După un 2024 tumultuos în lumea modei, de la apariții uimitoare (revenirea modelului Bella Hadid pe catwalk-ul Saint Laurent după o pauză de doi ani, prezența lui Willem Dafoe în show-ul Miu Miu din toamnă) până la schimbări de direcție, primele colecții din 2025 vor fi expresia viziunii designerilor care preiau departamentele de creație a 7 case de modă. Celine, Givenchy, Lanvin, Calvin Klein, Tom Ford, Alberta Ferreta, Dries Van Noten își reîmprospătează stilul în urma schimbărilor survenite de-a lungul anului. Ultimele săptămâni au adus o serie de schimbări și la Fendi – Kim Jones, supranumit ultimul succesor al lui Karl Lagerfeld, a plecat după doar 4 ani, în vreme ce Peter Do și-a încheiat colaborarea cu Helmut Lang după doar 2 ani.
Plecarea lui John Galliano de la Maison Margiela și numirea lui Matthieu Blazy la Chanel sunt știrile care au bulversat scena de fashion, la fel cum vânzarea la licitație a schițelor lui Alexander McQueen a scos la iveală o arhivă emblematică haute couture din perioada designerului la Givenchy, linia de parfumuri Balmain a fost premiată la Beauty Inc Awards, iar preluarea creației Bottega Veneta de către Louise Trotter îngustează linia feminină care coordonează casele de modă în acest moment.
FINALUL DECADEI GALLIANO LA MAISON MARGIELLA
După un început de an care a confirmat capacitatea lui Galliano de a schimba moda pentru totdeauna printr-un show spectaculos în centrul capitalei franceze (descris de artist drept “o plimbare prin lumea interlopă a Parisului”), designerul încheie o decadă epică la Maison Margiela. John Galliano și-a luat adio cu o inimă încărcată de bucurie și recunoștință după ce a adus Maison Margiela la cel mai înalt nivel couture prin prezentări și instalații uimitoare. În ultimii 3 ani, vânzările Margiela au crescut cu până la 24% în ultimii 3 ani. Momentan, nu a fost anunțat niciun succesor.
O NOUĂ ERĂ CHANEL
După 6 luni de la plecarea lui Virginie Viard, cea care nu a adus o viziune spectaculoasă, Chanel l-a prezentat pe Matthieu Blazy în calitate de director de creație, care se va ocupa de colecțiile anuale, couture, precum și gama de accesorii. Plecat de la Bottega Veneta, Blazy va crea 10 colecții pe an și va debuta cu primele show-uri în octombrie 2025. Apreciat pentru designul experimental și tehnica trompe l’oeil din colecțiile precedente, Blazy a redefinit identitatea Bottega Veneta prin elemente de quiet luxury – piese speciale deloc ostentative. Reacțiile numirii lui Blazy la Chanel sunt promițătoare: va readuce magia, va deschide o nouă eră fantastică pentru celebrul brand și va rezona cu Gen Z.
SCHIȚELE LUI MCQUEEN DIN PERIOADA GIVENCHY
Săptămâna trecută, 54 de schițe originale realizate de Alexander McQueen în perioada sa la Givenchy (1990 – 2001) au fost vândute pentru un preț surprinzător de doar 20.000 de lire sterline. Un adevărat chilipir în condițiile în care alte schițe semnate de McQueen au fost vândute la aproape 1000 de lire sterline per bucată. Caietele de schițe prezentate la licitația Kerry Taylor cuprind desene în creion și pix, scanările pieselor haute couture Givenchy, precum și fotografii Polaroid realizate de McQueen la probe, dar și în vacanțele personale, inclusiv una de la prezentarea SS92 a lui Galliano.
LES ÉTERNELS DE BALMAIN – BEAUTY LAUNCH OF THE YEAR
Impactul lui Olivier Rousteing în transformarea casei de modă Balmain a continuat în 2024 cu lansarea unei colecții de 8 parfumuri – Les Éternels de Balmain. Campania a fost recent declarată Beauty Launch of the Yearîn cadrul Beauty Inc Awards, gala orientată spre creatorii vizionari și brandurile revoluționare. Pentru crearea colecției de parfumuri, Rousteing a studiat întregul proces de prepare a parfumurilor și a mărturisit “a fost ca o terapie”. Les Éternels de Balmain include o variantă reinterpretată a celebrului parfum Ivoire, alte trei note clasice, precum și 4 variante originale.
LOUISE TROTTER ȘI LINIA RESTRÂNSĂ DE FEMEI DESIGNER
Linia femeilor designer în cadrul celor mai apreciate case de modă se restrânge considerabil. După un an la Carven, 4 ani la Lacoste și experiență în consolidarea brandurilor Whistles, Calvin Klein, Gap și Tommy Hilfiger, Louise Trotter preia poziția de top creație la Bottega Veneta. În prezent, 3 alte renumite case de modă sunt coordonate de designeri femei: Givenchy de Sarah Burton, Chloé de Chemena Kamali, iar Dior de Maria Grazia Chiuri.