Descoperă cele mai noi tendințe din bijuteria contemporană, întâlnește designerii momentului și creațiile lor, ia pulsul industriei la workshop-urile de specialitate susținute de nume consacrate în cadrul celei de-a 6-a ediție Romanian Jewelry Week (1-5 octombrie, Biblioteca Națională a României). Cu o experiență de aproape 3 decenii, designerul avangardist Sławomir Fijałkowski este invitatul special din acest an. Publicul va avea acces la creațiile polonezului care îmbină tradiționalul cu tehnologiile de ultimă generație. Expuse în cele mai importante târguri de bijuterie din întreaga lume, colecțiile It’s Amber!, Phantom și Smartwatch ajung și la București la Romanian Jewerly Week.
Evenimentul din acest an reunește o serie de expoziții colective pe care ar fi păcat să le ratezi, iar Like5 prezintă o selecție de 5 colecții:
SCHMUCKMUENCHEN 2025
Timp de peste 6 decenii, SCHMUCHmuenchen este cel mai important forum al bijuteriei contemporane, punctul de întâlnire al noilor voci, precum și al designerilor consacrați. Cu sute de înscrieri anual pentru marele premiul, salonul devine locul care sărbătorește inovația, originalitatea concepției, execuția artizanală remarcabilă și efectul ornamental printr-o selecție de 62 de piese. ROJW prezintă finaliștii competiției din acest an: de la broșe trompe l’oeil înscrise în tradiția readymade a lui Duchamp, pandantive, bijuterii din lemn create printr-o tehnică surpriză.
PLUS ONE COLLECTIVE
Expoziție internațională care aduce în prim-plan emailul vitros și diferitele tehnici prin care poate fi integrat în bijuterii, Plus One Collective reunește artiști din generații diferite, fiecare cu un alt background, răspândiți în întreaga lume. Anual, un grup de artiști se retrage și face loc noilor voci care duc mai departea povestea și istoria emailului. La ROJW se anunță o selecție de broșe și pandantivele semnate de 5 artiști.
LEGNICA JEWELLERY FESTIVAL SILVER – WOW EFFECT COMPETITION
Concursul internațional este highlight-ul Legnica Jewellery Festival Silver din Polonia. De 46 de ani, competiția încurajează explorările creative aflate la intersecția dintre artă, artizanat și design. Libertate totală în alegerea tehnicilor și a materialelor, doar un singur criteriu-cheie cu trimitere clară la tema principală: Wow Effect! La ROJW descoperi lucrările premiate în acest an. Bijuteriile sunt “antidotul vremurilor, o baghetă magică care face ca lumea să pară un loc mai frumos decât este în realitate” declară organizatorii festivalului polonez.
ADOC – ASOCIACIÓN DE DISEÑADORES DE ORFEBRERÍA Y JOYERÍA CONTEMPORÁNEAS
Argintul transformat prin tehnici tradiționale, completat de lavă, email, perle, chihlimbar, ametist, cuprul patinat și aurul sunt în centrul selecției AdOC din Spania. Un grup de designeri independenți comunică prin compoziții îndrăznețe și susțin arta bijuteriei contemporane drept o componentă esențială a artelor și a societății în care se dezvoltă. Lucrările AdOC din cadrul ROJW sunt piese realizate manual prin lucrul direct pe metal sau prin tehnica cerii pierdute.
INSTITUTUL JEANNE TOUSSAINT
Cu o istorie de peste 130 de ani, Institutul Jeanne Toussaint din Bruxelles formează artizani și mizează pe know-how-ul tradițional: dobândirea gesturilor sunt baza uceniciei lor, cu focus apoi pe tehnică și creativitate. Colecția colectivă prezentată la ROJW include o selecție de bijuterii din chihlimbar baltic realizate de 15 studenți în cadrul atelierului Bruxelles-Gdansk-Varșovia.