Features5 artiști care au refuzat Rock and Roll Hall of Fame

5 artiști care au refuzat Rock and Roll Hall of Fame

Votul alegătorilor RRHOF e în curs, finaliștii pentru acest an urmând să fie anunțați la sfârșitul lunii aprilie, iar ceremonia va avea loc în toamnă, la Cleveland

Rock and Roll Hall of Fame Foundation a anunțat recent cei 15 nominalizați pentru promoția 2024, două treimi dintre ei aflându-se în cursă pentru prima dată, de la Mariah Carey și Cher la Ozzy Osbourne și Peter Frampton și până la regretata Sinead O’Connor. Pentru prima dată sunt nominalizați și Foreigner, Kool & the Gang, Lenny Kravitz, Oasis și Sade. Totuși, nu toți își doresc să fie incluși în acest for.

Unii spun că nici măcar nu au înțeles cum funcționează, alții au fost deranjați de faptul că au fost trecuți cu vederea de atâtea ori încât nu își mai doresc acest loc. Printre ei se numără Cher, care a spus recent că nu vrea nici pentru 1 milion de dolari, Ozzy Osbourne, care a refuzat să fie prezent la ceremonia din 2006, când a fost inclus odată cu trupa Black Sabbath, și Liam Gallagher, care consideră că e ”plin de nenorociți” și, cu siguranță, nu vrea să se întâlnească pe aceeași scenă cu fratele Noel.

Artiștii devin eligibili pentru nominalizare după 25 de ani de la lansarea primei lor înregistrări comerciale. Rock and Roll Hall of Fame sărbătorește sunetul culturii tinerilor și îi onorează pe artiștii a căror muzică ne conectează pe toți, potrivit fundației.
Like5 a ales cinci artiști emblematici care, de-a lungul istoriei, au refuzat includerea în Rock and Roll Hall of Fame.

SEX PISTOLS

Grupul punk Sex Pistols a refuzat, în 2006, în cel mai direct mod posibil includerea în Rock and Roll Hall of Fame. Trupa era reunită la acel moment, din motive financiare, așa cum au declarat muzicienii. Totuși, ei au considerat că s-a ajunsese cam departe, iar John Lydon avea impresia că se vând.

Într-o scrisoare, au declarat: “Nu venim. Nu am fost maimuța voastră și ce dacă? Faima la 25.000 de dolari, dacă am plătit pentru o masă, sau 15.000 de dolari, pentru a scârțâi în galerie, se duce la o organizație non-profit care ne vinde o grămadă de vechi faimoși. Felicitări. Dacă ne-ați votat, sper că v-ați notat motivele. Sunteți anonimi ca juriu, dar tot oameni din industria muzicală sunteți. Noi nu venim. Nu sunteți atenți”.

Jann Wenner, co-fondator al revistei Rolling Stone și Rock Hall, a citit scrisoarea în întregime în timpul ceremoniei.

ROGER WATERS

Roger Waters, liderul trupei Pink Floyd, a hotărât, în 1996, că nu ar putea suporta să se afle în același loc cu David Gilmour, astfel că a refuzat să fie prezent la includerea grupului în Rock and Roll Hall of Fame.

Waters îl acționase în judecată pe Gilmour, iar neînțelegerile aveau să dureze ani. Pentru a-și anunța plecarea, Waters a emis o declarație către EMI și CBS, invocând clauza “Leaving Member” din contractul său și, în calitate de principală forță creatoare a trupei, nu credea că Pink Floyd ar putea continua în absența sa. Prin urmare, în octombrie 1986, Waters a demarat procedurile la Înalta Curte pentru a dizolva în mod oficial Pink Floyd, catalogând grupul drept “o forță creativă uzată”.

David Gilmour și Nick Mason s-au opus, afirmând că Pink Floyd nu era gata și că Waters nu putea declara că trupa a murit în timp ce ei încă încercau să facă muzică. În cele din urmă, Waters a fost de acord, ceea ce l-a făcut să demisioneze după atente considerații legale, în 1987. Cu toate astea, el a menționat: “Dacă nu aș fi făcut-o, repercusiunile financiare m-ar fi distrus”.

AXL Rose

AXL Rose, solistul trupei Guns N Roses, a refuzat în 2012 ”onoarea” de a fi inclus în RRHOF. ”Solicit cu tărie să nu fiu inclus în absență și vă rog să știți că nimeni nu este autorizat și nici nu i se poate permite nimănui să accepte vreo includere în locul meu sau să vorbească în numele meu. Nici foștii membri, nici reprezentanții casei de discuri și nici Rock and Roll Hall of Fame nu trebuie să sugereze, fie direct, indirect sau prin omisiune, că sunt inclus”.

Restul trupei a decis să participe la ceremonie fără liderul ei și fără chitaristul Izzy Stradlin, iar Myles Kennedy, colaborator vechi al lui Slash, a preluat atribuțiile vocale în locul lui Rose.

După ceremonie, Rose a adăugat: “Încă nu știu sau nu înțeleg exact ce este Hall sau cum ori de ce face bani, unde se duc banii, cine alege votanții și de ce cineva sau acest consiliu decide cine, dintre toți artiștii din lume care au contribuit la acest gen, este oficial suficient de «rock» pentru a fi în Hall”.

DIANA ROSS

Când grupul The Supremes a fost nominalizat pentru includerea în Rock and Roll Hall of Fame, cele două membre rămase aveau o dispută urâtă de mulți ani. Mary Wilson scrisese în autobiografie lucruri neplăcute despre cântăreața Diana Ross.

Autoarea memoriilor a fost prezentă la gală, însă Ross a ales să nu participe. În ciuda dramei, The Supremes este în continuare membru al Hall of Fame.

JOHN DEACON

John Deacon, basistul grupului Queen, s-a retras din muzică și din viața publică în 1997. Când trupa a fost inclusă în Hall of Fame, în 2001, nu a dat curs invitației. Colegii de trupă – Roger Taylor (baterist) și Brian May (chitarist) – au primit distincția în numele grupului. Întrebați ulterior, ambii au vorbit despre faptul că Deacon s-a retras din toate formele de interacțiune cu mass-media și că este “un pic fragil”.

Această respingere a Hall of Fame a fost pur și simplu din motive și preferințe personale. Artistul a renunțat la toate ceremoniile de premiere în care a fost implicată trupa, de la moartea solistului Freddie Mercury. Întrebați despre absența sa și dacă mai au legături cu el, Taylor și May au spus că au foarte puține contacte cu muzicianul, cu excepția cazului în care este vorba despre finanțe. John Deacon locuiește în sud-vestul Londrei împreună cu soția cu care are șase copii și este considerat în continuare membru al Rock and Roll Hall of Fame.

Articole similare