Sundance Film Festival 2024 a cuprins douăsprezece categorii de lungmetraje, șapte programe de scurtmetraje și opt proiecte episodice. Timp de 11 zile de ianuarie, în Park City (Utah) au avut loc, pe lângă proiecții, numeroase evenimente speciale.
IN THE SUMMERS
”In the Summers”, regizat de Alessandra Lacorazza, le are în centru pe surorile Violeta și Eva în timpul sejururilor lor anuale de vară în Las Cruces, New Mexico, alături de tatăl lor. Ele împărtășesc momente minunate în timp ce tatăl le convinge să vadă răsărituri de soare în vârf de munte și nopți înstelate în deșert pentru a le învăța despre univers. Alte aventuri ale lor sunt mai tulburătoare – o petrecere în casă cu prietenii libidinoși ai tatălui și un joc periculos “fără oprire” în mașina lui care merge cu viteză.
Din distribuție fac parte Sasha Calle, Lio Mehiel, Residente și Emma Ramos. Filmul a fost premiat la Sundance cu trofeul U.S. Grand Jury Prize: Dramatic și premiul pentru regie.
A REAL PAIN
”A Real Pain” are un scenariu nu doar nuanțat, ci și echilibrat, după cum a motivat juriul, care s-a declarat impresionat de modul în care Jesse Eisenberg a combinat tristețea și comedia în filmul lui prezentat la Sundance.
Eisenberg, cunoscut pentru rolul din filme ca ”Zombieland” și ”The Social Network”, a fost acum prezent a doua oară în festival în calitate de scenarist și regizor, după ”When You Finish Saving the World” (2022), și a noua oară în calitate de actor.
Cu ”A Real Pain”, el explorează amploarea durerii și trauma intergenerațională pe fundalul istoric al Holocaustului. Filmul îi urmărește pe David (Jesse Eisenberg) și vărul Benji (Kieran Culkin) în timp ce pornesc într-un turneu prin Polonia pentru a-i aduce un omagiu bunicii decedate, traseu care culminează cu o vizită la casa ei de dinainte de a fugi de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial. David, anxios, preferă să respecte regulile, în timp ce Benji este tensionat, spontan și carismatic, dar cu dureri profunde.
SUNCOAST
”Suncoast” a fost premiat pentru interpretarea făcută de Nico Parker. Lungmetrajul regizat de Laura Chinn spune povestea lui Doris, o adolescentă care, în timp ce își îngrijește fratele împreună cu mama ei temerară, se împrietenește cu un activist excentric care protestează față de unul dintre cele mai importante cazuri medicale din toate timpurile.
Juriul festivalului a fost în mod special impresionat și pentru că Parker ”a trebuit să împartă ecranul cu actori atât de experimentați și a primit sarcina de a fi în centrul unui film cu o asemenea încărcătură emoțională”. Distribuția este completată de Laura Linney și Woody Harrelson.
PORCELAIN WAR
”Rezistența la agresiunea totalitară este necesară, dar păstrarea umanității în mijlocul asaltului este cea mai importantă căutare a binelui. Realizarea acestui film – un film plin de patos și violență – este în sine această căutare. Pentru vocea sa neclintită din interiorul războiului brutal din Ucraina, care ne cheamă să ne pese de cei care își sacrifică viața pentru a-și apăra umanitatea lor și a noastră, și pentru că în prezent nu există un premiu al juriului Sundance pentru cel mai bun câine, U.S. Grand Jury Prize: Documentary este acordat «Porcelain War»”, a fost motivația juriului.
DÌDI
Filmul semnat de Sean Wang a fost recompensat cu premiul special pentru cea mai bună distribuție. ”Oameni de vârste diferite și cu niveluri diferite de experiență, și, totuși, părea că acești actori se cunosc și lucrează unii cu alții dintotdeauna. Chimia dintre ei este cea care a dat acestui film un sentiment de vitalitate și a ajutat la aducerea la viață a bucuriilor și durerilor creșterii”.
Izaac Wang, Joan Chen, Shirley Chen și Chang Li Hua joacă în ”Dìdi”, o poveste a unui adolescent american de origine taiwaneză în timpul verii înainte de a începe liceul. “Dìdi” înseamnă “fratele mai mic” în mandarină, dar părinții chinezi folosesc acest termen și ca alint pentru fiii lor mai mici.