Premiat la Cannes 2025 pentru regia lui Kleber Mendoça Filho și cel mai bun actor în rol principal, “The Secret Agent” a intrat în cursa pentru Globurile de Aur la 3 categorii: cea mai bună dramă, cel mai bun film străin, cel mai bun actor. Filmul marchează revenirea lui Wagner Moura (“Elite Squad”, “Narcos”) în cinematografia braziliană într-un rol vorbit în limba maternă după o pauză de 12 ani.
E pentru prima oară când un actor brazilian câștigă Globul de Aur pentru interpretare. Propunerea Braziliei la Premiile Oscar 2026, “The Secret Agent” are mari șanse pentru mai multe nominalizări, nu doar la categoria film internațional.
Drama semnată de Kleber Mendoça Filho, “The Secret Agent” îl urmărește pe Marcelo (Wagner Moura), expertul în tehnologie trecut de 40 de ani care trăiește ca un fugar în Brazilia anului 1977. Atunci când revine în Recife pentru a-și regăsi fiul, Marcelo descoperă un oraș în care carnavalul ascunde violență, paranoia și umbrele dictaturii. Între dorința de a-și salva familia și realitatea crudă a epocii, Marcelo e prins într-un joc periculos. Filmul are premiera în România pe 27 februarie, distribuit de Independența Film.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Like5 la Cannes 2025, Wagner Moura analizează impactul trecutului prin povestea lui Marcelo.
CE AMINTIRI AI DIN TIMPUL DICTATURII?
Am copilărit în timpul dictaturii care a durat din 1964 până în 1985. Am multe amintiri despre acea perioadă, pentru că, chiar și după ce dictatura s-a încheiat oficial, nu a fost imediat democrație. Îmi amintesc că, atunci când oamenii începeau să vorbească despre politică, își făceau dușmani. De aceea, în casa mea, erau lucruri pe care nu le puteai spune. Oamenii băteau la ușa ta, sau îți spărgeau ușa și te luau pe sus, și nu te mai întorceai niciodată.
Am făcut și un film despre liderul rezistenței armate împotriva dictaturii. “Marighella” a avut premiera la Berlin în 2019, dar a putut fi lansat în Brazilia abia în 2021, pentru că a fost cenzurat de președintele fascist care era la putere. Așadar, când vorbim despre trecut, uită-te la ce se întâmplă acum în Statele Unite ale Americii, nu este chiar trecut, ci mai degrabă autocrație. Și în America este și mai rău, pentru că americanii iau democrația ca pe ceva de la sine înțeles.
REFERINȚELE LA “JAWS” SUNT FOARTE PREZENTE ÎN “THE SECRET AGENT”, ÎȚI LASĂ SENZAȚIA UNUI FILM DE GROAZĂ ÎN FILM. CARE SUNT AMINTIRI TALE LEGATE DE “JAWS”?
Multă vreme nu am mai mers la cinema din cauza filmului “Jaws”. E un film extraordinar. Și când mă gândesc la filmul nostru, “The Secret Agent”, mă gândesc la piesa de teatru a lui Ibsen, “An Enemy of the People”, despre un doctor care descoperă că apa din acest orășel care supraviețuiește din turism este contaminată. Prin urmare, trebuie să închidă stațiunea și devine dușmanul tuturor. Este intriga filmului “Jaws”. Dar, ca în “The Secret Agent”, este povestea unui om pedepsit pentru că a făcut ceea ce trebuia.
CUM ÎL PERCEPI PE MARCELO DIN “THE SECRET AGENT”?
Când trăiești sub un guvern autocratic, valorile sunt pe dos. Dau putere oamenilor în cel mai rău sens al cuvântului. Marcelo, personajul din “The Secret Agent”, vrea doar să rămână fidel valorilor sale. Pur și simplu nu vrea să se conformeze valorilor impuse de cei care sunt la putere. Și cred că aceasta este o provocare.
A fost o revenire perfectă în Brazilia după mai bine de 10 ani. Lucram acolo, dar nu jucam. Nu am fost niciodată atât de fericit să filmez, să mă întorc, să vorbesc portugheza, să lucrez cu Kleber, colaboratorii și prietenii lui, să ajung în Recife. E un oraș foarte special pentru mine. Acolo am avut premiera cu spectacolul “A Máquina” care nu m-a făcut celebru, dar directorii de casting veneau să o vadă și astfel am avut șansa să fac filme bune.
ESTE “THE SECRET AGENT” O METAFORĂ PENTRU CEEA CE AU TRĂIT ARTIȘTII SUB REGIMUL BOLSONARO?
Absolut, așa s-a întâmplat totul. L-am cunoscut pe Kleber la Cannes, acum 20 de ani. Era critic de film, ne-am înțeles foarte bine. Dar legătura noastră reală s-a creat prin politică. Pentru că în regimul Bolsonaro, filmul pe care l-am regizat a fost cenzurat. Și pe toți cei care votau, el îi ataca. E manualul fascismului. Ataca jurnaliștii, universitățile, presa, artiștii, intelectualii, sindicatele. Atât Kleber, cât și eu am fost foarte vocali împotriva acestui lucru și amândoi am suferit consecințele.
AVEM NEVOIE DE MAI MULTE FILME DESPRE TRECUTUL ÎNTUNECAT AL ÎNTREGII AMERICI LATINE? VORBEȘTI ȘI DESPRE AMERICA CARE NU A AVUT O DICTATURĂ, DAR A AJUTAT LA INSTAURAREA EI ÎN ALTE ȚĂRI.
Nu cred că ar trebui să faci niciodată un film cu scopul de a educa pe cineva, dar cred că are impact. “I’m Still Here”, filmul care a câștigat Oscarul, a avut un impact enorm în Brazilia. Dacă vă vine să credeți sau nu, mulți tineri au fost surprinși să afle că am trăit sub dictatură. Reacțiile erau: “A fost acum 50 de ani. Oh, chiar am trăit asta? A fost o porcărie.” Parcă s-a întâmplat acum. Deci, cred că are un impact. Dar este, de asemenea, o sarcină care revine tuturor, presei, istoricilor, Academiei.
