Exclusiv5 guilty pleasures cu Olimpia Melinte

5 guilty pleasures cu Olimpia Melinte

Descoperă care sunt cele 5 plăceri vinovate ale actriței Olimpia Melinte

Olimpia Melinte, cu o filmografie eclectică – de la roluri de femeie diafană, hotărâtă, determinată, jucăușă, inocentă până la imaginea dură a lunetistei în vreme de război -, are peste 30 de roluri în lungmetraje românești (“Cele ce plutesc”, “Selfie”, ”În pronunțare”, “Și atunci ce e libertatea?”, “Băieți deștepți”) și seriale TV (“Vlad”, “Las Fierbinți”), iar în ultimii ani a avut șansa să joace roluri puternice în producții spaniole (“Canibal”, “Sordo”) și italiene (“Sette opere di misericordia”) cu un traseu festivalier impresionant la San Sebastian, Locarno, Toronto.

În 2014, Olimpia Melinte este nominalizată la premiile Goya, echivalentul spaniol al Oscarurilor, la categoria “revelația anului” pentru dublul rol din “Canibal”. Portretul Olimpiei Melinte include și rolul de mamă a doi copii, care i-a deschis o nouă lume creativă. În 2022, Olimpia Melinte a lansat cartea pentru copii “Serion Pantalon în Țara Amintirilor”, scrisă după o idee a fiului ei Alexandru. Temeri, emoții, gânduri într-un carusel magic menit să-i ajute pe cei mici să învingă emoțiile primei zi de școală, să depășească conflicte sau să accepte pierderea celor dragi.

Bogata experiență profesională și umană a Olimpiei Melinte o definește, dar plăcerile vinovate îi completează fin personalitatea. Le regăsești în materialul exclusiv Like5.ro

PARTY GIRL

Petrecerile dansante spontane. Nu te gândi că e cine știe ce nebunie, dar iubesc atât de mult dansul, că uneori dau muzica la maxim și încep să țopăi. Uneori o fac și pe set.

FILMELE ROMANTICE

Dar acelea pe care nu-ți vine să le vezi și a doua oară, ca “The Notebook”, “Titanic” și “In the Mood for Love”, eu le-am văzut de zeci de ori.

COLECȚIONARA

Să colecționez (uneori în secret) diferite obiecte ale personajelor pe care le-am jucat. Îmi place să păstrez câte ceva de la fiecare. Pot fi insigne, șosete, pălării, flori uscate sau o întreagă garderobă, cum am făcut la ”Moromeții”. 

KARAOKE

Serile de karaoke de acasă. Este ceva ce facem de la mic la mare și alegem melodii diverse, de la “Vulpe tu mi-ai furat rața”, până la “It’s a kind of magic” (sau “cine cară macii”, în varianta celor mici).

YELLOWSTONE

Și desigur, binge-watching masiv, “Yellowstone” a fost cel mai recent serial care mi-a mâncat nopțile. Acum sunt la “rehab”. 

Photo CreditMădălina Udrescu

Articole similare