Absolvent de Arte Plastice și reprofilat pe regie în urmă cu aproape 10 ani, câștigător al Premiului Gopo pentru scurtmetrajul de debut în 2021, clujeanul Radu Gaciu sparge gheața la nivel internațional și prezintă cea mai recentă animație în Competiția Oficială a Festivalului Encounters din Bristol, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Marea Britanie. “Happy New Year” este eligibil pentru Animated Encounters Grand Prix și pentru Premiul Publicului. Premiera mondială de la Encounters din 23 septembrie deschide drumul “Happy New Year” spre cursa Premiilor Oscar 2027, BAFTA și European Film Awards.
Plasat în România lui 2009, în Ajunul Anului Nou, “Happy New Year” spune povestea plină de mister a unei femei revenită acasă, în cabana izolată din munti, unde și-a petrecut tinerețea alături de sora geamănă. Cu o distribuție vocală feminină (Ana Ularu, Ana-Maria Guran, Clara Angela Roman și Oana Rotaru), realizat într-o notă realistă printr-un mix de desen digital, rotoscopie și colaj, “Happy New Year” e completat de o coloană sonoră originală în centrul căreia se regăsește un instrument inedit – cavalul.
Într-un interviu acordat lui Cătălin Anchidin pentru Like5, Radu Gaciu povestește despre parcursul “Happy New Year” de la idee la realizare, sursele de inspirație și oamenii care l-au susținut în tot acest timp.
AI LUCRAT PESTE 5 ANI LA ACEST PROIECT, CÂT DE GREU A FOST DRUMUL?
Au fost cei mai grei 5 ani din viața mea. Spun asta cu toată sinceritatea și, presupun, în deplinătatea facultăților mintale. Doar partea de dezvoltare a durat aproape doi ani, făcuți pe brânci, noaptea, în pauze de lucru, în weekenduri – nici n-o să pomenesc de producția în sine. Din păcate greul au ajuns să îl ducă de multe ori oamenii din jurul meu, în special Nicoleta Colopelnic, soția mea, care a fost nevoită să mă suporte și să mă ajute deseori și de a cărei înțelegere și răbdare simt că am beneficiat mai mult decât aș fi meritat și Adriana Bumbeș, producătoarea noastră, care a înfruntat cu stoicism toate solicitările și întârzierile rezonabile sau nerezonabile care au ajuns la ea și care a susținut necondiționat, cu încredere și pasiune, întregul demers.
Sper ca pe viitor să mă revanșez față de toți cei din jur. Aș minți însă să spun că regret perioada asta. Cu toate dificultățile și cu toată oboseala, dacă ar fi s-o iau de la capăt aș face-o fără să stau pe gânduri. Experiența asta a venit cu o schimbare interioară profundă de care nu concep să fiu privat, nici măcar în teorie.
O POVESTE DESPRE NOSTALGIE, ÎNSTRĂINARE ȘI PROMISIUNI. CUM A PORNIT TOTUL? CARE A FOST TRIGGER-UL?
Mă tem că nu am un răspuns de oferit la întrebarea asta. Sunt lucruri pe care nu țin să le împărtășesc, sau cel puțin nu cu multă lume. Vreau doar să pomenesc o melodie pe care am ascultat-o de foarte multe ori în răstimpul în care am dezvoltat filmul și la ale cărei versuri m-am gândit deseori. Piesa e a celor de la The Pogues și se numește “A Rainy Night in Soho”.
I’ve been loving you a long time / Down all the years, down all the days
And I’ve cried for all your troubles / Smiled at your funny little ways
I sang you all my sorrows / You told me all your joys
Whatever happened to that old song? To all those little girls and boys?
Now the song is nearly over / We’ll never find out what it means
Still there’s a light I hold before me / And you’re the measure of my dreams
DE UNDE PASIUNEA PENTRU ANIMAȚIE?
Cred că declicul s-a produs în facultate, când am dat peste primele filme ale regizorului american Don Hertzfeldt. “Rejected” a fost cel care m-a dat peste cap, din cele câteva pe care le-am văzut atunci. A fost pur și simplu love at first sight. E simplu, sincer (sau cel puțin așa îl percep eu), stupid, trist amuzant și profund în același timp. De-acolo am început să prind poftă de-a vedea animații și, la un moment dat, curiozitate să și încerc să fac. Ce mi se pare amuzant e că la Encounters “Happy New Year” s-a nimerit să fie programat fix în același calup cu ultimul film al lui Hertzfeldt. Presupun că, pardon romgleza, it’s all part of a cosmic unconsciousness.
Căutați-l pe YouTube, e la liber. Poate o să vă schimbe și vouă viața. În cel mai rău caz vă puteți delecta – spoiler! – cu imaginea unui pufulete care strigă “My anus is bleeding!” în timp ce plutește într-o cameră inundată de propriul sânge.
DIN PUNCT DE VEDERE AL ANIMAȚIEI AI ALES UN MIX DE DESEN DIGITAL, ROTOSCOPIE ȘI COLAJ, CUM AI AJUNS LA ACEASTĂ DIRECȚIE STILISTICĂ?
Suntem o echipă destul de variată ca și abilități și tehnici de lucru personale, așa că mix-ul ăsta a fost un compromis pozitiv care să ne permită să redăm povestea într-un stil cât mai unitar. În mare am încercat să inovăm și să îmbunătățim stilul de lucru de la primul film, “Moartea și Cavalerul”, unde ne-am exprimat într-un fel mai mult sau mai puțin similar. Am inovat acolo unde am considerat necesar și unde ne-au permis resursele, ne-am adaptat la situațiile neprevăzute și am încercat să fim cât mai expresivi.
MUZICA E UN PERSONAJ ÎN SINE ÎN HAPPY NEW YEAR, IAR VOCILE PERSONAJELOR TE DUC ÎN MAGIA POVEȘTII. CUM ȚI-AI ALES ECHIPA?
Am avut privilegiul de a porni la drum alături de oameni extraordinari (Tudor Câmpean, Alina Bradu-Pintea, Claudia Chelaru, Ioana Oros, Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu) și șansa de a-l parcurge convingând oameni la fel de minunați să ni se alăture (Andrada Băeș, Alex Pintică și Mihnea Buzatu). Părerea mea e că atâta timp cât ești înconjurat de o astfel de echipă ai șanse mari să o scoți la capăt. Profesionalismul îl ai deja sau ți-l dezvolți prin curiozitate, efort și perseverență, dar lipsa calității umane nu prea ai cum să o compensezi.
Punctual despre muzică, soundtrack-ul original e compus de Matei Vasilache, cu care colaborez deja de aproape zece ani. Unii oameni rezonează doar pe plan profesional, alții strict pe plan personal, unii doar în conversații elevate, alții numai când vorbesc tâmpenii. Noi din fericire le avem pe toate și cred că asta se traduce într-o simbioză creativă aparte. Cât despre melodia celor de la Lankum (“The Young People”), s-a numărat printre cele câteva pe care le-am ascultat obsesiv în timpul pre-producției. Când am testat-o, ca probă, în montaj, impactul momentului a fost atât de copleșitor încât nu am mai conceput filmul fără ea.
În privința actorilor a fost relativ simplu. Cu Ana Ularu știam din start că vrem să lucrăm iar Ana Maria Guran ne-a trimis un sample care ne-a dat pe spate. Celelalte două voci, Clara Roman și Oana Rotaru au dat un casting și câteva sesiuni de read-in de probă în urma cărora și-au demonstrat calitățile și ne-au convins că sunt alegerile potrivite. Ulterior, colaborarea în sine cu toate patru ne-a dovedit că am luat cele mai bune decizii în privința cast-ului.
CARE SUNT CELE 5 ANIMAȚII CARE TE-AU FĂCUT SĂ ÎȚI DOREȘTI SĂ URMEZI CARIERA DE ANIMATOR?
“Rejected” a lui Hertzfeldt, pe care l-am pomenit mai devreme, apoi seria “Intolerance” a lui Phil Mulloy și “The Cat with Hands”, a lui Rob Morgan. Toate scurtmetraje. Cam atât cu animațiile.
Dincolo de asta, ce-mi dă combustibil, oricând și la orice oră, în orice demers creativ, sunt serialele lui David Simon și lungmetrajul de ficțiune “Walker” al lui Alex Cox. Orice revăd sau re-ascult din lista de mai sus mă face să vreau să-mi mișc curul creativ și să urmez în continuare drumul ăsta.
