ExclusivAlex Băncilă, românul care a jucat cu Zendaya, Josh O’Connor și Mike Faist...

Alex Băncilă, românul care a jucat cu Zendaya, Josh O’Connor și Mike Faist în “The Challengers”

Alex Băncilă este românul care a jucat în cel mai recent film semnat de Luca Guadagnino, “The Challengers”, filmul care îi aduce împreună pe marile ecrane pe Zendaya, Josh O’Connor și Mike Faist.

Pentru Alex Băncilă tenisul a făcut parte din viața lui încă de când era mic, după cum i-a declarat lui Cătălin Anchidin, într-un interviu în exclusivitate pentru Like5.ro.

“Ambii părinți sunt din București și tatăl meu a jucat tenis de performanță. În 1995 el a plecat in State pentru o bursă de tenis și a rămas aici. Atât eu cât și sora mea mai mică Emma suntem născuți în Manhattan și am trăit toată viața noastră în America, cu excepția unor veri când eram mici și veneam în România să stăm cu bunicii. Părinții noștri au vrut foarte mult ca prima limbă pe care o învățăm să fie româna și s-o învățăm în România. Tenisul a făcut parte din viața mea de când eram mic. De mic stăteam câte două, trei luni în timpul verii la bunici la Snagov. Cam pe la 8 ani, am început să joc cu tatăl meu la New York și continuam vara cu bunicul meu. Ușor, ușor am început să joc în turnee locale prin Snagov/ București unde stăteau bunicii și de atunci nu prea m-am mai oprit. În 2010, când aveam 10 ani, ne-am mutat la Chicago unde eu practic am crescut. Am progresat și am ajuns la un nivel suficient de bun încât să joc în turnee  ITF de la 16 la 18 ani. În cele din urmă, la 18 ani, am devenit #1 la U18 pe statul Illinois și printre cei mai buni din US la vârsta mea. În 2018 am primit bursa de tenis de la University of Illinois. Țelul meu a fost să merg la o universitate de top din State (atât din punct de vedere al tenisului cât și academic) pentru că aici am crescut și daca faci tenis de performanță, este ceva foarte normal să joci college tennis. După doi ani la Illinois, m-am transferat la Tulane University în New Orleans unde pe 18 mai termin cei 5 ani de facultate: mi-am luat diploma în “Comunicare” anul trecut și în curând îmi termin masteratul în Științe & Management Sportiv”.

Pasionat de mâncarea românească, fan restaurante și atmosfera din București, Alex ne povestește cu modestie despre experiența “The Challengers”, cel mai recent film regizat de Luca Guadagnino (regizorul “Call Me by Your Name”, “I Am Love”, “We Are Who We Are”):

CUM AI AJUNS SĂ LUCREZI CU REGIZORUL LUCA GUADAGNINO? 

Am ajuns să lucrez cu Luca din întâmplare. Nu mă așteptam să apar vreodată într-un film, mai ales unul cu ZendayaMike Faist și Josh O’Connor. Un prieten bun de-al meu, Chris Heck, a fost selectat să fie dublura de tenis a lui Josh O’Connor

Chris m-a contactat și mi-a zis că producătorii filmului au nevoie de cineva pentru rolul lui Victor Grosu și m-a întrebat dacă m-ar interesa. Eu mi-am zis ca ar fi o experiență destul de mișto – nu mai făcusem așa ceva și m-am gândit să fac asta doar pentru experiență mai ales că rolul mi s-a părut foarte abordabil. Să distrug o rachetă de tenis în vestiar, după meci, e ceva la care oricum m-am gândit de multe ori după meciurile grele pierdute. Nu prea am avut emoții, doar că era ceva nou pentru mine și voiam să iasă cât mai bine ce fac – nu voiam să fiu penibil. Eu mă știu foarte bine cu Timothy Olyphant (actorul care interpretează personajul principal din Deadwood and Justified – două dintre cele mai de succes seriale americane din ultimii 25 de ani) si l-am sunat în seara de dinaintea filmării scenei mele ca să-mi dea niște sfaturi.  Mi-a zis mot-à-mot:  “tu ai trăit senzațiile astea de foarte multe ori (din păcate) – nici un actor nu știe mai bine decât tine ce simți după ce pierzi un meci greu. Gândește-te la asta si totul va decurge de la sine –  don’t overthink it, just let it come out of you because it will. You lived it so many times…”. A avut dreptate – chiar așa am încercat să fac. Cred că a ieșit OK. Toți actorii au fost foarte de treabă și înțelegători, mai ales că era prima oară când făceam asta. Toată echipa de actori si crew-ul au avut răbdare cu mine. Josh a înțeles situația și a încercat să mă ajute cât de mult a putut și mi-a răspuns la toate întrebările pe care le-am avut.

CUM A FOST ÎNTÂLNIREA CU JOSH O’CONNOR ȘI ZENDAYA?

Josh a fost foarte cool din prima cu mine. Eu știam câte ceva despre el, știam că-l jucase pe Prințul Charles în “The Crown” (Netflix) dar mai mult de atât habar nu aveam. A fost foarte de treabă și foarte normal. Glumea cu mine non-stop, m-a facut să mă simt foarte confortabil. Zic confortabil pentru că era destul de ciudat pentru mine să mă filmeze cineva în chiloți, mai ales în timpul unei crize de isterie in vestiar…

Pentru scena filmată am povestit mult cu Luca iar Josh era foarte relaxat ceea ce m-a ajutat și pe mine să mă relaxez. M-am întâlnit și pe Mike Faist (actorul care-l intepretează pe Art Donaldson) dar nu m-am intersectat prea mult cu el. Cu Zendaya am povestit cu ea vreo 40 de minute lângă rulota ei. Foarte simpatică și normală. Nu mă așteptam să fie așa cool si să mă bage în seamă – mulți prieteni de-ai mei când au aflat asta cred că este cea mai mișto experiență cu care am plecat de pe set. Mă rog, eu oricum nu sunt vreun super fan – eu știam despre ea că a jucat în “Spiderman” și cam atât. Oricum, a fost o experiență ciudată să o văd față în față și să vorbesc cu ea și să fie interesată de unde sunt, ce fac eu, să mă întrebe despre tenis, etc.  

ERAI FAMILIARIZAT CU FILMELE LUI LUCA GUADAGNINO? 

Sincer nu, chiar deloc. Când am aflat că vor să mă aducă în Boston (unde a fost turnat mare parte din film) abia atunci am început să caut pe Google și să aflu cât mai multe despre Luca și restul echipei.

AI LĂSA TENISUL PENTRU ACTORIE?

Sincer, nu m-am gândit la asta. După ce îmi termin cariera de tenis la college, mă interesează să devin agent sportiv (de tenis). Dacă aș mai avea o oportunitate în viitor să mai am un rol mic în vreun film, mai mult ca sigur aș face-o pentru că am avut o experiență mișto în “The Challengers”.

CUM A FOST CÂND TE-AI VĂZUT ÎN FILM? AI FOST LA PREMIERĂ?

Am văzut filmul chiar joi, când a intrat în cinema. Nu am avut cum să merg la premieră pentru că aveam multe de făcut la școală și turneul cu echipa de tenis – nu aș fi putut să lipsesc pentru nimic în lume. A fost în schimb sora mea Emma – ea merge la facultate și trăiește în Los Angeles și premiera mondială a filmului a avut loc în Westwood care este chiar lângă facultatea ei.

A fost un pic ciudat să mă văd într-un film. Nu prea m-am gândit la asta atunci când am filmat scena acum doi ani, dar acum am mulți prieteni care îmi scriu că nu le vine să creadă că m-au recunoscut în film. Eu nu prea am spus multora, pentru că am avut un rol mic în filmul ăsta, doar celor apropiați, așa că pentru mulți când mă recunosc sunt șocați.  A fost o senzație ciudată atunci când eram în sala de cinema și a apărut scena mea și știam că nimeni altcineva din sală habar nu avea că ăla de pe ecran e de fapt acolo cu ei în sală :).

Articole similare