Cunoscută și premiată pentru rolul Olivia Benson din serialul “Law & Order”, Mariska Hargitay debutează în regie cu documentarul “My Mom Jayne”. Prezentat în premieră mondială în secțiunea Cannes Classics, filmul reconstruiește prin ochii fiicei, aflată la maturitate, fascinanta poveste a starului hollywoodian din anii ’50-’60 Jayne Mansfield, colega de generație a lui Marylin Monroe. Un documentar asemănător cu o sesiune de terapie care merge în profunzimile familiei pentru a recompune portretul sex-symbolului, actriței, femeii Jayne Mansfield, dar mai ales al mamei pe care nu a avut-o și nu a cunoscut-o cu adevărat. La aproape 60 de ani de la tragica moarte a lui Mansfield a cărei martoră a fost, prin imagini de arhivă unice și interviuri intime, Hargitay scoate la iveală adevăruri greu de digerat nu doar despre mama ei, ci inclusiv despre tatăl biologic.
Într-un interviu acordat la Cannes în exclusivitate Like5 pentru presa din România, Mariska Hargitay vorbește despre cum documentarul “My Mom Jayne” este un moment de împăcare cu sine, cu trecutul, cu istoria unui sex-symbol. Filmul este disponibil pe Max din 28 iunie.
CUM A FOST ÎMPĂCAREA CU MAMA TA DUPĂ TOT TRECUTUL EI PROFESIONAL, IMAGINEA MODELATĂ DE INDUSTRIE, ȘI CEL PERSONAL LEGAT DE SECRETUL ȚINUT?
Mama a murit când aveam 3 ani, așa că nu prea a avut când să îmi spună. Dar aceasta a fost o călătorie extraordinară despre regăsirea mea și a mamei mele. A fost un proces incredibil de a-mi intra în piele și am simțit-o precum o adevărată recuperare. Nu a fost simplă această bifurcare pentru că sunt o persoană foarte directă, care spune adevărul. A fost inconfortabil să trăiesc cu acest secret pe care nu-l puteam împărtăși cu cei din jur, într-o dihotomie atât de puternică mă simțeam neautentică. Procedam corect, dar nu era adevărul. Cred că fac ceea ce trebuie pentru că nu vreau să rănesc pe nimeni, dar nici nu mi se pare corect să trăiesc o minciună. Dar aceasta e frumusețea acestui film și a călătoriei mele. Deschidem ușile de care ne este frică și avem curajul să ne uităm la ele și să aducem lumină. Atunci descoperim o frumusețe incredibilă dincolo. Acum am două familii, mai am două surori și familia e completă.
CUM AI RESIMȚIT CRIZA IDENTITĂȚII?
Nu aveam identitate și îmi dădea un sentiment de nesiguranță. Cine sunt eu? M-a abandonat. De ce nu m-a revendicat? Acum nici nu mai e o problemă. M-am împăcat cu imaginea mamei. Acum eu sunt mama care o privește și spune “am înțeles haosul! Erai atât de tânără și încercai să îți găsești un loc, să ai o carieră. Apoi erau copiii, soțul, casa aceea imensă, animalele. Încercai să faci față vieții.” Iar testul ei față de Nelson a schimbat totul. Era o femeie de 30 de ani care încerca să își dea seama cu cine ar trebui să stau, cine mă va iubi. Răspunsul lui a fost al unui macho naiv, dar e un amestec de stări și nu are de-a face cu umanitatea ci cu frica. Era speriat la 27 de ani, drept urmare, când privesc acum ca adult, înțeleg foarte bine situația. Nelson m-a dorit, dar nu a vrut să își distrugă familia.
Am avut norocul de a privi în urmă și de a reîncadra adevărul fără a aluneca pe panta “nimeni nu mă iubește, sunt un copil din flori”. Toată durerea, abandonul, frica, criza de identitate au fost parte din Mariska, dar au fost etape care au ajutat la transformarea ei. A fost un proces necesar.
Iar prin acest film, o aduc pe mama înapoi într-un mod real și înțelegător. Nu toți au această șansă, nici în cazurile în care părintele trăiește.
CARE A FOST REACȚIA FAMILIEI CÂND AI ANUNȚAT CĂ FACI UN DOCUMENTAR? CUM L-AI CONVINS PE DOMNUL NELSON SARDELLI SĂ APARĂ?
Ei bine, domnul Sardelli nu avea nevoie să fie convins. Domnul Sardelli și surorile mele au trăit cu acest secret timp de 30 de ani, din respect pentru mine.
Așa că atunci când l-am întâlnit, eu am fost cea care a pus limitele. I-am spus: “Eu am un tată. Am vrut doar să te cunosc”. Am o familie, nu vreau nimic.
Am vrut doar să știu, să verific. Și primul lucru pe care mi l-a spus a fost: “ce mai face tatăl tău?” și a fost un moment impresionant. Vizibil extrem de emoționat mi-a spus că a așteptat această întâlnire 30 de ani. Pentru că pactul său cu tatăl meu a fost ca el să nu se dezvăluie. Cred că era visul lui ca eu să îl caut. A fost atât de fericit și atât de ușurat că nu mai trăiește în secret. Întâlnirea cu surorile mele a fost ca o lecție de genetică pentru că era ca și cum le știam de o viață.
Familia mea a fost ezitantă la început pe principiul “să nu ne jucăm cu focul”. Dar a avut încredere în mine. Au fost prieteni care au spus că e o idee proastă, dar reacția asta spune multe despre frica lor. E povestea mea, de ce să îmi fie frică? Acesta e modul în care eu și frații mei am procesat tot ceea ce s-a întâmplat. A ieșit tot ce a fost mai bun din povestea asta. Toți avem secretele noastre, ne-am fi dorit ca părinții să fie diferiți sau mai buni, avem lucruri de care ne este rușine. Dar apoi, într-o bună zi, îți spui: asta e ceea ce am primit. Și ar trebui să fiu recunoscătoare pentru asta.
CUM PRIVEȘTI ACUM IMAGINEA LUI JAYNE MANSFIELD DIN SISTEMUL ANILOR ’50 – ’60?
Înțeleg perfect sistemul după care funcționau studiourile la acea vreme. Înțeleg de ce au vrut să aibă control asupra lui Marilyn. Apoi o puneau într-o cutie și-i impuneau un stil de lucru. Am învățat multe din acest stil de lucru. Nu am fost neapărat rebelă, dar am avut stilul meu. Am avut avantajul să nu las pe nimeni să mă pună într-o cutie. Dar mama nu a avut de ales. Era singura cale pentru ea și a procedat așa cum i-a indicat studioul. Până la un moment dat. Retrospectiv, toate cele întâmplate ei ne-au ajutat să nu repetăm greșelile. Tata avea o vorbă: “dacă îți spune cineva că e o prostie, tu decizi”. Tu știi răspunsul și faci ce vrei!
A FOST COPLEȘITOR ÎNTREGUL PROCES? CUM S-AU ÎMPĂCAT FIICA ȘI REGIZOAREA?
Nu m-am gândit nicio secundă că voi regiza filmul. Am avut multe întâlniri cu regizori experimentați, dar apoi am realizat că nimeni nu poate spune povestea asta. Și atunci am realizat că mi-e teamă. Experiența mea era legată doar de seriale TV și campanii mici. Nu am vrut să fiu condusă de frică, am știut că pot și că va fi greu. O călătorie plină de hopuri. Uneori a fost copleșitor, dar actoria m-a învățat să filtrez totul și acesta a fost punctul meu de referință: să simt. Dar am adunat în jurul meu o echipă minunată: producătoarea Trish Adlesic, regizoare nominalizată la Oscar, apoi monteurul și compozitorul. Am funcționat ca o echipă în care fiecare se pricepe la lucruri diferite și astfel cea mai bună idee e cea câștigătoare. Filmul acesta a funcționat ca o curățenie generală. Am dat un fir roșu și un sens unei povești ieșite din comun. S-a întâmplat asta și asta. De ce s-a întâmplat așa? Nu știu, să ne întoarcem în trecut și să înțelegem ce a fost acolo. Sunt Olivia Benson, să nu uităm asta, deci știu cum să investighez. Dacă ne scăpa ceva din poveste, ea îl remarca. Am funcționat ca 4 oameni cu o singură inimă.
