EntertainmentDocumentarul ”Cosmosapiens”, în selecția Viennale 2023

Documentarul ”Cosmosapiens”, în selecția Viennale 2023

”Cosmosapiens”, cel mai recent documentar semnat de regizorul Pavel Cuzuioc, are premiera la Viennale 2023.

Titlul este eligibil pentru două distincții importante ale evenimentului: Marele premiu Vienna Film Prize și ExtraValue Film Prize. Proiecțiile sunt programate în ultimele zile ale festivalului, pe 30 și 31 octombrie. 

SINOPSIS

”Cosmosapiens” este un caleidoscop cinematografic care pătrunde în rutina zilnică a unui grup de oameni de știință care locuiesc și lucrează la Observatorul Special de Astrofizică, într-un sat izolat din Munții Caucaz. În toată imensitatea Universului pe care o analizează, protagoniștii discută despre știință, filosofie și artă, spre a găsi un sens al existenței lor terestre. 

VIZIUNEA REGIZORALĂ

“Pentru mine, «Cosmosapiens» nu este doar despre astrofizicieni. Este despre oameni, fapte științifice, imaginație, modul în care experimentăm lumea și cum experiența noastră subiectivă se raportează la Universul obiectiv din jurul nostru.” declară Pavel Cuzuioc

UN DOCUMENTAR OBSERVAȚIONAL

Cuzuioc își observă protagoniștii certăreți și filosofi cum îl analizează pe Shakespeare, cum își derulează rutina de zi cu zi în preajma caprelor, povestind totodată despre aspirațiile lor, ca oameni de știință, de a descoperi găuri negre și elemente extraterestre. Camera de filmat este un martor tăcut și atent. În jurul lor, toate elementele trezesc un acut sentiment de periculoasă megalomanie rusească.

PAVEL CUZUIOC

Născut în Basarabia, Pavel Cuzuioc a absolvit regia și producția de cinema în cadrul Academiei de Film din Viena. Filmografia sa include titluri ce analizează comunicarea sub forma unor alegorii: călătoria observațională alături de tehnicieni din lumea comunicațiilor (“Așteptați răspunsul operatorului”, 2020) și povestea angajaților care lucrează din umbră, în spatele scenei a trei mari opere din Europa (“Secondo Me”, 2016). Filmele lui Cuzuioc au fost incluse în selecțiile Semaine de la Critique de la Locarno 2016, Festivalul de Film de la Odesa 2016, Astra Film Festival 2020, Alpe Adria Trieste 2021. 

VIENNALE

Cu o istorie ce datează din 1960, pe când Austria încerca să se reinventeze ca o superputere culturală, festivalul Viennale este renumit pentru gama variată de titluri internaționale și de avangardă. Selecția atent realizată prezintă creații cinematografice îndrăznețe care se distanțează de estetica convențională și este relevantă din punct de vedere politic. O varietate de forme și lungimi, tonuri și genuri pentru un public dornic să descopere noile tendințe ale cinematografiei mondiale.  

Articole similare