Anne Hathaway a jucat de-a lungul anilor cu unii dintre cei mai buni actori din lume – Meryl Streep și Robert De Niro fiind câteva dintre nume –, iar acum este ea însăși în această ipostază. Consacrată în comedii romantice, ea s-a remarcat și în drame și filme SF. Între altele, a fost premiată în 2013 cu Globul de Aur, BAFTA și Oscar pentru rolul secundar din musicalul ”Les Misérables”.
Like5 a ales cinci filme în care te îndrăgostești cu și de Anne Hathaway.
THE PRINCESS DIARIES 1 & 2
Totul a început pentru Anne Hathaway cu ”The Princess Diaries” (2001), regizat de Garry Marshall. Ea a interpretat rolul Mia Thermopolis, o adolescentă care află că este moștenitoarea tronului Genoviei și, împreună cu prietenii ei, încearcă să treacă prin cel de-al 16-lea an de viață. Rolul bunicii ei este jucat de Julie Andrews, iar din distribuție fac parte Hector Elizondo și Mandy Moore.
Continuarea lungmetrajului, regizată tot de Garry Marshall, a apărut trei ani mai târziu, când ea avea vârsta de 21 de ani.
THE DEVIL WEARS PRADA
”The Devil Wears Prada” (2006), de David Frankel, este deja un clasic. Anne Hathaway joacă rolul unei proaspete absolvente de facultate, inteligentă șir sensibilă, care obține un loc de muncă ca asistentă a Mirandei Priestly, cea mai de temut coordonatoare a unei reviste de modă.
Hathaway joacă alături de Meryl Streep, de Emily Blunt și Stanley Tucci.
BECOMING JANE
Un alt film romantic care o are în prim plan este cel care spune povestea scriitoarei Jane Austen.
”Becoming Jane” (2007), de Julian Jarrold, este un portret biografic al unei Jane Austen de dinainte de a deveni cunoscută și al idilei ei cu un tânăr irlandez. Acesta din urmă e jucat de James McAvoy, iar din distribuție mai fac parte Julie Walters, Maggie Smith și James Cromwell.
LOVE & OTHER DRUGS
Anne Hathaway joacă, alături de Jake Gyllenhaal, în drama cu accente de comedie ”Love & Other Drugs” (2010), regizată de Edward Zwick.
În Pittsburghul anilor 1990, un vânzător ambulant de medicamente începe o relație cu o tânără care suferă de boala Parkinson.
ONE DAY
În ”One Day” (2011), de Lone Scherfig, ea este Emma. După ce și-au petrecut noaptea împreună în ajunul absolvirii facultății, Dexter și Emma sunt prezentați, timp de două decenii, în fiecare an la aceeași dată pentru a vedea unde se află în viața lor. Uneori sunt împreună, alteori nu.
Partenerul ei în film este Jim Sturgess, iar alături de ei mai joacă Patricia Clarkson, Tom Mison și Jodie Whittaker.






