Pentru Alec Secăreanu milestone-ul carierei sale este “God’s Own Country” (2017), filmul în care îl are partener de joc pe Josh O’Connor (“The Crown”, “The Challengers”). Întâlnirea cu regizorul Francis Lee se petrecea la 2 ani distanță după performance-ul semnat de Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, inclus în programul Bienalei de la Veneția din 2014, o experiență ce i-a oferit lui Secăreanu rigoare, disciplină și un mindset creativ de poziționare ca actor profesionist. Alec Secăreanu lucra și ca director de casting și își câștigase confortul de a se apropia de regizori din poziția de coleg. Au urmat roluri într-o serie de producții internaționale precum “The Saint” (2017), “Baptiste” (2019), “Strike Back” (2020), precum și emblematicul personaj Victor Godeanu, spionul din miniseria originală HBO “Spy/Master” (2023).
În cea mai recentă producție “The Veil”, miniserie creată de Steven Knight, disponibilă exclusiv pe Disney+, Alec Secăreanu interpretează rolul unui spion bulgar, Emir. “The Veil” e un fel de serial american cu spioni adaptat pentru un context european despre care actorul român declară: “e ancorat în problemele actuale din Europa, e un showcase foarte bun cu o poveste relevantă într-o zonă cu popoare aflate în război care se confruntă cu refugiați, cu teroriști care se infiltrează în Europa și e interesant să vezi ce e în spatele organizațiilor secrete și cum colaborează în spațiul european în a demonta un plan terorist”.
Un interviu exclusiv cu Alec Secăreanu semnat de Cătălin Anchidin pentru Like5 despre experiența pe platourile producțiilor internaționale și ale miniseriei “The Veil”, disponibilă în exclusivitate pe Disney+.
AVÂND ÎN VEDERE ULTIMELE PRODUCȚII ÎN CARE JOCI, DE LA “SPY/MASTER” LA “THE VEIL”, TE-AI SPECIALIZAT ÎN ROLURI DE SPION?
Mă bucur tare că am ajuns într-un punct în care pot să fac parte din proiecte de gen… Pentru că am crescut cu povești de acțiune, thriller, mister. Practic ăsta e unul din motivele pentru care am vrut să mă fac actor. Sunt fan filme de gen de când eram copil și îmi doream de pe atunci să pot face parte și eu din poveștile pe care le vedeam în filme și dorința asta a rămas undeva adânc în mine. Acum mă simt norocos să fac parte din parte din proiecte de gen, mai ales pentru că am ajuns să văd câtă muncă este de fapt în spatele lor.
AI UN MODEL, O REFERINȚĂ CÂND ÎȚI CONSTRUIEȘTI PERSONAJUL SAU CÂND CITEȘTI SCENARIUL?
Când citesc prima oară un scenariu în care urmează să joc, am o senzație foarte ciudată vizavi de personajul meu, pentru că spre deosebire de toate celelalte, pe care le vizualizez foarte clar în minte, pe al meu îmi e foarte greu să-l văd. La prima lectură intențiile și motivațiile celorlate personaje îmi sunt mult mai clare decât cele ale personajului meu, iar al meu îmi pare inițial o necunoscută, ca o pânză albă. Am senzația de parcă aș fi la expoziție de tablouri, iar dintre toate lucrările expuse singura ramă goală e a mea. Ăsta e punctul zero, care sincer îmi creează teamă la început, dar odată cu repetițiile, discuțiile cu regizorul, colegii, lucrurile se construiesc. Cred că este important să existe repere și referințe comune cu regizorul și colegii actori pentru a fi mai clară pentru toată lumea convenția. Apoi documentarea și lucrul individual mă ajută să am o busolă proprie, să nu mă ancorez prea puternic în modele și să nu mă opresc din a investiga.
CÂT DE MULT ÎȚI APERI TU PERSONAJUL? ȘI AICI MĂ REFER INCLUSIV LA RELAȚIA CU REGIZORUL.
Îl apăr, bineînțeles, că îl consider al meu și trebuie să-i țin partea într-o măsură pentru a-i înțelege motivația și scopul, dar încerc să nu uit că trebuie să servesc poveștii și relația cu regizorul mă ajută să înțeleg mai bine contextul în care personajul meu își desfășoară traseul. Este o relație care trebuie să se bazeze pe încredere și caut mă calibrez cu regizorul în viziunea asupra personajului meu. La film uneori regizorii sunt mai dispusi să-și asume riscuri creative decât la serial. Am lucrat în proiecte unde regizorii erau și autorii scenariului și uneori se poate dezvolta un mediu creativ similar unui laborator, unde sunt permise experimente, încercări noi, chiar modificări.
În relația cu regizorul încerc să mă asigur de faptul că mi-am pus întrebările care trebuie despre personaj și rolul lui în scenă. Unele răspunsuri vizavi de motivație rămân doar între mine și regizor, important este să ne asigurăm că opțiunea este clară și servește poveștii așa cum își dorește să o spună. Pot să-mi apăr personajul doar în raport cu celelalte personaje, dar în punctul în care opțiunile mele nu mai servesc scenei sau nu mai sunt relevante în economia poveștii, atunci trebuie să mă asigur că mă calibrez. Aici vine regizorul în ajutor, deci consider că mai degrabă suntem parteneri de lucru și apărăm împreună personajul.
CUM S-A ÎNTÂMPLAT TOATĂ POVESTEA “THE VEIL”?
Când am citit prima oară scenariul, observând că personajul meu e albanez și sunt secvențe în care vorbește în limba nativă, m-am gândit că îmi va fi destul de dificil să învăț limba. Au încercat să mă liniștească spunându-mi că se gândesc să schimbe naționalitatea lui. Inițial am luat-o ca pe o veste bună, eu în sinea mea sperând să-l facă român, dar s-au decis destul de repede că ar putea fi bulgar. În afară de cotele apelor Dunării, nu eram familiarizat deloc cu limba bulgară, dar am rămas surprins să văd câte cuvinte comune avem în vocabular. Filmările le-am început în februarie, în mijlocul deșertului, undeva în Nevsehir, Turcia. Nu am simțit frig ca acolo în viața mea. La temperaturi de -15/ -20 grade în unele zile nu am putut să filmăm, efectiv, din cauza frigului, pentru că și echipamentul de filmare are limitele lui. După o lună de zile petrecută în condiții dificile de filmare, am rămas impresionat de cât de bine s-a sudat echipa de fimare. Fiind toți cazați în mijlocul deșertului la același hotel, la câțiva kilometri de cel mai apropiat oraș cred că a ajutat la întreținerea atmosferei prietenoase. E copleșitor când vezi o echipă de filmare așa numeroasă chiar și pentru secvențe de doi oameni într-o mașină uneori. Iar în a doua parte a filmărilor, săptămânile petrecute la Paris au făcut ca gerul deșertic din Turcia să pară atât de departe. Mi-a plăcut mult întâlnirea cu Elizabeth Moss, ea fiind și unul din producători, discuțiile pe care le-am purtat m-au ajutat să mă integrez în proiect imediat. Îi apreciez foarte mult munca și mă bucur enorm că am lucrat împreună.
TU AI UN PORTOFOLIU DESTUL DE IMPORTANT PE PLAN INTERNAȚIONAL ȘI AI EXPERIENȚĂ. SPUNE-MI 5 DIFERENȚE MAJORE DE CUM LUCREZI ÎN ROMÂNIA VS. ÎN AFARĂ.
Cred că diferența majoră este că în producțiile de afară toate regulile sunt mult mai clare pentru toți, de la început, condițiile de muncă sunt echitabile și indiferent de proiect există o bază de reguli acceptate de toți. Au un sistem care respectă pe toată lumea. Probabil de asta este o atmosferă mult mai călduroasă decât aici, oricum ar fi. Chiar și la producțiile cu buget mai mic, nu simți probleme, adică nu vine nimeni să ți le pună ție în brațe, cu nervi, cu stres, o chestie pe care în România de multe ori am trăit-o. Afară nu există diferențe majore de la o producție la alta, poate le vezi la mărimea rulotei, dar oamenii sunt la fel de politicoși.
E adevărat că în ultimile proiecte pe care le-am filmat în România atmosfera a fost mult mai caldă față de cea cu care eram obișnuit înainte, dar nu știu dacă e doar o impresie a mea, pentru că producția se raportează diferit la mine ca actor, sau chiar se lucrează activ la a îmbunătăți mediul de lucru. Din ce mai vorbesc cu colegi actori români, mi-e teamă că experiența pozitivă pe care am avut-o pe set la noi s-ar putea să fie una izolată, iar din păcate cred că lucrurile nu se pot îmbunătăți până când actorii nu vor fi tratați echitabil și la noi. Pe set-urile din străinătate m-am simțit mai în siguranță. Asta pentru că au un sistem bine pus la punct și un sindicat care protejează actorii și îi menajează atunci când, de exemplu, au de jucat o scenă care implicăfizicalitate sexuală sau o scenă de luptă. Procedurile de pregătire sunt foarte clare și vin să ajute actorii în a înțelege mai bine ce urmează să facă, pentru că momentele de vulnerabilitate ar trebui tratate cu delicatețe.
