” CĂ E UN ALT FILM DESPRE REVOLUȚIE?
Aș spune că este mai mult vorba despre niște situații de viață, în care oamenii se confruntă cu probleme existente de când lumea. Conflictele între părinți și copii, dificultatea de a-ți părăsi casa în care ai stat aproape toată viața, teama de a nu îți pierde integritatea sau pur și simplu cearta dintre soție și mama soacră. Chiar nu este vorba despre Revoluție, dar aștept cu mare drag să aflu și răspunsul publicului.
DACĂ AI FI TRĂIT ÎN ACEA PERIOADĂ AI FI AVUT ACELAȘI CURAJ PE CARE L-A AVUT PERSONAJUL TĂU?
Curajul lui Laurențiu Silvestru, personajul pe care îl interpretez în acest film, vine, în egală măsură, din dorința sa de a descoperi mai mult decât poate România comunistă să îi ofere și din teama că va ajunge să regrete că nu a făcut mai mult atunci când era tânăr. Nu știu dacă aș fi avut același curaj. Chiar nu știu. Probabil că da. Mă regăsesc în căutările lui Laurențiu, așa că probabil aș fi cedat și eu aceluiași impuls de a lăsa tot în urmă și a pleca spre noi orizonturi.
DIN TOATE POVEȘTILE DIN “ANUL NOU CARE N-A FOST” CARE DINTRE ELE ȚI SE PARE ACUM GREU DE IMAGINAT?
Sincer, majoritatea poveștilor cred că se pot întâmpla și în prezent, pentru că până la urmă, situațiile de viață pe care acest film le arată pot fi desprinse din contextele istorice. Mai puțin povestea în care joacă doamna Emilia Dobrin. Să trebuiască să te muți din casa în care ți-ai trăit aproape toată viața, forțată de autorități, pentru că urmează să se demoleze un cartier întreg. Asta mi se pare ceva puțin probabil să se mai întâmple în prezent.
DACĂ AR FI SĂ ALEGI CINCI FILME CARE TE-AU FĂCUT SĂ ÎȚI DOREȘTI SĂ DEVII ACTOR CARE AR FI ACELEA ȘI DE CE?
“Drunken Master”, în regia lui Woo-ping Yuen, pentru că este unul dintre primele filme pe care le-am văzut vreodată și pentru că voiam să ajung ca Jackie Chan.
“Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, în regia lui Michel Gondry, pentru că Jim Carrey este absolut minunat în acest film. “Spider-Man”, în regia lui Sam Raimi, pentru că îmi promisesem că o să fiu Spider-Man când o să cresc mare.
“The Shawshank Redemption”, în regia lui Frank Darabont, pentru că mi-am scris la un moment dat în jurnal că trebuie să văd acest film minim o dată pe an.
“Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, pentru că este primul film în care am jucat (mult spus jucat… am fost figurație specială), pentru că am avut ocazia să văd actori tineri și actori consacrați la lucru (am fost doar ochi și urechi) și pentru că astfel am început să îmi doresc foarte tare să devin actor.
Sunt multe filme și mulți actori care m-au inspirat și în general mă descurc destul de greu în a-mi face un top 5, dar iată!
