“Mastroianni este unul dintre acei actori care nu pretinde niciodată că știe ce joacă. Volatil și efemer, toate personajele și schimbările de identitate sunt posibile” mărturisea regizorul Christophe Honoré. “Marcello Mio”, filmul în care Chiara Mastroianni decide să trăiască precum faimosul ei tata, nu este un film biografic, ci unul în care se granițele dintre ficțiune și realitate se sting. Honoré a pornit de la ideea de a spune povestea de zi cu zi a actorilor atunci când nu lucrează la un proiect. Acel timp mort, 95%, care le ocupă viața. Filmul are premiera în cinematografe pe 24 ianuarie.
Până o descoperim pe Chiara Mastroianni în rolul tatălui ei, îți prezentăm un scurt ghid al actorului considerat un adevărat sex simbol al cinematografiei anilor ’60-’70.
Cu o filmografie de aproape 150 de roluri, două premii BAFTA, două la Cannes și două la Veneția, un Golden Globe, dar niciun Oscar, în ciuda celor 3 nominalizări, Marcello Mastroianni este unul dintre actorii emblematici ai cinematografiei mondiale. “Munca este ceea ce mă face să mă simt pe val” mărturisea Mastroianni. Cu un puternic caracter mediteranean, lua viața de la o zi la alta. “Știu că uneori asta nu este tocmai bine”.
LA DOLCE VITA
Cariera lui Marcello Mastroianni a debutat lent, cu personaje populare și simpatice. În ciuda celor 30 de producții în care jucase, “La Dolce Vita” (1960) a fost producția care a schimbat direcția profesiei și l-a pus în poziția de a face film la un alt nivel. “M-a maturizat cu 10 ani”, mărturisea actorul. Federico Fellini a fost primul regizor care i-a propus un personaj major: Marcello Rubini, omul dornic să descopere, să întâlnească, unul care se consumă și se distruge în nerăbdarea de a găsi motive pentru a trăi. Prima colaborare cu Fellini a fost decisivă pentru Marcelo Mastroianni, atât ca actor, cât și ca om. Precum un magician, l-a ajutat să se descopere pe sine și să își accepte greșelile umane. Fellini, la rândul lui, îl considera alter ego. Au lucrat împreună la 6 filme.
LATINO LOVER
Fascinat de Gary Cooper și Clark Gable, impresionat de personalitatea lui Marlon Brando și cu o profundă admirație pentru Vittorio Gassman, Marcelo Mastroianni era considerat la rândul lui un carismatic irezistibil: personajul înconjurat de femei frumoase. S-a declarat confuz legat de eticheta “lationo lover” pentru că rolurile lui au fost întotdeauna cele ale unor bărbați slabi și fragili, nicidecum puternici.
Mastroianni se simțea în largul lui să lucreze cu prieteni, iar Sophia Loren era inclusă în grupul restrâns. Au lucrat împreună la 13 filme în diverse ipostaze de cuplu sau divorțați.
COLABORĂRI CU REGIZORI EMBLEMATICI
Marcelo Mastroianni a colaborat cu cei mai importanți regizori ai secolului XX: Vittorio de Sica, Luchino Visconti, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Ettore Scola, Mario Monicelli, frații Taviani, Louis Malle, Roman Polanski, Robert Altman sau Nikita Mikhalkov. Provocat să facă o comparație legată de trio-ul cinematografiei italiene, Mastroianni îl vedea pe Visconti drept maestru, Antonioni era omul rece, detașat, marele chirurg, în vreme ce Fellini iubea ființa umană din interior și care, precum unui templu indian avea ceva fantastic și misterios în el.
PUNCTUL SLAB
Marcello Mastroianni nu suporta moda și nu înțelegea de ce presa dă atât de multă importanță modei “când toată lumea s-a decis deja să poarte blue jeans”. Engleza lui imperfectă era fermecătoare, însă la începutul anilor ’60 a fost un punctul său slab. Când a început lucrul la “Leo the Last” semnat de John Boorman, Mastroianni și-a în învățat replicile fonetic cu ajutorul echipei de producție. Primele zile de pe platoul de filmare au fost o zăpăceală continuă și în toată gălăgia, inevitabil, italiana maternă continua să se strecoare în replicile lui.
EVITA INTERVIURILE
De-a lungul carierei a acordat foarte puține interviuri și de fiecare dată se întreba singur cum de este considerat unul dintre eroii romantici ai cinematografiei moderne. “Picioarele mele sunt slabe, fața mea nu are putere și nu transmite hotărâre” mărturisea Mastroianni.
De cele mai multe ori, evita interviurile. Una dintre replicile memorabile a fost la conferința de presă dinaintea filmărilor “Ginger and Fred” când Fellini a insistat să fie intervievat și el. Jurnalistul italian Alain Elkann care pregătea un articol pentru Vogue l-a întrebat: “Vineri ați terminat Macherroni la Napoli cu Jack Lemmon. Cum puteți începe să fiți Fred de luni, fără pauză?”
“Așa este și pentru funcționarul de bancă. Închide vineri și deschide din nou luni.” Acesta era Marcello Mastroianni.