Primele cinci cele mai populare filme la nivel mondial de anul acesta au generat, cumulat, încasări de aproximativ 5,6 miliarde de dolari, mai mult cu 300 de milioane de dolari față de anul precedent.
INSIDE OUT 2
”Inside Out 2” a obținut cele mai mari încasări din 2024 la nivel global și este cea de-a 11-a animație intrată în “clubul miliardarilor”, animația cu cele mai mari încasări din toate timpurile și cea mai profitabilă producție Pixar din toate timpurile.
La nivel mondial, filmul, care poate fi vizionat pe platforma Disney+, a generat încasări de peste 1,69 miliarde de dolari, potrivit Box Office Mojo.
Continuarea ”Inside Out” din 2015 o prezintă pe Riley experimentând emoții noi, mai complexe. Pe măsură ce încearcă să se adapteze la anii adolescenței, vechile ei emoții încearcă să se adapteze la posibilitatea de a fi înlocuite.
DEADPOOL & WOLVERINE
”Deadpool & Wolverine” sau ”Deadpool 3”, regizat de Shawn Levy, cu Ryan Reynolds și Hugh Jackman protagoniști, este clasat pe poziția a doua în box office-ul mondial, cu încasări de peste 1,33 miliarde de dolari.
Deadpool primește un loc în Universul Cinematografic Marvel de la Autoritatea Varianței Temporale, dar în schimb recrutează o variantă a lui Wolverine pentru a-și salva universul de la extincție.
Filmul a fost lansat după șase ani de la a doua producție din franciză și la opt ani de la lansarea acesteia.
DESPICABLE ME 4
”Despicable Me 4”, animație lansată de Universal Pictures și Illumination după șapte ani de la precedenta producție din franciză, se clasează pe poziția a treia în box office, cu încasări totale de peste 969 milioane de dolari.
Gru, Lucy, Margo, Edith și Agnes întâmpină un nou membru al familiei, Gru Jr., care intenționează să-și chinuie tatăl. Gru se confruntă cu un nou dușman, Maxime Le Mal, și cu prietena acestuia, Valentina, iar familia este nevoită să fugă.
MOANA 2
”Moana 2”, animație produsă de Walt Disney Animation Studios pentru Walt Disney Pictures, ocupă locul al patrulea în clasamentul mondial, cu încasări de peste 790 milioane de dolari.
Animația muzicală prezintă aventurile tinerei Moana care, după chemarea neașteptată din partea strămoșilor ei, trebuie să călătorească spre mările îndepărtate ale Oceaniei și în ape periculoase.
DUNE: PART TWO
”Dune: Part Two”, film SF regizat de Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet, Zendaya, Javier Bardem, Rebecca Ferguson și Stellan Skarsgård, se află pe locul al cincilea, cu încasări totale de peste 714 milioane de dolari.
Continuarea producției lansate în urmă cu trei ani îl arată pe Paul Atreides care face echipă cu Chani și Fremen pentru a pune la cale răzbunarea împotriva conspiratorilor care i-au distrus familia. El se confruntă cu o alegere între iubirea vieții sale și soarta universului și se străduiește să prevină un viitor teribil.