LifestyleDestinații în trending: Groenlanda

Destinații în trending: Groenlanda

Potrivit celui mai recent raport de travel Kiwi.com, Groenlanda și Panama, două dintre cele mai îndepărtate destinații din lume, sunt în vizorul iubitorilor de vacanțe exotice, nu doar al politicienilor și reconfigurării strategiei mondiale.

Groenlanda și Panama stârnesc interesul liderilor mondiali, dar și curiozitatea iubitorilor de călătorii în destinații exotice. Cele două țări sunt oficial în trending în ultimele săptămâni, iar cel mai recent studiu travel-tech Kiwi.com confirmă succesul Groenlandei în fața Panama. 

Căutările zborurilor către Groenlanda au crescut cu 120% în ianuarie comparativ cu anul trecut și cu 50% față de decembrie 2024 pe Kiwi.com. Danezii au fost cei mai dornici să descopere rutele spre Groenlanda, urmați de americani care s-au poziționat pe locul 2. Însă curiozitatea și interesul s-au manifestat la nivel global: din Marea Britanie (+178% față de anul trecut), Polonia (+154), Germania (+100%), Canada (+82%) până la recordurile înregistrate din Franța (+219%) și Cehia (+224%).

Dar ce e cu adevărat spectaculos și atractiv în cea mai mare insulă din lume? Like5 îți propune Groenlanda Travel Guide, țara care devine un serios concurent la nivel mondial: 

CUM AJUNGI

Avantajul Groenlandei este atragerea turiștilor de pe cele două continente, Europa și America de Nord, prin poziția ei strategică. Cu un nou aeroport deschis în noiembrie 2024 în apropierea capitalei Nuuk, există conexiuni directe din Copenhaga, Reykjavik, precum și zboruri interne. Extinderea aeroportului din Nuuk de la finalul acestui an va permite un număr mai mare de curse și îl va transforma într-un important nod de tranzit al Groenlandei. În 2026, zboruri internaționale vor ajunge direct și pe aeroportul din Ilulissat. Conexiunile din America de Nord se fac prin capitala Islandei sau pe vase de croazieră. 

ATRACȚIILE SEZONIERE

Pentru sporturile de aventură, drumeții, alpinism sau caiac, cea mai bună perioadă de vizitat este vara groenlandeză, din mai până în septembrie, iar zona Narsarsuaq este ideală în acest sens. Avantajul Groenlandei este că poți vedea aurora boreală pe tot parcursul anului, în funcție de locul în care călătorești și unde este mai mult întuneric. Peisajele naturale spectaculoase sunt în topul listei: fiordurile de gheață la care poți ajunge cu barca din Ilulissat, Nuuk sau Qaqortoq, precum și observarea balenelor cu cocoașă sau a delfinilor. Bonus: urși polari și vulpi. 

MUST-URI ORGANIZATORICE

Vremea schimbătoare impune un bagaj organizat pe cât mai multe layere de lână, mănuși, cizme, cremă de protecție solară, ochelari de soare. Groenlanda e o țară mare, dar lipsită în mare parte de drumuri, iar rezervările din timp sunt mai mult decât recomandate: între orașe există zboruri, din aprilie până în decembrie poți explora cu feribotul coasta de la Qaqortoq la Ilulissat cu opriri de-a lungul drumului pentru o excursie completă de 4-5 zile. În orașe, autobuzele, taxiurile sau mersul pe jos sunt opțiunile de transport. 

EXPLORAREA ORAȘELOR

Ilulissat este capitala turistică a Groenlandei celebră pentru excursiile cu caiacul, croaziere pe aisberguri, snowmobilul și saniile trase de câini sau Icefjord Center. De aici, merită excursia spre Qeqertarsuaq (Insula Disko) pentru a descoperi un orășel intim cu cele mai colorate case. În sudul Groenlandei, de neratat Qaqortoq pentru diversitatea peisajului și mai ales a activităților (drumeții, echitație) dar și istorie vikingă sau proiecte inovatoare de sere. Excursia spre insula izolată Uunartoq te poartă spre singura piscină cu apă termală din Groenlanda completată de peisaje spectaculoase. În capitală, experiența este completată de muzee și centre culturale. 

PREPARATE GROENLANDEZE

Balenă minke, arici de mare, pește roșu, crab sau “hot sled dog”, o variantă locală de hot dog din carne de bou, sunt doar câteva dintre delicatesele pe care le poți încerca. Opțiunile de preparate vegane și vegetariene sunt extrem de limitate. Kaffemik e o experiență de neratat în Groenlanda: o reuniune matinală cu prăjituri, cafea și multe povești despre tradiții și cultură locală. În Nuuk și Qaqortoq îți poți rezerva locul prin intermediul biroului local de turism. 

Citește și “Destinații în trending: Panama”

Articole similare