Strălucitoarea industrie cinematografică a generat fascinație continuă nu doar pentru public, ci și pentru designerii de modă: de la producție până la actori continuând în mod firesc pe covorul roșu. Toate privirile se îndreaptă inevitabil spre outfiturile vedetelor în timpul festivalurilor de film și galelor de decernare a premiilor. Festivalul de la Cannes, spre exemplu, este un prilej perfect pentru casele de modă să lanseze colecții speciale doar magazinele de pe croazetă. Relația dintre film și modă este mult mai strânsă având în vedere celebrele colaborări ale designerilor care au semnat costumele unor producții cinematografice.
Like5.ro ți-a pregătit o selecție de 5 designeri care au dat moda în film:
KARL LAGERFELD
În așteptarea premierei din 7 iunie a miniseriei “Becoming Karl Lagerfeld” în exclusivitate pe Disney+, o scurtă recapitulare a implicării extravagantului designer în realizarea costumelor de film e binevenită. În anii ’70 și ’80, Karl Lagerfeld a lucrat îndeaproape cu Claude Chabrol pentru “Juste avant la nuit” (1971), “La décade prodigieuse” (1971), “Les noces rouges” (1973), “Folies bourgeoises” (1976), “Violette Noziere” (1978). Costumele pentru “Maîtresse” (1976) s-au remarcat prin corsete, mănuși lungi, latex și piele, piese remarcabile ale designerului. Implicarea pentru “The Black Bird (1975) și “Silver Bears” (1977,) a însemnat începutul unei colaborări de lungă durată cu actrița Stéphane Audran pentru care Lagerfeld a realizat numeroase ținute. Faimos pentru rigurozitatea sa, Lagerfeld avea recomandări legate de înălțimea tocului, coafură, machiaj. Specificațiile legate de completarea costumelor din “The Devil’s Advocate” (1977) au fost extrem de precise: breton scurt, sprâncene atent desenate, unghii roz perlat. A realizat 22 de costume originale pentru “Callas Forever” (2002), semnat de Franco Zeffirelli, filmat în România.
YVES SAINT LAURENT
Succesor la preluarea brandului Dior la doar 21 de ani, Yves Saint Laurent este unul dintre designerii esențiali al cărui impact creator asupra modei anilor ’60 continuă până în prezent. Lansarea brandului personal Yves Saint Laurent din 1966 a fost marcată de adaptarea smochingului pentru femei. În cinema, a dovedit o capacitate impresionantă de adaptare la context artistic și epoci transpuse: costumele lui Catherine Deneuve din “Belle de Jour” (1967, regia Luis Buñuel) au surprins perfect dualitatea personajului – iconica pelerina neagră de ploaie confecționată din vinil, rochiile diafane, pantofii incluși în colecția de primăvară/vară din 1965 sub denumirea filmului. Colaborarea strânsă cu Deneuve a continuat și pentru “Heartbeat” (1968) cu ținute distinse, dar și pentru “Mississippi Mermaid” (1969) când a alternat senzualitatea (body-ul de paiete și colanții transparenți) cu austeritatea masculină (rochia neagră cu guler înalt). Printre costumele Claudiei Cardinale din “The Pink Panther” (1963), rochia aurie, brodată cu perle și panglica ce evidențiază talia înaltă e una dintre ținutele clasice YSL din anii ’60. Costumele Sophiei Loren din “Arabesque” (1966) joacă îndrăzneala, eleganța și influențele orientale tipice în colecțiile YSL.
GIORGIO ARMANI
A lucrat la peste 200 de filme și a ridicat costumul bărbătesc la un rang estetic și moral. Giorgio Armani a început colaborarea cu Hollywood-ul în 1980. Costumele lui Richard Gere din “American Gigolo” (1980) au devenit emblematice pentru stilul all-American. Atracția universală pentru băieții răi din filme, pentru lipsa lor de scrupule, l-au făcut pe Armani să le dea o notă de eleganță, stil și carismă (Robert de Niro, Sean Connery în “Goodfellas”, Kevin Costner în “The Untouchables”, Brad Pitt în “Inglourious Basterds”, Leonardo DiCaprio în “The Wolf of Wall Street”). Giorgio Armani a schimbat look-ul lui Bruce Wayne, alter ego-ul lui Batman, în “The Dark Knight” și “The Dark Knight Rises”. Însă și costumele feminine au cunoscut semnătura Armani în partiturile actriței Jessica Chastain – “A Most Violent Year” (2014) – prin rochii în tonuri roșiatice, bluze de mătase, accesorii retro și un alb imaculat impunător în paltonul elegant. Costumele lui Jodie Foster din science-fiction-ul “Elysium” au fost în ton cu personajul: intimidante – rochii structurate, costume cu fustă, jachetă argintie.
HUBERT DE GIVENCHY
Recomandat cu încredere și admirație de Balenciaga să lucreze în lumea filmului, Hubert de Givenchy a semnat primele costume pentru “Sabrina” (1954) și a marcat astfel începutul unei colaborări îndelungate cu Audrey Hepburn. Cu toate că doar Edith Head este creditată pentru designul costumelor, splendida rochie albă brodată cu flori marca Givenchy purtată de Hepburn a fost marca unei prietenii de lungă durată. A urmat “Funny Face” (1957) unde designerul a reușit să creeze, din nou, outfit-uri iconice pentru personajul principal interpretat de Hepburn: de la uniforme austere specific librarului până la elegante costume pariziene, printre care pantalonii negri completați de bluze cu guler înalt. Adevărata piesă de rezistență a lui Givenchy în istoria cinematografiei rămâne imaginea din “Breakfast at Tiffany’s” (1961). Silueta în rochia de satin negru, mănușile lungi și ochelarii de soare au generat un concept emblematic în modă, film, un statement al eleganței secolului XX: “little black dress”.
COCO CHANEL
Apariția lui Coco Chanel pe scena producției de film de la Hollywood s-a petrecut în anii ’30 când Samuel Goldwyn, unul dintre fondatorii studiourilor MGM, a dorit să revitalizeze imaginea actrițelor cu boemia și eleganța modei franțuzești. În ciuda talentului lui Coco Chanel, succesul nu a fost unul răvășitor, ținutele fiind prea sobre pentru sclipitorul și extravagantul Hollywood. Stilul Coco Chanel s-a regăsit mult mai firesc în producțiile franțuzești ale epocii: “Quai des brumes” (1938, regia Marcel Carné) – unde pelerina de ploaie se integrează perfect în structura personajului, “La règle du jeu” (1939, regia Jean Renoir) – cu rochii elegante și costume simple. “L’année dernière à Marienbad” (1960, regia Alain Resnais) rămâne una dintre colaborările emblematice ale lui Coco Chanel cu cinematografia: prin fluiditatea rochiilor, detaliile accesoriilor și prezența dantelei.