Give me 5THE UPDATE: Retragerea Donatellei Versace, DiCaprio revine, biopic despre Bruce Lee 

THE UPDATE: Retragerea Donatellei Versace, DiCaprio revine, biopic despre Bruce Lee 

Care sunt planurile Donatellei Versace după retragerea din departamentul de creație al brandului, cine plănuiește realizarea biopic-ului despre Bruce Lee, cu ce regizor colaborează Leonardo DiCaprio pentru următorul film, cine este noul director de creație Gucci și cum se conturează line up-ul de la Cannes în The Update Like5 al săptămânii 10 – 16 martie.

Trailerul sezonului 2 “The Last of Us” a devenit cel mai vizionat din istoria HBO și Max Original cu peste 158 de milioane de vizualizări în doar 3 zile de la lansare. Pedro Pascal se pregătește pentru lansarea noului sezon din 14 aprilie, dar anunță între timp și noul proiect la care lucrează cu Spike Jones. Ar putea fi revenirea pe marile ecrane a regizorului care a semnat doar 4 filme în 26 de ani? Emma Stone va interpreta rolul principal în remake-ul “Body Heat”, iar Daniel Craig va colabora, cel mai probabil, cu Greta Gerwig pentru “Narnia: The Magician’s Nephew”. Kristen Stewart s-a retras din proiectul de debut în limba engleză al lui Albert Serra. Săptămâna trecută, echipa de producție “The Odyssey” a dezvăluit rolurile interpretate de distribuția filmului: Telemachus (Tom Holland), Athena (Zendaya), Circe (Charlize Theron), Penelope (Anne Hathaway). 

Bradley Cooper este unul dintre protagoniștii ultimului sezon “The Righteous Gemstones”, serialul care debutează cu un rating de 100% pe RottenTomatoes. 

Animația “Ne Zha 2” continuă să scrie istorie în box office cu încasări de peste 2 miliarde de dolari, iar anularea premierei de gală londoneze “Snow White” previne orice controversă legată de protagonistele Rachel Zegler și Gal Gadot. Deși lansarea se apropie cu pași repezi, pe 21 martie, filmul nu a a avut proiecție de presă pentru evitarea, cel mai probabil, a reacțiilor dezastruoase.  

DONATELLA VERSACE ÎNCHEIE O ERĂ ÎN LUMEA FASHION-ULUI

După aproape 28 de ani de la preluarea departamentului de creație Versace, Donatella se retrage din funcție și preia rolul de ambasador principal al brandului. Donatella Versace se va ocupa de activitățile filantropice și caritabile ale companiei. Designerul lasă în spate o moștenire impresionantă marcată de amplificarea imaginii feminine prin ținute îndrăznețe și memorabile. A readus supermodelele pe podiumul de defilare și a transformat femeile în zeițe. A demonstrat tuturor că nu e doar petrecăreața platinată din umbra fratelui său. Funcția sa e preluată acum de Dario Vitale, al cărui istoric include Dsquared2, Bottega Veneta și Miu Miu, considerat unul dintre cei mai inovatori designeri ai momentului. 

FILM DESPRE BRUCE LEE

Din 2022, regizorul Ang Lee este direct implicat în realizarea filmului biografic despre emblematicul Bruce Lee, considerat primul supererou chinez. Cineastul a declarat recent într-un interviu faptul că a avut nevoie de câțiva ani pentru identificarea direcției poveștii și conectarea cu personajul. După toate întârzierile generate de grevele de la Hollywood, cu un scenariu finalizat abia anul trecut, dorința lui Ang Lee este să intre în producție cât mai curând posibil în cursul acestui an. Regizorul a confirmat deja faptul că biopic-ul nu va fi filmat în 3D: eforturile de realizare sunt prea mari, fără rezultate remarcabile. Rolul principal va fi interpretat de fiul cineastului, Mason. 

LEONARDO DICAPRIO ÎN URMĂTORUL FILM AL LUI MARTIN SCORSESE

Cele mai proaspete vești legate de planurile lui Leonardo DiCaprio sunt legate de confirmarea rolului principal în “Home” semnat de Martin Scorsese. Adaptare a romanului scris de Marilynne Robinson, producție Apple Studios, “Home” se anunță un film mai intim care îl urmărește pe Jack, fiul pastorului Boughton, revenit acasă după o absență de 20 de ani pentru împăcarea cu tatăl său traditionalist. Todd Field este implicat în calitate de scenarist și producător. Rămâne de văzut care va fi calendarul producției în condițiile în care Scorsese are o serie de alte proiecte în derulare. 

DE LA BALENCIAGA LA GUCCI

Demna, unul dintre cei mai îndrăzneți designeri de modă, cunoscut pentru cele mai curajoase și inovatoare colecții la Balenciaga, preia departamentul de creație Gucci. La 4 ani de la primul collab cu Gucci pentru “Hacker Project” care a inclus grafica Balenciaga în accesorii iconice precum geanta Jackie, Demna acceptă provocarea de a reinventa creațiile legendarei case de modă italiene. După o decadă istorică la Balenciaga unde a adus a explorat designul subversiv al străzii, Demna se pregătește pentru un loc de joacă generos cu o expunere globală considerabilă. Înainte de mutarea la Gucci, Demna va superviza ultimul show couture Balenciaga programat pe 9 iulie. 

SE CONTUREAZĂ LINE UP-UL DE LA CANNES

Cu o lună înainte de anunțarea celei mai așteptate competiții din lumea filmului, Festivalul de Film de la Cannes, presa internațională punctează o serie de titluri cu mari șanse de selecție. Jim Jarmusch poate reveni pe Croazetă cu “Father Mother Sister Brother”, film care spune 3 povești separate, plasate în țări diferite, care explorează relațiile dintre copii și părinți. Cate Blanchett, Vicky Krieps, Adam Driver, Tom Waits și Charlotte Rampling fac parte din distribuție. O propunere ingenioasă pentru competiția Cannes-ului este și “Nouvelle Vague” al lui Richard Linklater – despre nașterea Noului Val Francez și producția filmului “Breathless” al lui Jean-Luc Godard. Spike Lee e așteptat cu “Hightest 2 Lowest”, reimaginarea thrillerului polițist al lui Kurosawa, precum și Ari Aster cu noua sa comedie neagră “Eddington” (cu Emma Stone și Joaquin Phoenix). Mari șanse există și pentru debutul regizoral al lui Kristen Stewart, “The Chronology of Water”, dar și pentru Kelly Reichardt (“The Mastermind”), Karim Aïnouz (“Rosebush Pruning”) sau Fatih Akin (“Amrum”). Anunțul oficial al selecției celei de-a 78-a ediții a Festivalului de la Cannes este așteptat la mijlocul lunii aprilie. 

Articole similare